Viermii marini parcă desprinși din folclorul japonez

O sclipire albastră eterică chiar sub suprafața apei i-a atras pe oamenii de știință către viermii marini desprinși din folclorul japonez.

Denumirea genului lor, Polycirrus, înseamnă „multe filamente” în latină. Privind acești viermii marini desprinși din folclorul japonez, puteți înțelege imediat de ce.

• Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
• Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?

Până acum, erau cunoscute doar patru specii de Polycirrus bioluminiscente. În plus, în Japonia au fost descrise doar două specii de Polycirrus. Această nouă descoperire, coordonată de expertul în viermi marini Naoto Jimi, adaugă trei noi specii.

Cercetătorii au descoperit viermii marini parcă desprinși din folclorul japonez

Doi dintre acești viermi au fost numiți după entități supranaturale din folclorul japonez, yokai. Numele celei de-a treia specii îi aduce un omagiu fostului director al Acvariului Notojima, Shinichi Ikeguchi, deoarece acest vierme a fost găsit în apele din apropierea acvariului, precum și în largul coastei Shirawara.

Polycirrus onibi, descoperit în Notojima și Sugashima, este numit după un yokai similar cu „focul rătăcitor” din folclorul vestic. Onibi sunt spirite ale morților care apar sub forma unei mingi de foc plutitoare, de obicei albastre, și tind să locuiască în zonele umede din natură.

Polycirrus aoandon, găsit în Sugashima, poartă numele yokaiului Aoandon, o creatură asemănătoare unei fantome, cu piele albastră, păr lung, coarne și dinți ascuțiți, care poartă un chimono alb și ține un felinar albastru. Un fel de Bloody Mary, se spune că Aoandon este invocat de cei care și-au petrecut noaptea împărtășind povești supranaturale, relatează Science Alert.

„Bioluminiscența violet-albastră neclară emisă de specia Polycirrus este izbitor de similară cu descrierile acestor creaturi găsite în folclor”, a spus Jimi.

O strălucire bizară

Această culoare a luminii are o lungime de undă relativ scurtă, deci este absorbită mai puțin rapid de către apă decât alte culori și, prin urmare, călătorește mai departe pe sub apă. De aceea, acest tip de bioluminiscență este de obicei asociat cu creaturi de adâncime. Culoarea strălucirii acestor viermi este neobișnuită, având în vedere habitatele lor de coastă.

Viermii au fost examinați în ocean, dar unele exemplare au fost aduse și la laborator pentru studii suplimentare.

Japan Underwater Films Corporation a ajutat la filmarea acțiunii. În mare, cercetătorii au descoperit că bulele de la echipamentul de scufundare ar putea declanșa spectacolul de lumini hipnotice al viermelui. Ei au văzut rezultate similare în laborator, înghiontind tentaculele viermilor cu penseta.

Modelul în care pâlpâiau aceste lumini strălucitoare a fost aproape identic la toate cele trei specii.

Când au fost stimulate, tentaculele s-au aprins timp de aproximativ 0,3 până la 1,1 secunde, fiecare puls de lumină durând aproximativ 0,15 secunde. Oamenii de știință au observat, de asemenea, că perturbarea unei zone a tentaculelor nu a declanșat aprinderi în tentaculele vecine, iar pulsurile nu s-au sincronizat.

Intensitatea luminilor a scăzut după aproximativ 30 de secunde de stimulare. Dar după ce viermii au primit câteva minute de pauză de la gâdilatul științific, răspunsul lor bioluminiscent a fost capabil să se reîncarce, revenind la luminozitatea maximă.

„Descoperirea că toate cele trei specii noi sunt luminiscente ne-a permis să legăm descoperirile taxonomice și ecologice și să stabilim cercetări pe care alții le pot aplica cu ușurință la studiul organismelor luminiscente”, a spus Jimi.

De ce au nevoie viermii marini de tentacule luminoase?

Luminile intermitente ar putea fi un fel de sistem de avertizare pentru a speria prădătorii, similar cu luminile de securitate cu senzori de mișcare din casele noastre. Deoarece se știe că acești viermi petrec mult timp îngropați în noroi, crevase de stâncă sau bureți, cercetătorii cred că această bioluminiscență este folosită mai ales pentru „situații de urgență”, atunci când corpul viermelui este expus.

Faptul că împingerea, împungerea și bulele oamenilor de știință au fost principalul declanșator al bioluminiscenței viermilor în acest studiu susține cu siguranță această teorie.

„Bioluminiscența este un tezaur de chimie interesantă și neobișnuită. Intenționăm să folosim descoperirile noastre pentru a ne aprofunda înțelegerea naturii moleculare a acestui fenomen și pentru a aplica aceste cunoștințe pentru dezvoltarea de noi tehnologii în științele vieții”, a spus Jimi.

Acest studiu este publicat în Royal Society Open Science.

Vă recomandăm să citiți și:

Broaștele țestoase de apă dulce adoră să se bălăcească la lumina Lunii

Moliile sunt polenizatori mai eficienți decât albinele, arată studiile

Actiniile nu au nevoie de creier pentru a învăța

Test de cultură generală. De ce au gărgărițele pete?