Prima pagină Sporturi

Un secol pe bicicleta

Dan-Silviu Boerescu 08.31.2007 | ● Vizualizări: 172
Un secol pe bicicleta     Un secol pe bicicleta + zoom
Galerie foto (1)

Pentru francezi, este mai important decat Campionatul Mondial de fotbal, iar eroii sai velocipedisti sunt mai iubiti ca Zidane et Co. Mai mult decat orice alta competitie sportiva, Marea Bucla este un mit care, la centenar, isi cere dreptul la un loc definitiv in istorie.

Totul a inceput pe 4 iunie 1899, cand toata inalta societate franceza asista la marele premiu de steeple-chase de la Auteuil. Contele Albert de Dion a vrut sa profite de ocazie si sa-si manifeste public oprobriul fata de Republica, aruncand cu oua in cel mai inalt reprezentant al acestei institutii, presedintele nou ales, Emil Loubet.

Spre surprinderea sa, gestul a fost criticat vehement in presa tocmai de un foarte bun prieten al sau, Pierre Giffard. De aici a pornit un adevarat razboi al nervilor. Ambitia unui monarhist Afland ca Giffard viza un post de deputat la Yvetot, zona preponderent agricola, in care calul ramasese un auxiliar indispensabil, De Dion a cumparat din librariile pariziene intreg tirajul cartii lui Giffard, intitulata tocmai Moartea calului, si a distribuit exemplarele gratis fiecarui alegator.

In replica, Giffard s-a hotarat sa boicoteze in ziarele sale, intre care Le Vélo, automobilele De Dion-Bouton. De Dion a fondat, atunci, L’Auto-Vélo. Giffard l-a dat in judecata si a obtinut radierea din titlu a cuvantului Vélo. Pentru a-si impune publicatia in fata amatorilor de sport, De Dion a ajuns la concluzia ca avea nevoie de un mare eveniment care sa produca valva necesara si a organizat cursa de ciclism Marsilia-Paris.

Alarmat de succesul competitiei, la startul careia s-au aliniat 39 de concurenti, Giffard a obtinut in justitie anularea oricarei asemenea curse in zona Ile-de-France. Un redactor al revistei L’Auto (culmea, un rugbist!) i-a propus atunci redactorului-sef Henry Desgrange: „De ce n-am face, in replica, un tur al intregii Frante?“ Desgrange a ezitat: „Nu cred ca va ajunge vreun concurent la final…“.

Totusi, contele De Dion a fost entuziasmat de idee si, pe 19 ianuarie 1903, L’Auto anunta triumfal: „TURUL FRANTEI INCEPE LA VARA!“

Maurice Garin, primul erou insangerat
Pe 1 iulie 1903, din fata hanului Reveil-Matin, aflat intr-o suburbie pariziana, demara cea mai lunga cursa ciclista din lume. Inca de la prima editie, Turul Frantei masura nu mai putin de 2.428 kilometri, impartiti in sase etape: Paris-Lyon (476 kilometri!), Lyon-Marsilia, Marsilia-Toulouse, Toulouse-Bordeaux, Bordeaux-Nantes, Nantes-Paris. Cu toate ca, intre etape, pauzele erau de una pana la trei zile, probele erau incredibil de grele.

Totusi, dupa 19 zile, chiar daca epuizati, primii concurenti se reintorceau la Paris. Invingatorul din 1903, Maurice Garin (cosar din Savoia!), a acoperit turul in 94 de ore, cu un avans de trei ore in fata principalului sau adversar, ucenicul macelar Lucien Pothier. Cei doi au fost victimele unui atentat organizat de suporterii unui alt concurent, Faure. Pe la 3 dimineata, rutierii se aflau in fruntea cursei cand, la adapostul noptii (etapele erau atat de lungi, incat se rula noapte si zi), au fost hartuiti cu o masi­na de curse (!), care a incercat in zadar sa-i azvarle in sant.

Apoi, li s-a organizat o ambuscada cam ca la Posada, mai multe zeci de persoane blocand soseaua si luandu-i efectiv la bataie pe cei doi alergatori, care au fost salvati miraculos de aparitia masinilor oficiale ale cursei. Garin s-a ridicat dintr-o baie de sange si… nu s-a mai oprit pana dupa sprintul final! El a castigat 5.000 de franci, o suma considerabila in epoca, daca tinem cont ca salariul mediu pe ora era de doar doi franci.

Cu bicicleta la fierarie
Intrerupta doar de cele doua razboaie mondiale, odiseea pe doua roti a produs o sumedenie de legende ale sportului si nu numai. Firesc, caci, de la an la an, competitia a devenit tot mai dificila, premiile au crescut, numarul competitorilor a sporit si el, iar interesul mediatic s-a marit exponential. Inaintea „criminalelor“ ascensiuni contemporane pe Mont Ventoux, Les Deux Alpes sau Col du Madeleine, Henri Desgranges a avut grija, de la bun inceput, sa pigmenteze turul cu noi elemente de interes.

De la o cursa initiala pe relief plat, s-a ajuns, in 1910, la una care strabatea Pirineii, pentru ca, in anul imediat urmator, sa exploreze si Alpii. Asta in conditiile unui regulament foarte strict, care interzicea masinile de sprijin sau bicicletele de rezerva (lider al unui tur de acum 90 de ani, Eugène Christophe a avut nesansa de a-si rupe furca bicicletei in Pirinei, asa ca a coborat 14 km cu bicicleta in spinare, pana la primul sat, unde un fierar i-a carpacit-o.

Reparatia a fost permisa, numai ca rutierul a fost amendat pentru ca un baiat i-a umflat cauciucurile! Incredibil, dar chiar si-asa, Christophe a ajuns la Paris al saptelea!). Epoca postbelica a dus la renuntarea la multe dintre regulile absurde (de pilda, daca un sportiv pleca, la patru dimineata, cu cinci tricouri pe el, la cinci dupa-amiaza, pe final, trebuia sa aiba tot cinci tricouri!), dar si la o relansare tehnologica a cursei, cu biciclete construite din aliaje rare, cu profile aerodinamice ale castii de protectie si cu o multime de gadgeturi adaptate diferitelor situatii specifice (faimoasele discuri fara spite, care inlocuiesc rotile clasice in etapele contracronometru s.a.m.d.).

Din nefericire, a inceput si cursa paralela a substantelor dopante, a carei prima victima inregistrata a fost belgianul Tommy Simpson, mort in 1968 pe Mont Ventoux (la autopsie, s-a constatat ca era, practic, indopat cu amfetamine). Dincolo de toate aceste circumstante care au transformat Turul Frantei intr-o batalie dusa, adesea, fara nici un fel de scrupule, eroii si-au facut intotdeauna datoria. In 1947, cand competitia s-a reluat dupa razboi, se parea, inaintea ultimei etape, ca va fi castigata de italianul Brambilla, cand bretonul Jean Robic a declansat un atac furibund la Rouen, pe dealul Bonsecours. A fost singura editie castigata chiar la potou.

Intre Jacques Anquetil si Lance Armstrong
In 1961, Jacques Anquetil a facut o declaratie in stilul lui Cassius Clay avant la lettre: „Voi conduce cursa de unul singur, din prima pana in ultima etapa!“ Si chiar a facut-o! In 1969, la debutul sau in tur, Eddy Merckx (dupa multi, belgianul ramane cel mai mare ciclist din toate timpurile) s-a apucat sa atace ca nebunul pe crestele Pirineilor, desi avea deja un avans asigurator. Astfel, el a reusit sa spulbere inca un mit, legat de acea „lege a conservarii energiei“ aplicata de majoritatea castigatorilor anteriori.
Desi un Bernard Hinault sau un Miguel Indurain (violent contestat, mai apoi, tot din cauza unui presupus dopaj) au adunat fiecare cate cinci titluri (aidoma lui Anquetil), personalitatea cea mai socanta ramane americanul Lance Armstrong, victorios in ultimele patru editii desi suferise o operatie mutilanta (diagnosticat cu cancer la testicule, el a fost efectiv castrat si a urmat un torturant tratament pe baza de chimioterapie).

Stilul devastator in care Armstrong face legea in munti i-a atras, fireste, numeroase acuzatii de dopaj, nedovedite inca, poate si pentru ca ciclistul efectueaza in paralel tratamente medicale postoperatorii. Acuzat de relatii foarte apropiate cu medicul italian Ferrara, implicat in mai multe cazuri de dopaj, Armstrong a contraatacat vehement: „Da, il cunosc! Si ce? Cred ca omul e nevinovat!“

Pana la urma, dupa mai multe retrageri cu cantec (fosti castigatori ai turului, Jan Ullrich si Marco Pantani s-au dat „loviti“ la startul cate unei editii), cel mai recent caz edificator este cel al lituanianului Raimondas Rumsas, locul al treilea in 2002: sotia lui a fost surprinsa de politie pe cand cara cu masina un intreg arsenal de substante interzise. In 2003, rutierul a fost depistat pozitiv in Turul Italiei… Cat despre eroul Americii, vorba unui ziarist francez: „Admiratia pentru Lance Armstrong va fi intotdeauna mai mare decat suspiciunea ca se drogheaza!“

Foto: Guliver

FACTS


Utile
www.bikestylestours.com

Pachet Paris – Alpi 4-16 iulie, 2.490 $

Pachet Pirinei – Paris 17-28 iulie, 2.490 $

Weekend final 26-28 iulie, 560 $

www.infohub.com/travel/sports

Pachet 6 zile (la alegere) 3.295 $
O lume nebuna, nebuna, nebuna… pe doua roti
Curiozitati si statistici din Turul Frantei:
-cea mai mare diferenta a castigatorului fata de locul secund: Maurice Garin, 1903, 2h 49 min.
-cea mai mica diferenta a castigatorului fata de locul secund: Greg LeMond, 1989, 8 min.
-cea mai mare viteza medie: 37,844 km/h, Bernard Hinault, 1981
-cea mai rapida etapa de peste 100 km: Vouvray-Orleans, 1974, 48,352 km/h
-cei mai multi rutieri ajunsi la final: 135, in 1987
-cei mai putini rutieri ajunsi la final: 11, in 1919
-personal auxiliar pe editie: 3.000 persoane si 900 masini

Albert de Dion
Nascut in 1856, in familia marchizului Dion de Malfiance, contele Albert de Dion a fost pus sub tutela de catre familia sa atunci cand, in 1892, s-a asociat cu constructorul unei locomotive de jucarie, Georges Bouton, pentru a produce automobile. Fire extrem de colerica, Albert (faimos si pentru numeroasele sale dueluri) nu s-a lasat intimidat si, dupa ce a construit masinile De Dion-Bouton, a creat Aero-Clubul francez (caruia i-a fost intaiul presedinte), a atins recordul de tiraj al presei franceze, intre 1925-1930, cu L’Auto, dupa ce, cu trei decenii inainte, organizase prima cursa auto din lume, iar in 1907 pusese – la propriu – pe roate raliul Paris-Beijing. Acest pionier al curselor a murit in 1946, la varsta de 90 ani.
Tag-uri: ciclism | Turul Frantei

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI