Home » Natură » Moliile sunt polenizatori mai eficienți decât albinele, arată studiile

Moliile sunt polenizatori mai eficienți decât albinele, arată studiile

Moliile sunt polenizatori mai eficienți decât albinele, arată studiile
Foto: Charles J. Sharp/Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
Publicat: 07.04.2023

Moliile sunt polenizatori mai eficienți noaptea decât polenizatorii care zboară ziua, cum ar fi albinele, arată o nouă cercetare de la Universitatea din Sussex (Anglia).

Rezultatele cercetării au fost publicate în PLOS ONE.

Pe fondul îngrijorării larg răspândite cu privire la declinul insectelor sălbatice polenizatoare, cum ar fi albinele și fluturii, cercetătorii de la Universitatea din Sussex au descoperit că moliile sunt polenizatori deosebit de vitali pentru natură.

De ce moliile sunt polenizatori mai eficienți decât albinele?

Studiind 10 situri din sud-estul Angliei pe parcursul lunii iulie 2021, cercetătorii de la Universitatea din Sussex au descoperit că 83% dintre vizitele insectelor la florile de ciulini au fost făcute în timpul zilei. Deși moliile au făcut mai puține vizite în timpul nopților mai scurte de vară, doar 15% dintre vizite, au reușit să polenizeze florile mai repede.

Drept urmare, cercetătorii au ajuns la concluzia că moliile sunt polenizatori mai eficienți decât insectele care zboară în timpul zilei, cum ar fi albinele, care sunt considerate în mod tradițional ca fiind „muncitoare”. Deși insectele diurne au mai mult timp la dispoziție pentru a transfera polenul, moliile au avut o contribuție importantă în timpul celor câteva ore de întuneric.

„Albinele sunt, fără îndoială, importante, dar munca noastră a arătat că moliile polenizează florile într-un ritm mai rapid decât insectele care zboară în timpul zilei. Din păcate, multe molii se află într-un declin grav în Marea Britanie, afectând nu doar polenizarea, ci și proviziile de hrană pentru multe alte specii, de la lilieci la păsări”, spune Fiona Mathews, profesoară de Biologia Mediului la Universitatea din Sussex și coautoare a acestei cercetări.

„Lucrările noastre arată că pașii simpli, cum ar fi permiterea unor petice de mărăcini să înflorească, pot oferi surse importante de hrană pentru molii și vom fi răsplătiți cu o recoltă de mure. Toată lumea câștigă!”, a continuat ea.

Ciulinul este mult mai important decât au crezut oamenii până acum

Cercetătorii au studiat contribuția atât a insectelor nocturne, cât și a celor non-nocturne la polenizarea ciulinilor. Ei au monitorizat numărul de insecte care vizitează florile folosind camere video și au descoperit cât de repede a fost depus polenul în diferite momente ale zilei, împiedicând experimental insectele să viziteze anumite flori.

În plus, studiul indică importanța mărăcinelui, un arbust considerat la scară largă ca fiind nefavorabil și fiind îndepărtat în mod obișnuit, dar care este de fapt critic pentru polenizatorii nocturni, scrie Phys.org.

„Moliile sunt polenizatori importanți și sunt foarte subapreciați și substudiați. Majoritatea cercetărilor de polenizare tind să se concentreze pe insectele care zboară ziua, cu o înțelegere mică a ceea ce se întâmplă noaptea”, spune dr. Max Anderson, care a fost doctorand la Universitatea din Sussex, lucrând alături de prof. Mathews la această cercetare.

„Acum știm că moliile sunt, de asemenea, polenizatori importanți; trebuie să luăm măsuri pentru a le susține prin încurajarea unor plante de mărăcini și alte plante cu flori să crească în parcuri, grădini, pe marginile drumurilor și pe gardurile vii”, spune el.

Ecosistemele sănătoase au nevoie de toți polenizatorii existenți

Insectele polenizatoare sunt o parte vitală a multor comunități ecologice și o parte foarte importantă a ecosistemului natural. Polenizatorii le permit plantelor să rodească, să depună semințe și să se înmulțească. Acestea, la rândul lor, oferă hrană și habitat pentru o serie de alte creaturi.

Deci sănătatea ecosistemelor noastre este legată în mod fundamental de albine și alți polenizatori. Cu toate acestea, din cauza schimbărilor climatice și a agriculturii intensive, există o scădere la scară largă a polenizatorilor sălbatici.

Această cercetare arată că atât polenizatorii de noapte, cât și cei de zi trebuie protejați pentru a le permite ecosistemelor naturale să înflorească. Drept urmare, cercetătorii fac, de asemenea, un apel ca publicul din Marea Britanie să se implice pentru a proteja moliile plantând flori albe, crescând petice de tufe și iarbă și stingând luminile noaptea.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Ce culoare are pielea urșilor polari?

Pierderea unor arbori ar provoca un efect de domino asupra multora dintre ecosisteme

O specie de pești își poate recunoaște imaginea în oglindă, arată un studiu

Cum își revin pădurile după un incendiu? Bacteriile și fungii ajută cel mai mult

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Schimbările climatice au „efecte pozitive” asupra strugurilor, susțin experții
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Țara care a transformat obsesia pentru pisici într-un puternic motor al economiei
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Sunete ciudate se aud din cea mai adâncă gaură artificială de pe Pământ
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Unde găsim cea mai frumoasă plajă din Europa? Nu este nici în Spania, nici în Italia sau Grecia!
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?
Câți kilometri are cel mai lung pod din lume și în cât timp poate fi traversat cu mașina?
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost