Pitonii pot înghiți aproape orice. Totuși, cum reușesc?
Pitonii birmanezi sunt uriași, crescând până la 5 metri lungime. Dar dimensiunea lor nu este suficientă pentru a explica de ce pitonii pot înghiți aproape orice, chiar și căprioare sau aligatori.
Un nou studiu detaliază modul în care pitonii birmanezi (Python molorus bivittatus) au evoluat o caracteristică unică care le permite fălcilor să se deschidă suficient de larg pentru a ingera pradă de până la șase ori mai mare decât pot mânca alți șerpi de dimensiuni similare.
În ciuda apetitului lor vorace, pitonii birmanezi sălbatici sunt de fapt vulnerabili în Asia de Sud-Est natală, în parte din cauza pierderii habitatului din cauza oamenilor.
Pitonii pot înghiți tot ce văd cu ochii
Dar în Florida, unde au fost introduși, ei decimează speciile native și dăunează ecosistemului deoarece pitonii pot înghiți aproape orice.
„Ecosistemul Everglades se schimbă în timp real pe baza unei singure specii, pitonul birmanez”, spune Ian Bartoszek, cercetător de mediu la Conservancy of Southwest Florida.
În noul studiu, Bartoszek și alți trei cercetători au analizat mai atent biologia acestui șarpe masiv, în special capacitatea sa de a mânca aproape orice creatură pe care o întâlnește, scrie Science Alert.
Pentru a-și deschide și mai mult gurile deja largi, arată studiul, pitonii birmanezi au evoluat o caracteristică specială: piele super-elastică între mandibulele lor inferioare, care le permite să înghită animalele chiar mai mari decât le-ar permite doar fălcile lor extrem de mobile.
Caracteristica specială a pitonilor birmanezi
Deoarece șerpii tind să-și înghită prada întreagă, fără a o mesteca mai întâi, deschiderea gurii este un factor cheie în determinarea a ceea ce pot mânca.
Spre deosebire de maxilarele inferioare ale oamenilor și ale altor mamifere, oasele inferioare ale șerpilor nu sunt fuzionate, ci doar conectate slab cu un ligament elastic, permițându-i gurii să se deschidă mai larg.
Cu toate acestea, deși fălcile extensibile pot fi standard pentru șerpi, pielea super-elastică a mandibulelor inferioare ale pitonului birmanez atinge un nou nivel de elasticitate, explică Bruce Jayne, coautor al studiului și biolog evoluționist al Universității din Cincinnati, SUA.
„Pielea elastică dintre mandibula stângă și cea dreaptă este radical diferită la pitoni. Puțin peste 40% din suprafața totală a deschiderii gurii lor, în medie, provine din pielea elastică”, spune Jayne.
„Chiar și după ajustezi pentru capetele lor mari, deschiderea gurii lor este enormă”, a continuat biologul.
Pitonii pot înghiți diverse prăzi
Pentru a vedea cum se compară deschiderea gurii șerpilor cu dimensiunea corpului lor, Jayne și colegii lui au examinat, de asemenea, deschiderea gurii șerpilor Boiga irregularis sălbatici și captivi la un loc cu cea a pitonilor birmanezi.
Acești șerpi mai mici, care sunt ușor veninoși, vânează păsări și alte prăzi mici în coroanele copacilor.
Măsurând șerpii, precum și potențiala lor pradă, cercetătorii au putut estima cele mai mari animale pe care șerpii le-ar putea mânca, împreună cu beneficiile relative ale consumului de diferite opțiuni de pradă, de la șobolani și iepuri până la aligatori și cerbi cu coadă albă.
Datele sugerează că șerpii mai mici au mai mult de câștigat dintr-o dimensiune mărită a gurii, care le permite să mănânce pradă relativ mai mare. Asta înseamnă că puii de piton au un avantaj față de alți șerpi de dimensiunea lor, deoarece pot exploata o gamă mai largă de pradă.
Dimensiunea corporală mai mare nu numai că oferă un meniu mai divers pentru șerpi, adaugă cercetătorii, dar îi ajută și să rămână în afara meniului altor prădători.
„Odată ce acei pitoni ajung la o dimensiune rezonabilă, aproape doar aligatorii îi mai pot mânca. Dar și pitonii mănâncă aligatori”, spune Jayne.
Cercetările anterioare arată că constrictorii precum pitonii birmanezi își ucid prada nu sufocând-o, ci întrerupând fluxul sanguin al animalelor neajutorate.
Utilitatea studiului
Deși noua cercetare se referă mai mult la înțelegerea unei curiozități biologice decât la înțelegerea modului prin care poate fi controlată o specie invazivă, ar putea cel puțin să-i ajute pe oamenii de știință să anticipeze efectele în cascadă ale pitonilor birmanezi asupra ecosistemelor zonelor umede.
„Nu ne va ajuta să-i controlăm. Dar ne poate ajuta să înțelegem impactul speciilor invazive. Dacă știi cât de mari devin șerpii și cât timp durează pentru a atinge acea dimensiune, poți stabili o limită superioară aproximativă a resurselor pe care ar putea fi de așteptat să le exploateze șarpele”, spune Jayne.
Studiul a fost publicat în Integrative Organismal Biology.
Vă recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Câte oase are un rechin?
Tot mai mulți oameni mușcați de șerpi exotici în Marea Britanie. Ce se întâmplă?
Trei noi specii de salamandre cu burtă neagră, găsite în sudul Munților Apalași