Home » Natură » Ce au aflat oamenii de știință despre o furtună care apare „o dată la un mileniu”

Ce au aflat oamenii de știință despre o furtună care apare „o dată la un mileniu”

Ce au aflat oamenii de știință despre o furtună care apare „o dată la un mileniu”
Foto: Shashidhara Kotraswamy/Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
Publicat: 10.08.2024

În iulie 2021, orașul Zhengzhou din China a trecut printr-o furtună catastrofală. A fost un potop de proporții biblice, care a vărsat o cantitate de ploaie echivalentă cu cea a unui an întreg în doar câteva zile. Furtuna a luat viața a peste 398 de persoane și a provocat pagube de miliarde de dolari. Ce ne pot spune cochiliile de melc despre astfel de furtuni?

Unii cercetători au numit-o o „furtună ce apare o dată într-un mileniu”, bazându-se pe un secol de date. Alții și-au pus întrebarea dacă ploaia din Zhengzhou este un semn al unei noi normalități într-un climat în încălzire. Acum, un nou studiu a dezvăluit un indiciu surprinzător pentru a răspunde la această întrebare: cochiliile de melc.

Oamenii de știință de la Institutul de Mediu al Pământului din China au descoperit că compoziția izotopică a cochiliilor de melc a înregistrat dovezi ale acestei superfurtuni.

Asta înseamnă că cochiliile fosilizate ar putea oferi o înregistrare detaliată a evenimentelor extreme de ploaie care au avut loc în trecut, scrie Interesting Engineering.

Cum ne ajută cochiliile de melc să studiem ploile antice?

„Cochiliile de melc fosilizate din straturi sedimentare pot fi un material valoros pentru investigarea variabilității istorice a furtunilor locale în diverse contexte climatice”, au scris autorii în lucrare. Nu este pentru prima dată când cochiliile au fost utilizate pentru a studia înregistrările de precipitații. Într-un studiu din 2017, cercetătorii au examinat cochiliile unor melci tereștri foarte mari colectate în India acum un secol pentru a reconstrui precipitațiile din trecutul țării.

În acest nou studiu, cercetătorii au studiat cochiliile a patru melci vii.

Doi dintre acești melci au fost capturați în regiunea Zhengzhou înainte de ploaia puternică, în timp ce ceilalți doi au fost capturați ulterior. Prin analizarea raportului de izotopi de oxigen din cochilie, cercetătorii pot reconstrui modelele de precipitații pe care melcul le-a experimentat în timpul vieții sale.

Echipa a disecat cochiliile melcilor și a analizat proporțiile a două forme stabile de oxigen (oxigen-18 și oxigen-16), ceea ce i-a ajutat să creeze o înregistrare zilnică.

O mai bună înțelegere a efectelor schimbărilor climatice

Acest raport de izotopi este un instrument standard pentru studierea climei antice. În acest caz, cercetătorii au descoperit o scădere accentuată a raportului, pe care au legat-o de furtuna din Zhengzhou.

„Înregistrările zilnice arată o schimbare dramatică negativă între 18.06.2021 și 18.09.2021, care i-a fost atribuită furtunii ‘7.20’ din Zhengzhou”, a relevat lucrarea. Datele din cochilia de melc au confirmat predicțiile teoretice ale oamenilor de știință despre cum se schimbă izotopii apei după o ploaie puternică. Acest studiu a demonstrat că cochiliile de melci pot servi drept înregistrare a precipitațiilor puternice.

Studiul sugerează că, prin examinarea cochiliilor de melci fosili, cercetătorii vor putea să reconstruiască un istoric al evenimentelor extreme de ploaie ce au avut loc cu mii de ani în urmă. Acest lucru îi va ajuta să înțeleagă cum au influențat schimbările climatice aceste evenimente în trecut și la ce ne putem aștepta în viitor.

Potrivit South China Morning Post (SCMP), cercetătorii cred că cochiliile de melci fosili de pe Loess Plateau din China și cele din alte regiuni ar putea oferi date neprețuite despre cum s-au schimbat evenimentele extreme de ploaie de-a lungul mileniilor.

Prin asamblarea acestui puzzle climatic antic, oamenii de știință pot rafina modelele climatice și pot face predicții mai precise despre viitoarele evenimente meteorologice extreme. Constatările au fost raportate în jurnalul Science Bulletin.

Vă recomandăm să citiți și:

Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții

Maimuțele capucin folosesc pietre și bețe pentru a căuta mâncare în pământ

Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?

Care va fi ultima ființă de pe Pământ?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia