Prima pagină Sporturi

Temerarii cerului – povestea saltului de la graniţa cu spaţiul cosmic

Marius Comper 10.09.2012 | ● Vizualizări: 1417
Felix Baumgartner va intra în istorie drept primul om care a depăşit bariera sunetului fără ajutorul unui vehicul     Felix Baumgartner + zoom
Galerie foto (12)

Ziua de 9 octombrie 2012 va marca unul dintre cele mai importante repere ale îndelungatei lupte purtate de specia umană pentru a-şi îndeplini o dorinţă străveche: aceea de a zbura. Această zi de marţi va consemna primul salt efectuat vreodată de un om din stratosferă, de la graniţa cu spaţiul cosmic, temerarul Felix Baumgartner urmând să devină în cursul picajului de 36,5 kilometri primul om care atinge în cădere o viteză supersonică de aproximativ 1,2 Mach, adică 1.110 kilometri pe oră. Drumul parcurs de omenire până la acest salt îndrăzneţ este unul lung şi fascinant, reuşita curajosului austriac fiind o încununare a eforturilor omeneşti depuse de-a lungul mileniilor.

Istoria unei dorinţe care ne marchează existenţa

Aţi visat vreodată că puteţi zbura? Dacă da, puteţi fi sigur că împărtăşiţi dorinţa strămoşilor de acum câteva zeci sau sute de milenii. Experţii cred că dorinţa de a zbura a apărut la scurt timp după ce hominizii din care ne tragem au dezvoltat capacitatea de a gândi abstract.

Oamenii pot alerga şi înota, însă n-au reuşit să deprindă zborul, ceea ce i-a făcut să-i atribuie calităţi supranaturale. Conştientizarea neputinţei de a zbura i-a condus pe strămoşii noştri la concluzia că văzduhul greu de atins este cu siguranţă sacru. Drept urmare, majoritatea culturilor de pe Terra au considerat cerul lăcaşul zeilor. Trăsăturile aerului - invizibil şi puternic - sunt atribuite celor mai puternice zeităţi.



Aerul a ajuns astfel să fie considerat instrumentul primordial al puterii divine, având capacitatea de a crea viaţă. În ebraică, cuvântul „ruach” are două înţelesuri: „spirit” şi „vânt”. În Biblie, Dumnezeu creează oamenii („adam” în ebraică) din ţarână („adamah”) şi le suflă în faţă „suflare de viaţă”. Acelaşi principiu poate fi observat în nenumărate limbi, precum româna, latina sau greaca. Cuvintele care desemnează conceptul de „suflet” (spiritus în latină, psyche în greacă) aveau ca sens iniţial „suflare de aer”.

Fără să ne dăm seama, această obsesie a zborului ne marchează limbajul de fiecare zi. De exemplu, conceptele de „sus” şi „jos” implică o judecată de valoare, iar cuvintele care desemnează aspiraţiile şi realizaţiile umane cuprind o verticalitate implicită. Astfel, vorbim despre o „putere superioară” şi ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor” (asta dacă nu „am căzut” la un examen).

Capacitatea de a zbura pare libertatea cea mai de preţ, care aduce puteri neţărmuite, divine. Acest lucru explică dorinţa de a zbura omului a de pretutindeni, indiferent de cultură. Acest deziderat este imortalizat în legendele străvechi din întreaga lume, cel mai cunoscut exemplu fiind pilda aripilor de ceară ale lui Dedal şi Icar, din mitologia greacă.

De-a lungul secolelor, dorinţa de a zbura a influenţat ideile celor mai înţelepţi oameni de pe Terra, un exemplu celebru fiind cel al lui Leonardo da Vinci. Graţie progresului extraordinar realizat în ultimele secole, oamenii au reuşit să cucerească cerul cu instrumente tot mai puternice, de la baloane până la avioane supersonice şi navete spaţiale. Puţini ştiu, însă, că această dezvoltare extraordinară a fost obţinută şi datorită unor temerari ce au înfruntat moartea, testând limitele umane în lupta pentru cucerirea aerului.

Proiectul Excelsior şi recordul stabilit de Joe Kittinger

Multe dintre recordurile aviatice stabilite în secolul al XX-lea se datorează armatei SUA. La început, în anii ’20 şi ‘30, membrii armatei americane concurau în diferite curse aeriene, stabilind noi recorduri şi permiţând îmbunătăţirea tehnologiei aviatice. Cele mai importante recorduri au fost stabilite în anii ’50 şi ‘60, atunci când SUA şi URSS au dat startul Cursei Spaţiale, ducându-şi disputa în plan spaţial.

Un rol important l-a jucat un pilot din forţele aeriene americane, Joseph Kittinger Jr. În 1960, la scurt timp după începerea Cursei Spaţiale, guvernul american dorea să afle cum pot supravieţui oamenii dincolo de atmosfera terestră. Primul pas spre aflarea răspunsului a constituit-o Proiectul Man High: o serie de teste în care oamenii urcau cu ajutorul unor baloane până în stratosferă, pentru a se familiariza cu mediul în care urmau să ajungă ulterior astronauţii.

În aceeaşi perioadă, forţele armate americane dispuneau de o nouă aeronavă sofisticată: U2. Pentru că acest avion spion putea zbura chiar şi la 21.000 de metri deasupra solului, autorităţile americane au dorit să afle dacă un pilot ar putea supravieţui în cazul în care ar fi nevoit să abandoneze aeronava la graniţa cu spaţiul cosmic. În acest scop a fost conceput Proiectul Excelsior, al cărui protagonist avea să fie Joe Kittinger. Echipat cu un costum folosit de piloţii de U2, Kittinger urma să călătorească într-un balon până la marginea atmosferei, de unde avea să sară în abis. În acel moment, nimeni nu ştia cum reacţionează corpul uman la un salt de la această altitudine, nefiind clar dacă temerarul urma să supravieţuiască.

Într-un test realizat în 1959, Kittinger a sărit de la o altitudine de 23.165 de metri, fiind foarte aproape de a muri. Motivul? Paraşuta ce avea rolul de a-i stabiliza căderea s-a deschis prea devreme, înfăşurându-i-se în jurul gâtului şi făcându-l să se rotească în aer. Kittinger şi-a pierdut cunoştinţa şi a supravieţuit doar datorită paraşutei de urgenţă, care s-a deschis automat la 3.000 de metri, încetinindu-i prăbuşirea şi salvându-i viaţa.

În ciuda acestui incident, pilotul nu a renunţat la proiectul Excelsior şi a continuat să efectueze teste de la înălţimi uluitoare. Pe 16 august 1960, Kittinger avea să stabilească două recorduri care se menţin până în ziua de azi. Mai întâi, pilotul a depăşit altitudinea-record atinsă până atunci de participanţii la Proiectul Man High, 30.942 de metri, urcând până la 31.333 de metri deasupra nivelului mării. După ce a petrecut 12 minute la această altitudine, Kittinger a părăsit gondola în care se găsea şi a sărit în gol, intrând în istorie pentru cel mai înalt salt realizat vreodată.

De această dată, paraşuta de stabilizare s-a deschis la timp, după 13 secunde, iar coborârea lui Kittinger a continuat în mod firesc. După patru minute şi 36 de secunde, timp în care Kittinger a parcurs 5.334 de metri, s-a deschis şi paraşuta principală, americanul plutind liniştit până la sol. Reuşita sa a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai lungă coborâre asistată de o paraşută, iar faptul că a putut să coboare în siguranţă la o viteză apropiată de cea a sunetului a arătat că piloţii de avioane şi astronauţii pot părăsi aeronavele lor în caz de urgenţă, facilitând progresul eforturilor spaţiale americane.

Kittinger avea să îşi continue excepţionala carieră de pilot, efectuând 483 de misiuni în timpul războiului din Vietnam. După ce s-a pensionat, a continuat să îşi dedice timpul expediţiilor cu balonul, devenind prima persoană care a traversat Oceanul Atlantic singură într-un balon.

Recordul stabilit de saltul său curajos nu a fost doborât, în ciuda eforturilor depuse de numeroşi pretendenţi. Piotr Dolgov, un paraşutist din armata URSS, a pierit încercând să repete reuşita lui Kittinger în 1962. Atunci când a părăsit capsula în care a urcat la marginea atmosferei, Dolgov s-a ciocnit de margine. Fără să ştie, acest lucru avea să provoace o fisură minusculă în costumul aflat sub presiune. Acest lucru avea să-i fie fatal: dacă la nivelul solului apa fierbe la 100 de grade Celsius, în aerul rarefiat de la peste 19.000 de metri altitudine punctul de fierbere scade la 37 de grade, astfel că propria salivă devine un instrument de tortură. La aterizare, autorităţile sovietice au descoperit că Dolgov fusese ucis de ebulism – absenţa presiunii atmosferice a provocat apariţia bulelor de gaz în fluidele din corpul său, paraşutistul fierbând de viu.

Un alt aventurier care a încercat să doboare recordul lui Kittinger, americanul Nick Piantanida, a avut parte de o soartă la fel de crudă. În 1969, atunci când Piantanida a dorit să intre în Cartea Recordurilor, încercarea sa s-a sfârşit într-un mod nefericit: casca i s-a depresurizat, iar creierul său nu a mai fost alimentat cu oxigen. Hipoxia a dus la o comă din care nu s-a mai trezit.

Proiectul Red Bull Stratos şi temerarul Felix Baumgartner

Astăzi, la 52 de ani de la saltul record al lui Joe Kittinger, un nou aventurier va încerca să doboare această ştafetă: austriacul Felix Baumgartner, un skydiver cu peste 2.500 de sărituri la activ.

Spre deosebire de celelalte eforturi care vizau doborârea acestui record, misiunea Red Bull Stratos beneficiază de resurse fără precedent, fiind în desfăşurare de şapte ani. Temerarul austriac nu vrea doar să depăşească altitudinea de la care a sărit Kittinger, ci să atingă un nou record de viteză — 1.110 kilometri pe oră, adică 1,2 Mach — devenind primul om care depăşeşte viteza sunetului fără a se propulsa sau proteja cu ajutorul unui vehicul.

Baumgartner beneficiază de un alt mare atu în încercarea sa: ajutorul lui Kittinger. După ce ani la rând americanul a refuzat să-i susţină pe cei ce doreau să-i doboare recordul, acum fostul pilot a fost convins de seriozitatea lui Baumgartner, oferindu-i întreaga sa susţinere. Pentru că Joe Kittinger este singura persoană care ştie exact cum e să treci prin ceea ce are de gând să facă Baumgartner, fostul pilot american va fi singura persoană care va comunica cu Felix în timpul misiunii. „Doar Joe ştie cât de singur te simţi la acea altitudine. Am sentimentul că dacă Joe e acolo, nu se poate întâmpla nimic rău”, a declarat Baumgartner.

Planul este simplu: Baumgartner urmează să urce într-o capsulă presurizată, ataşată de cel mai mare balon cu heliu conceput vreodată, până la uluitoarea altitudine de 37 de kilometri. Odată ajuns acolo, Felix va părăsi capsula echipat într-un costum presurizat pentru a zbura spre Terra.

În ultimii cinci ani, inginerii, doctorii şi toţi ceilalţi tehnicieni ce formează echipa Red Bull Stratos au analizat toate riscurile la care se supune curajosul austriac. Altitudinea de la care Felix intenţionează să sară, 36.500 de metri deasupra nivelului mării, este de trei ori mai mare decât cea de croazieră a unui avion de linie. Presiunea atmosferică la acea înălţime reprezintă doar 1% din cea de la sol. 

Dr. Jonathan Clark, profesor de neurologie şi medicină spaţială în cadrul Baylor College of Medicine, este unul dintre experţii ce au rolul de a pregăti saltul lui Baumgartner, asigurându-se că acesta va scăpa cu viaţă. Clark explică de ce acest salt al lui Felix va fi diferit de toate celelalte pe care fostul paraşutist le-a efectuat: „În toate salturile lui Felix de până acum, el a putut să-şi dirijeze corpul. În acest caz, însă, el nu va putea face acest lucru. La aceste altitudini nu există fricţiune cu aerul care să-i permită să se controleze. Abia de la o altitudine de 28.000 de metri va avea această ocazie, aşadar este esenţial modul în care părăseşte capsula. Dacă porneşte dintr-o poziţie greşită şi loveşte aerul dens în unghiul prost, se va răsuci necontrolat”. De aceea, Felix a repetat săritura iniţială cu ajutorul unei corzi de bungee jumping, efectuând nenumărate salturi pentru a memora poziţia exactă în care trebuie să pătrundă în abis.

Acesta nu este singurul risc la care este expus Baumgartner. Un dezastru ar putea fi provocat şi de depresurizarea costumului sau a capsulei, acestea fiind verificate în două salturi de test de la 24 şi 29 de kilometri.

O altă problemă ar putea fi provocată de balonul umplut cu heliu pe care Baumgartner îl va folosi pentru salt. Construit din polietilenă, balonul are o grosime de doar 0,02 milimetri, ideală pentru a facilita ridicarea capsulei. Modelele computerizate au arătat că balonul se va ridica fără probleme, însă există riscul ca acesta să fie afectat atunci când va traversa tropopauza (zona ce se întinde dintre 12.200 şi 16.800 de metri altitudine), unde temperaturile oscilează între -46°C şi -57° C.

Cel mai mare risc, însă, vine din faptul că Baumgartner va fi primul om care va depăşi viteza sunetului fără a fi protejat de un vehicul. Dr. Jonathan Clark afirmă că „încercăm să anticipăm pe cât se poate ceea ce se va întâmpla cu Felix la viteze supersonice, dar adevărul e că nu ştim, pentru că nimeni nu a mai făcut asta până acum”.

Printre potenţialele efecte negative identificate de cadrele medicale se numără faptul că organele din corpul lui Baumgartner vor depăşi bariera sunetului în momente diferite, fiind posibil ca vibraţiile provocate de undele de sunet să aibă un impact negativ asupra acestora.

Dacă va reuşi să depăşească toate aceste provocări şi va duce la bun sfârşit saltul supersonic, Baumgartner va doborî patru recorduri mondiale: saltul de la cea mai mare altitudine, cucerirea barierei reprezentate de viteza sunetului fără asistenţa unui vehicul, cea mai lungă perioadă de cădere în gol şi cea mai mare altitudine atinsă la bordul unui balon.

Pe lângă recorduri, efortul lui Baumgartner va reprezenta şi o reuşită ştiinţifică. Dacă saltul său va fi încununat cu succes, el va confirma eficienţa noii generaţii de costume sub presiune. Astronauţii americani vor folosi în misiunile ulterioare costumul testat de Felix, lucru extrem de important în cazul care vor fi nevoiţi să abandoneze navetele în situaţii de urgenţă.

Dr. Jonathan Clark, membru al echipei de experţi care îl asistă pe Baumgartner, are şi o miză personală: soţia sa, astronautul Laurel Clark, a murit în 2003, atunci când naveta Columbia s-a dezintegrat la revenirea în atmosferă. Raportul elaborat după catastrofă conţinea o afirmaţie surprinzătoare: nimeni nu ştia dacă astronauţii ar fi supravieţuit în cazul în care ar fi abandonat naveta. „Săritura lui Joe din 1960 a reprezentat ultimul caz care să ne ofere date utile. Proiectul Red Bull Stratos va oferi noi cunoştinţe ştiinţifice, urmând să salveze vieţi”, a declarat Clark pentru ESPN. Doctorul a fost imediat completat de Joe Kittinger: „Asta doar dacă vom reuşi, mai întâi, să-l ţinem pe Felix în viaţă”.

Saltul lui Baumgartner va fi difuzat în direct pe Internet, astfel că este posibil ca o planetă întreagă să fie martoră la o tragedie. Costumul lui Felix este dotat cu 5 camere video, acestea urmând să transmită de-a lungul celor 15-20 de minute, cât se estimează că va dura coborârea până la sol. „Am vrut să împărtăşim această experienţă cu întreaga lume”, a explicat Baumgartner. „Este un caz similar aselenizării – şi acea experienţă a fost transmisă în direct”.

Dacă va încheia această misiune cu succes, Baumgartner intenţionează să renunţe la cariera de skydiving, de-a lungul căreia a efectuat 2.500 de salturi din avioane, elicoptere, de pe zgârie-nori şi alte structuri importante. „După asta, voi renunţa la salturi, pentru că le fac de 25 de ani şi sunt încă în viaţă”, spune Felix, anunţând că doreşte să piloteze elicoptere.

UPDATE: Din cauza condiţiilor meteo, saltul a fost amânat. Detalii despre reprogramarea acestuia pot fi găsite pe site-ul Red Bull Stratos.