Giganţii pădurilor îngheţate: urşii nordului

Opt specii ramase pe planeta

Baribalul (Ursus americanus)
Greutate: 70-200 kg
Lungime: 1,5-2 m
Foarte adaptabil la diferite medii deviata, traieste in America de Nord. Teritoriul unui individ variaza intre 3-12 km2.

• Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
• Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu

Ursul brun (Ursus arctos)
Greutate: 150-700 kg
Lungime: 2-3,5 m
Cea mai raspandita specie de ursi,traieste in America de Nord, Europa, Asia.
Teritoriul unui individ variaza intre 45-400 km2. Ursii bruni si cei polari sunt foarte inruditi genetic (in gradinile zoologice, cele doua specii au fost incrucisate, rezultand pui sanatosi si fertili).

Ursul polar (Ursus maritimus)
Greutate: 250-800 kg
Lungime: 2-3,5 m
Cel mai carnivor dintre ursi are un strat substantial de grasime, care ii permite sa inoate 80 km fara sa se odihneasca. Nu are teritoriu, indivizii calatoresc continuu printre gheturile arctice.

Ursul panda gigant (Ailuropoda melanoleuca)
Greutate: 175 kg
Lungime: 1,5-2 m
Cea mai periclitata specie de urs din lume traieste numai in China. Nu intra in „somnul de iarna“, nici nu mormaie. Are, la fiecare membru anterior, cate o prelungire a unui os de la incheietura care arata ca un deget opozabil.Se hraneste doar cu bambus. Teritoriu foarte mic, intre 2-3 km2.

Ursul malaiez (Helarctos malayanus)
Greutate: 30-65 kg
Lungime: 1,2-1,6 m
Cea mai mica specie de urs. Activ doar cunoscut, considerat (poate eronat) foarte noaptea. Prea putin feroce si agresiv. Traieste in India si Thailanda.

Ursul tibetan (Ursus thibetanus)
Greutate: 100-250 kg
Lungime: 1,2-2 m
Ziua doarme in scorburi si pesteri. Regim omnivor, in cautarea hranei nu se sfieste sa atace satele. Cea mai bipeda specie de ursi, poate merge in doua picioare chiar si 1 km. Teritoriu – intre 10-20 km2.

Ursul cu ochelari (Tremarctos ornatus)
Greutate: 75-180 kg
Lungime: 1,3-2,2 m
Aproape total vegetarian, este cel mai arboricol dintre toti ursii. Doua pete alburii in jurul ochilor au condus la denumirea sa actuala. Traieste doar in muntii Anzi.

Ursul furnicar (Melursus ursinus)
Greutate: 100-150 kg
Lungime: 1,7-2 m
Este ursul cu cele mai lungi gheare; prezinta cea mai mare toleranta la caldura. Traieste in Sri Lanka, India, Nepal.

EXPERTS

Ursii au nevoie de protectie

In prezent, 6 din cele 8 specii ale familiei Ursidae sunt mult mai amenintate cu disparitia decât in anii ’70. Singurele cu un statut relativ mai bun sunt ursul polar si ursul negru american. Li se poate adauga si ursul brun, cu precizarea ca acesta are efective mari si nepericlitate doar in anumite zone ale habitatului.

Soarta ursilor din multe parti ale globului va fi decisa in urmatorii 10-20 de ani. Cresterea populatiei umane, transformarea padurilor in terenuri pentru agricultura, exploatarile forestiere si petroliere i-au izgonit deja de pe 50-75% din arealul lor istoric. La toate acestea se adauga uciderea ursilor pentru protejarea proprietatii, traficul cu organe si piei, vandalismul, braconajul si lipsa unei legislatii referitoare la protejarea lor. In viitor, salvarea speciilor de ursi va depinde de intelegerea si de toleranta oamenilor cu care acestia isi impart habitatul.

Dr. Nicolae Serban-Parau,biolog.

Ursul brun de care am auzit cu toţii trăieşte în pădurile sălbatice din Europa, Asia şi America de Nord, numărând şapte subspecii, diferite între ele prin dimensiuni şi prin culoarea blănii. Ursul Kodiak (fotografia de mai sus) este una dintre aceste subspecii, cea mai impunătoare, datorându-şi reputaţia în primul rând dimensiunilor sale, care îi fac pe urşii bruni din sud-estul Europei (câţi au mai rămas) să pară plăpânzi prin comparaţie.

Din cele mai vechi timpuri, ursul a fost adorat şi temut de toate popoarele lumii. Animal- simbol al castei războinicilor, el i-a fascinat şi pe daci, Zalmoxis – numele zeităţii supreme a acestora – însemnând Cel ce se află sub o blană de urs.
Dispărut din majoritatea ţărilor europene din cauza vânării sale în exces, dar mai ales din pricină dispariţiei pădurilor, ursul brun (Ursus arctos arctos) are încă, în România, una dintre cele mai numeroase populaţii din Europa, aproximativ 5.000 de urşi trăind încă în Munţii Carpaţi.

Din punctul de vedere al masivităţii corporale, ursul brun european rămâne, totuşi, unul de categorie mijlocie în comparaţie cu urşii Kodiak. Chiar şi temuţii grizzly (ursul grizzy este o altă subspecie, nordamericană, a ursului brun) ar privi timid în sus spre coloşii din insulele Kodiak şi Afognak .

Care ar fi explicaţia? De ce s-au dezvoltat atât de mult aceşti urşi care, totuşi, au acelaşi ADN că şi semenii lor din Carpaţi? Răspunsul este simplu, surprinzător şi vine din două direcţii: foamea şi frigul.

Urşii sunt omnivori, adică mănâncă o hrana foarte variata, de la cerbi şi mistreţi până la ciuperci, zmeură, ghindă şi furnici, iarba proaspătă nefiind nici ea ocolită. De fapt, această dietă stă la baza evoluţiei şi a supravieţuirii lor cu succes de-a lungul mileniilor.

Însă hrana urşilor Kodiak (Ursus arctos midendorffi) şi a celor din Kamceatka (Ursus arctos beringianus – fotografia de mai jos) este diferită de a altor urşi de pe glob. În mod obişnuit, cei dintâi sunt vegetarieni, însă în timpul primăverii şi al toamnei dieta lor se compune în proporţie de 95% din somonii care migrează în aceste perioade pe râurile ce traversează teritoriile urşilor.

Carnea somonilor este foarte bogată în proteine şi fosfor. Scheletul şi masa musculară ale urşilor Kodiak s-au dezvoltat atât de mult tocmai datorită acestui mic secret alimentar. La începutul secolului XX, zoologul Carl Bergmann a emis şi a demonstrat teoria potrivit căreia orice mamifer de talie mare din zonele reci ale planetei tinde să dezvolte o talie şi mai mare, pentru a reduce astfel pierderile de căldură ale organismului. Alături de hrănirea cu somoni, temperaturile scăzute au contribuit din plin la apariţia pe Terra a celor mai mari urşi.

Uriaşi paşnici şi mame feroce

În cea mai mare parte a anului, masculii trăiesc izolaţi, adunându-se în grupuri doar în perioada când somonii îşi încep migraţia anuală. În ciuda înfăţişării ameninţătoare, sunt animale paşnice şi nu atacă omul decât dacă sunt răniţi sau dacă se sperie de apariţia bruscă a acestuia pe teritoriul lor.

Cu totul altfel stau lucrurile însă în cazul ursoaicelor cu pui. Ele sunt mame excelente, iar instinctul lor matern este foarte dezvoltat, motiv pentru care majoritatea actelor de agresiune la adresa omului sunt săvârşite de aceste făpturi hiperprotectoare.

Înzestrări şi comportamente

În medie, urşii Kodiak trăiesc 20 de ani, dar în condiţii optime de viaţă pot atinge şi chiar depăşi 30 de ani. Auzul lor este bine dezvoltat în comparaţie cu cel uman, în timp ce văzul este mai slab, urşii având totuşi abilitatea de a distinge culorile, deşi în lumină difuză sau pe înserat nu sunt chiar nişte campioni ai acuităţii vizuale. Mirosul este cel mai evoluat simţ al lor, până şi câinii poliţişti fiindu-le inferiori când vine vorba de adulmecarea unei urme prin pădure. Indienii din America de Nord au o vorba edificatoare în acest sens: „Un ac de brad a căzut în mijlocul pădurii. Vulturul l-a văzut, cerbul l-a auzit, iar ursul l-a mirosit.”

Culoarea blănii include o largă varietate de nuanţe, de la brun-închis la roşcat. Primăvara, urşii proaspăt ieşiţi din „somnul de iarnă”, ce durează din octombrie până în mai, se hrănesc în special cu iarbă proaspătă – un excelent depurativ. Odata cu începerea migraţiei somonilor, urşii nordici se adună în grupuri mari de-a lungul râurilor, pentru a pescui. Ordinea în care se poziţionează este interesantă: masculii adulţi dominanţi sosesc primii şi aleg întotdeauna cele mai bune locuri, urmaţi îndeaproape de ursoaicele cu pui, de alţi urşi adulţi şi, în cele din urmă, de urşii tineri şi neexperimentaţi.

Acestea sunt cele mai dificile şi mai periculoase momente pentru ursoaicele cu pui, deoarece masculii adulţi le omoară o parte din progenitură, pentru ca astfel ursoaicele să intre din nou în călduri, iar ei să îşi poată perpetua zestrea genetică. Un astfel de comportament, crud în ochii oamenilor, se întâlneşte, de fapt, la multe specii de carnivore, natura asigurând astfel populaţii de animale cu o diversitate genetică sporită.

Oameni şi urşi

Atracţia exercitată de urşi a condus, în ultimii ani, la întîmplări care spun mult despre natura şi caracterul acestor mamifere, dar şi despre ignoranţa, ghinionul, dragostea sau devotamentul oamenilor care trăiesc lângă urşi. Iată, pe scurt, poveştile a doi iubitori de urşi, cu aspectele lor luminoase şi întunecate:

Timothy Treadwell, poreclit Grizzly Man, a fost un împătimit după urşi, a trăit lângă ei în sălbăticie (cel mai mult vreme de 2 ani neîntrerupt), i-a studiat, i-a iubit, s-a luptat în aceeaşi măsură cu braconierii şi cu autorităţile pentru protecţia lor… şi a murit alături de prietena să, Annie Huguard, în octombrie 2003, ucis de o ursoaică în Parcul Naţional Katmai din Alaska. Fundaţia Grizzly People, înfiinţată de Timothy, este însă activă şi în ziua de astăzi şi se ocupă, în continuare, de protecţia naturii din zonă. Robert de Niro şi Leonardo di Caprio, alături de numeroase alte vedete hollywoodiene, se număra printre susţinătorii fundaţiei.

În 2004 a apărut un film despre viaţa şi activitatea lui Timothy Treadwell, Grizzly Man, peliculă care a fost premiată la Festivalul de Film de la Sundance. Subiectul ei (viaţa lui Treadwell, adică aceea a unui tânăr drogat, blazat şi pesimist care îşi găseşte liniştea şi fericirea în traiul alături de un grup de urşi grizzly) a impresionat profund atât criticii, cât şi spectatorii.

Dacă povestea lui Treadwell este ruptă din realitate, succesul nebunului blond care a trăit printre urşi venind după moartea protagonistului, în schimb story-ul lui Bart the Bear (un urs Kodiak) şi a lui Doug Seus (cel care l-a crescut şi i-a fost alături toată viaţă) vine chiar de la Hollywood. Bart era un pui orfan, mama să fiind ucisă de vânători. Dresorul şi iubitorul de animale Doug Seus l-a găsit în pădure pe când Bart era de mărimea unui pantof şi cântarea doar 500 de grame, l-a crescut, l-a îngrijit şi l-a iubit toată viaţă.
Seus a înfiinţat organizaţia Vital Ground, pentru protecţia urşilor, tot datorită lui Bart, ursul care, între timp, a ajuns la nu mai puţin de 680 kg. Inteligenţa şi caracterul său blând l-au dus pe Bart până şi la Hollywood, el nefiind altul decât ursul pe care l-aţi văzut în filmele The Edge, Legends of the Fall, Red River, On Deadly Ground, Clan of the Cave Bear, precum şi în multe documentare National Geographic.

A reuşit să-i atragă atenţia şi lui Jean-Jacques Annaud, care i-a acordat fără rezerve rolul principal în multipremiatul sau film L’ ours. Actori celebri precum Anthony Hopkins, Brad Pitt şi Steven Seagal au lucrat fără frică la filmări alături de Bart şi de Doug Seus. Dispariţia lui Bart la 23 de ani, în anul 2000, le-a lăsat un gol în inimă tuturor celor care l-au cunoscut.

Urşii lumii

În momentul de faţă, neamul urşilor numără opt specii:

Baribalul sau ursul negru american (Ursus americanus)
Greutate: 70-200 kg
Lungime: 1,5-2 m
Foarte adaptabil la diferite medii de viaţă, trăieşte în America de Nord. Teritoriul unui individ variază între 3-12 kmp.

Ursul brun (Ursus arctos)
Greutate: 150-700 kg
Lungime: 2-3,5 m
Cea mai răspândită specie de urşi; trăieşte în America de Nord, Europa, Asia. Ursul Kodiak, ursul de Kamceatka şi ursul grizzly sunt subspecii ale acestei specii.
Teritoriul unui individ variază între 45-400 kmp.

Ursul polar (Ursus maritimus)
Greutate: 250-800 kg
Lungime: 2-3,5 m
Cel mai carnivor dintre urşi (se hrăneşte aproape exclusiv cu ceea ce vânează) are un strat substanţial de grăsime, care îi permite să reziste frigului şi să înoate 80 km fără să se odihnească. Nu are teritoriu, indivizii călătoresc continuu printre gheţurile arctice.

Urşii bruni şi cei polari sunt foarte înrudiţi genetic (în grădinile zoologice, cele două specii au fost încrucişate, rezultând pui sănătoşi şi fertili).

Ursul panda gigant (Ailuropoda melanoleuca)

Greutate: 175 kg Lungime: 1,5-2 m
Cea mai periclitată specie de urs din lume trăieşte numai în China. Are, la fiecare membru anterior, câte o prelungire a unui os de la încheietură, care arată că un deget opozabil. Se hrăneşte doar cu bambus. Teritoriu foarte mic, între 2-3 kmp.

Ursul malaez (Helarctos malayanus)
Greutate: 30-65 kg
Lungime: 1,2-1,6 m
Cea mai mică specie de urs. Activ doar noaptea; considerat (poate eronat) foarte feroce şi agresiv. Trăieşte în Thailanda, Laos, Cambodgia, Bangladesh, Malaezia, Indonezia, sudul Chinei.

Ursul tibetan (Ursus thibetanus)
Greutate: 100-250 kg
Lungime: 1,2-2 m
Ziua doarme în scorburi şi peşteri. Regim omnivor, în căutarea hranei nu se sfieşte să atace satele. Cea mai bipeda specie de urşi, poate merge în două picioare chiar şi 1 km. Teritoriu: între 10-20 kmp.

Ursul cu ochelari (Tremarctos ornatus)
Greutate: 75-180 kg
Lungime: 1,3-2,2 m
Aproape total vegetarian, este cel mai arboricol dintre toţi urşii. Două pete alburii în jurul ochilor au condus la denumirea sa actuală. Trăieşte doar în munţii Anzi.

Ursul furnicar (Melursus ursinus)
Greutate: 100-150 kg
Lungime: 1,7-2 m
Este ursul cu cele mai lungi gheare; prezintă cea mai mare toleranţă la căldură. Trăieşte în Sri Lanka, India, Nepal.