Întunericul cauzat de asteroidul care a ucis dinozaurii a distrus viața pe Pământ în 9 luni
Anii care au urmat impactului cu asteroidul care a ucis dinozaurii non-aviari au fost vremuri întunecate, la propriu.
Funinginea de la incendiile puternice a umplut cerul și a blocat soarele, contribuind direct la valul de extincții care a urmat, au descoperit noi cercetări, conform Live Science.
După ce asteroidul a lovit, în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, cataclismul a distrus instantaneu multe forme de viață. Dar impactul a provocat, de asemenea, schimbări de mediu care au dus la extincții în masă care au avut loc în timp.
Nu asteroidul în sine a distrus dinozaurii, ci schimbările provocate de acesta în atmosferă
Un astfel de declanșator al extincției ar fi putut fi norii denși de cenușă și particule care s-au răspândit în atmosferă și împrejurul planetei, care au învăluit părți ale Pământului în întuneric care a persistat până la doi ani.
În acea perioadă fotosinteza nu a avut loc, ducând la colapsul ecosistemului. Și chiar și după ce lumina soarelui a revenit, acest declin ar fi putut persista încă zeci de ani, potrivit cercetărilor prezentate pe 16 decembrie la reuniunea anuală a Uniunii Geofizice Americane (AGU), desfășurată la New Orleans și online.
Perioada Cretacică (cu 145 milioane până la 66 milioane de ani în urmă) s-a încheiat cu o explozie atunci când un asteroid care călătorea cu aproximativ 43.000 km/h s-a izbit de Pământ.
Ce pagube a produs asteroidul care a ucis dinozaurii
Asteroidul care a ucis dinozaurii avea 12 kilometri în diametru și a lăsat în urmă o cicatrice cunoscută sub numele de craterul Chicxulub, care se află sub apă în Golful Mexic, lângă Peninsula Yucatán și se întinde pe cel puțin 150 de kilometri în diametru.
Impactul a distrus în cele din urmă cel puțin 75% din viața de pe Pământ, inclusiv toți dinozaurii non-aviari (filiația care a produs păsările moderne este singura ramură a arborelui genealogic al dinozaurilor care a rezistat extincției).
Norii de rocă pulverizată și acid sulfuric de la prăbușire ar fi întunecat cerul, ar fi răcit temperaturile globale, ar fi produs ploi acide și ar fi declanșat incendii.
Oamenii de știință au propus pentru prima dată „scenariul de iarnă nucleară” post-asteroid în anii 1980; această ipoteză a sugerat că întunericul a jucat un rol în extincțiile în masă după impactul Cretacic, a spus Peter Roopnarine, curator de geologie în cadrul Departamentului de Zoologie și Geologie a Nevertebratelor de la Academia de Științe din California.
Cu toate acestea, doar în ultimul deceniu, cercetătorii au dezvoltat modele care arată modul în care acel întuneric ar fi putut avea impact asupra vieții, a spus Roopnarine.
„Gândirea comună acum este că incendiile globale ar fi fost principala sursă de funingine fină care ar fi fost suspendată în atmosfera superioară”, a spus Roopnarine.
„Concentrația de funingine în primele câteva zile până la săptămâni de incendiu ar fi fost suficient de mare pentru a reduce cantitatea de lumină solară care intră la un nivel suficient de scăzut pentru a preveni fotosinteza”, continuă omul de știință.
Asteroidul care a ucis dinozaurii a adus zile întunecate
Cercetătorii au studiat întunericul pe termen lung prin reconstruirea comunităților ecologice care ar fi existat în momentul impactului asteroidului. Ei au folosit 300 de specii cunoscute din formațiunea Hell Creek, o întindere bogată în fosile de șisturi și gresie care datează din ultima parte a Cretacicului și se întinde pe părți din Montana, Dakota de Nord, Dakota de Sud și Wyoming.
„Ne-am concentrat asupra acelei regiuni, deoarece înregistrările fosile sunt bine eșantionate și bine înțelese din punct de vedere ecologic, astfel încât să putem reconstrui paleocomunitatea în mod fiabil”, a spus Roopnarine.
Ei au creat apoi simulări care au expus comunitățile la perioade de întuneric care durează între 100 și 700 de zile, pentru a vedea ce intervale ar produce rata de dispariție a vertebratelor care s-a păstrat în evidența fosilă, adică aproximativ 73%, potrivit prezentării. Debutul întunericului după impact ar fi fost rapid, atingând maximul în doar câteva săptămâni, a spus Roopnarine.
Cercetătorii au descoperit că ecosistemele s-ar putea recupera după o perioadă de întuneric care a durat până la 150 de zile. Dar după 200 de zile, aceeași comunitate a atins un punct critic, unde „unele specii au dispărut și modelele de dominație s-au schimbat”, au descoperit oamenii de știință.
În simulările în care întunericul s-a întins pe durata maximă, extincțiile au crescut dramatic. În timpul unui interval de întuneric de 650 până la 700 de zile, nivelurile de extincție au ajuns la 65-81%, ceea ce sugerează că comunitățile din Hell Creek au experimentat aproximativ doi ani de întuneric, conform modelelor.
„Condițiile au variat pe tot globul din cauza fluxului atmosferic și a variațiilor de temperatură, dar am estimat că întunericul ar fi putut persista în zona Hell Creek timp de până la doi ani”, a spus Roopnarine, adăugând că aceste constatări sunt preliminare.
Odată ce un ecosistem a atins acel prag critic, ar putea în cele din urmă să revină cu o nouă distribuție a speciilor. Cu toate acestea, acest proces ar fi durat zeci de ani, au descoperit cercetătorii.
Simulările extinse ale comunităților Hell Creek care au stat în întuneric timp de 700 de zile au arătat că, după ce întunericul s-a diminuat, a fost nevoie de 40 de ani pentru ca condițiile din ecosistem să înceapă să-și revină, au spus oamenii de știință la conferință.
Vă recomandăm să citiți și:
Cea mai mare calotă glaciară rămasă în Arctica tocmai a pierdut o bucată uriașă