Prima pagină Stiinta

Care este secretul Morţii Negre, pandemia care a secerat milioane de vieţi?

Mihaela Stănescu | 07.17.2013 | ● Vizualizări: 18739
Care a fost cauza Morţii negre - pandemia care a făcut zeci de milioane de victime.     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (10)

Moartea Neagră a fost... Ce a fost? O mare epidemie de ciumă - nu-i aşa? - care a lovit lumea în secolul al XIV-lea, provocând milioane de decese şi micşorând drastic populaţia planetei. Este explicaţia cea mai comună, atât de frecvent auzită, încât aproape toată lumea o ia de bună. Şi totuşi, în mijlocul unui acord cvasi-unanim al oamenilor de ştinţă, se ridică, din rândul comunităţii ştiinţifice, şi câteva glasuri care susţin că teribila pandemie din secolul al XIV-lea nu a fost ciumă, ci altceva, o altă boală. Ce anume? Aici părerile sunt împărţite.

Oricare ar fi fost cauza ei, Moartea Neagră a fost una dintre cele mai cumplite pandemii din istoria omenirii. Fiind vorba despre evenimente petrecute cu atât de mult timp în urmă, despre care există puţine date de încredere, e greu de ştiut cu precizie la cât s-a ridicat numărul victimelor, dar cifrele sunt oricum înspăimântătoare, chiar şi după cele mai optimiste estimări. Se consideră că ar fi pierit între 75 şi 200 de milioane de oameni; după alte estimări, populaţia lumii, care, înainte de epidemie, ar fi fost de cca. 450 de milioane de oameni, s-ar fi redus la 350-375 de milioane. Nu rareori, în oraşele aglomerate a pierit jumătate din populaţie. În zonele rurale mai izolate, pierderile de vieţii omeneşti erau mai mici. Clasele sociale au fost afectate în proporţii diferite; dacă nobilii îşi permiteau să plece din oraşele unde bântuia flagelul, retrăgându-se la ţară, în regiuni neafectate de epidemie (aşa cum fac cei zece tineri din Decameronul lui Bocaccio), în schimb, sărăcimea oraşelor, înghesuită în mahalale insalubre, pierea în masă, iar clerul - călugări şi preoţi - a fost decimat; ei fiind cei care intrau în contact cu bolnavii, pentru a-i îngriji, a-i spovedi sau a le da ultima împărtăşanie, erau expuşi pericolului în cel mai înalt grad.

Se ne amintim că vorbim despre vremuri în care nu se ştia nimic despre cauza ciumei, nimic despre microorganisme, despre rolul lor în apariţia bolilor, despre transmiterea lor prin intermediul animalelor, despre importanţa igienei - nimic despre toate aceste lucruri atât de importante când e vorba despre boli molipsitoare. Nu putem decât să încercăm să ne imaginăm spaima şi disperarea oamenilor în faţa acestei boli care secera aparent fără nicio raţiune, o boală pentru ei misterioasă, căreia, în ignoranţa lor, nu erau în stare să-i dea altfel de explicaţii decât „pedeapsa lui Dumnezeu”, poziţionarea neobişnuită a astrelor sau actele răuvoitoare ale unor membri minoritari şi dispreţuiţi ai societăţii.



Moartea Neagră a pornit, se crede, din China sau Asia Centrală şi a călătorit de-a lungul Drumului Mătăsii, ajungând în Europa în 1347. Între anii 1348-1350, a bântuit cu furie pe continentul nostru, ucigând 30-60% din locuitorii lui. Din zona mediteraneană şi până în ţările scandinave, pandemia a făcut ravagii, depopulând continentul. A fost nevoie de 150 de ani pentru ca populaţia Europei să revină la nivelul de dinainte de pandemie. Ulterior, boala a mai apărut de câteva ori în Europa, în secolele care au urmat, dar niciuna dintre aceste epidemii - chiar dacă au mai rămas în istorie drept Marea Ciumă din Viena (1679) ori Marea Ciumă a Londrei (1665-1666) şi au continuat să apară până în secolul XX -, nu a mai avut puterea distrugătoare a Morţii Negre din Evul Mediu. Totul sugerează că europenii ar fi căpătat treptat un anumit nivel de imunitate faţă de această boală, în urma selecţiei naturale nemiloase operate de epidemie. 

Dar, dacă Moartea Neagră era un mister pentru contemporanii ei, în ceea ce priveşte cauzele care au produs-o, pare foarte surprinzător că, într-o anumită măsură, misterul persistă şi azi. Ce a fost această boală care a produs asemenea dezastru? De ce anume era cauzată şi cum s-a răspândit? Sunt întrebări la care, după mai bine de 6 secole, oamenii de ştiinţă încă nu au dat un răspuns unanim. Mai multe teorii încearcă să explice catastrofa survenită în secolul al XIV-lea; toate sunt argumentate pertinent, dar unele par să câştige mai mult teren în ultima vreme.

Teoria cea mai cunoscută şi mai larg acceptată privind Moartea Neagră este cea conform căreia ar fi fost vorba despre ciumă, o boală produsă de bacteria Yersinia pestis şi transmisă de la şobolani la om prin înţepăturile puricilor care se hrănesc cu sângele ambelor specii. Izbucnită în Asia, boala s-ar fi răspândit spre vest datorită invaziilor mongole şi ar fi ajuns în vestul Europei pe calea apei, datorită dezvoltării navigaţiei. Şobolanii, pripăşiţi în preajma oamenilor, invadaseră şi corăbiile care transportau armate şi mărfuri şi astfel au sosit, împreună cu puricii lor, în porturile Europei, ducând cu ei boala fatală. 

Ciuma se poate manifesta sub mai multe forme. Ciuma bubonică, forma cea mai comună, se manifesta prin apariţia pe corp a unor umflături, mai ales în zona gâtului, a subţiorilor şi a vintrelor, umflături care erau, de fapt,  ganglionii limfatici măriţi în volum ca urmare a infecţiei.  Alte simptome erau febra foarte mare, apariţia de pete negricioase pe corp şi necroza extremităţilor - precum vârfurile degetelor, buzele, nasul -, delirul şi convulsiile, vărsăturile cu sânge şi durerile îngrozitoare în tot corpul. În total, un tablou înfiorător; imaginaţi-vă panica şi teroarea pe care o producea printre oameni această boală chinuitoare şi cel mai adesea fatală, pe care nu şi-o puteau explica şi căreia nu i se cunoştea niciun leac. Cam două treimi dintre cei atinşi de ciuma bubonică mureau după aproximativ 4 zile de chinuri.  

Alte două forme sub care se manifestă infecţia cu Yersinia pestis sunt ciuma pneumonică şi ciuma septicemică; mai rar întâlnite decât forma bubonică, au totuşi mortalitate mai mare, iar ciuma pneumonică este extrem de periculoasă şi prin faptul că se poate transmite direct de la o persoană la alta prin tuse, fără a mai implica puricii. Împreună, aceste 3 forme de ciumă, toate produse de bacteria Yersinia pestis, ar fi cauzat valul pandemic care a zguduit Europa medievală în secolul al XIV-lea.

Această teorie este susţinută de numeroase dovezi epidemiologice, date istorice şi descoperiri arheologice care o fac foarte plauzibilă, motiv pentru care este acceptată de o mare parte a comunităţii ştiinţifice. Vom reveni la ea, însă, după ce vom trece în revistă şi teoriile alternative, cel care susţin că nu a fost vorba despre ciumă, ci despre alte maladii, cu cauze diferite.

Aceste teorii alternative au la bază comparaţii între datele privind Moartea Neagră şi ciuma bubonică modernă, comparaţii care, susţin autorii lor, scot la iveală neconcordanţe ce sugereză că pandemia medievală nu a fost ciumă bubonică. Contribuie şi faptul că descrierea simptomelor poate produce confuzii; cunoştinţele medicale ale epocii medievale erau precare, numărul ştiutorilor de carte era mic, astfel încât, în mod fatal, beneficiem doar de un număr mic de documente, iar relatările cuprinse în ele - despre „bube” negre care împrăştiau un miros pestilenţial sau despre oameni care scuipau sânge - se pretează mai multor interpretări medicale.

În anul 2002, Samuel K. Cohn, într-un articol intitulat The Black Death: End of the Paradigm, afirmă că ciuma modernă, încă întâlnită în unele ţări ale Asiei şi Africii, şi maladia medievală cunoscută sub numele de Moartea Neagră sunt două boli diferite, deosebite între ele ca simptome şi epidemiologie, şi aduce câteva argumente în acest sens:

  • este improbabil ca puricii - agent transmiţător al bacteriei Yersinia pestis -, care se dezvoltă optim în climatul moderat de cald şi umed din Asia, să fi găsit condiţii bune de viaţă în verile fierbinţi şi uscate din zona mediteraneană; 
  • de asemenea, el afirmă că periodicitatea cu care au apărut valurile succesive de ciumă în Europa (unde ciuma dispărea câte 5-15 ani, înainte de a reapărea în aceeaşi regiune) este diferită de modul de manifestarea  a ciumei actuale în Asia - unde tinde să reapară anual, pe o perioadă de câţiva ani
  • în fine, Cohn mai susţine că modul în care s-a dezvoltat imunitatea faţă de maladie este diferit la boala medievală faţă de ciuma modernă.

Toate aceste argumente îi servesc pentru a sprijini ipoteza că Moartea Neagră nu a fost ciumă bubonică. E greu de spus ce anume a fost, dar, oricum, nu asta, după opinia sa.

Alţi cercetători au emis ipoteze mai specifice, propunând alţi  „microbi” ca agenţi patogeni ai Morţii Negre.

Astfel, Graham Twigg, într-o lucrare publicată în 1984 şi numită The Black Death: A Biological Reappraisal, emite ipoteza că ar fost vorba nu despre ciumă, ci despre antrax. Antraxul, produs de Bacillus anthracis (tot o bacterie), este o boală comună omului, vitelor şi mamiferelor erbivore sălbatice şi care, în Evul Mediu, era probabil foarte răspândită. (Azi, în ţările dezvoltate, antraxul apare rar, fiind ţinut sub control cu ajutorul vaccinurilor şi al măsurilor severe de igienă din sectorul zootehnic). La om, infecţia cu Bacillus anthracis se manifestă fie pulmonar, prin simptome respiratorii severe, fie cutanat, prin apariţia de ulcere necrotice de culoare neagră. Oamenii Evului Mediu ar fi putut confunda între ele „buboaiele” de ciumă şi ulceraţiile produse de antraxul cutanat, astfel încât Moartea Neagră ar fi putut fi foarte bine o epidemie gravă de antrax, boală foarte contagioasă şi cu o mortalitate foarte mare.

Luând în considerare biologia celor 2 specii de şobolan care existau la acea dată în Europa (şobolanul brun, Rattus norvegicus, şi cel negru - Rattus rattus), a celor 2 specii principale de purici despre care se ştie că transmit ciuma (Xenopsylla cheopis şi Pulex irritans), coroborând aceste date cu datele moderne de epidemiologie a ciumei, Twigg a ajus la concluzia că era aproape imposibil ca şobolanii şi puricii să fi fost responsabili de o pandemie devastatoare de ciumă bubonică în Europa. De aceea, crede el, e mai probabil să fi fost vorba despre o epidemie gravă de antrax.

O ipoteză asemănătoare propune istoricul Norman Cantor în lucrarea sa In the Wake of the Plague: The Black Death and the World It made (2001), susţinând că fenomenul pandemic Moartea Neagră s-ar fi datorat unei combinaţii de boli, printre care şi antraxul. Şi el aduce ca argument ideea că anumite date legate de modul în care s-a manifestat şi răspândit boala în perioada medievală nu se potrivesc cu caracteristicile ciumei şi că descrierile medievale pe care mulţi le cred referitoare la ciumă s-ar putea potrivi şi simptomelor produse de antrax, atât cel cu localizare cutanată, cât şi cel respirator. Antraxul se manifestă şi sub o formă digestivă, iar el afirmă că există documente ce atestă că, înainte de pandemie, s-ar fi vândut, în zonele rurale ale Angliei, carne provenită de la animale domestice bolnave de antrax, ceea ce ar putea explica transmiterea bolii la om. În plus, într-o groapă comună de pe teritorul Scoţiei, în care fuseseră  înmormântaţi mai mulţi oameni morţi în timpul pandemiei, au fost descoperiţi spori de antrax. Ca urmare, crede autorul, există argumente pentru a susţine că nu a fost vorba de o pandemie de ciumă, ci de mai multe boli bacteriene asociate, printre care, cu mare probabilitate, antraxul.

O ipoteză originală - prin faptul că nu vorbeşte despre bacterii, ci despre virusuri -a fost propusă în 2001 de doi cercetători de la Universitatea din Liverpool, Susan Scott (demograf) şi Christopher Duncan (zoolog), care cred că Moartea Neagră ar fi fost produsă de un virus asemănător cu cel care produce febra hemoragică Ebola, o boală cu mortalitate foarte ridicată. Ei aduc ca argument faptul că boala s-a răspândit mult mai repede şi că perioada de incubaţie era mult mai lungă (peste 30 de zile, cum rezultă din studierea arhivelor unor biserici din Anglia) decât ar fi de aşteptat în cazul unei infecţii cu Yersinia pestis şi cu alte bacterii. Studiile epidemiologice mai sugerează că boala s-ar fi transmis de la un om la altul (ceea ce se întâmplă rar când e vorba de Yersinia pestis, dar şi de bacilul antraxului), iar anumite gene care determină imunitate la virusurile de tip Ebola sunt mult mai răspândite în Europa decât în alte părţi ale lumii, fapt pe care ei îl explică prin selecţia naturală exercitată de Moartea Neagră - o pandemie virală, în opinia lor.

Cum răspund acestor ipoteze ceilalţi cercetători - majoritatea - care consideră că totuşi Moartea Neagră ar fi fost o epidemie de ciumă, produsă de bacteria Yersinia pestis, transmisă la om de purici, de la cele două specii de şobolani venite din Asia în Europa?

Faptul că boala s-a răspândit atât de rapid - fapt pe care alţii îl văd ca pe un indiciu că nu a fost vorba de Yersinia pestis, deoarece ciuma, în ziua de azi, nu înaintează chiar atât de repede - ar putea fi explicat prin faptul că, la vremea aceea, oamenii nu aveau imunitatea  pe care o au acum faţă de această boală. Studiile epidemiologice arată că, la începuturile relaţiei dintre om şi un agent patogen nou pentru el, boala produsă de acesta se răspândeşte repede, deoarece sistemul imunitar al populaţiei umane respective nu are niciun fel de „antrenament” în lupta cu acel microb. Aşa s-a întâmplat în America, atunci când populaţiile native de amerindieni au intrat în contact cu agenţi patogeni noi, aduşi de coloniştii şi exploratorii europeni, şi au murit în masă de pe urma unor boli precum variola şi tuberculoza, care, în Europa, nu aveau o mortalitate chiar atât de mare. 

Ce spun analizele genetice realizate pe vestigii arheologice? În ultimele două decenii, cercetătorii au avut la dispoziţie şi acest foarte modern mijloc de studiu - analiza ADN-ului extras din rămăşiţe descoperite în situri arheologice, inclusiv în gropi comune în care se ştie sau se presupune că ar fi fost îngropate cadavrele mai multor oameni morţi de ciumă. 

Analize ADN realizate de mai multe echipe de oameni de ştiinţă din diverse laboratoare au dat rezultate diferite. Un grup de cercetători francezi a raportat descoperirea de ADN de Yersinia pestis în dinţi găsiţi în gropi comune ce cuprindeau victime ale ciumei. În schimb, în 2003, o altă echipă, condusă de Alan Cooper, de la Universitatea Oxford, a analizat un mare număr de probe (121 de dinţi extraşi de la 66 de schelete găsite în gropi comune datând din secolul al XIV-lea, gropi despre care se ştia, din documente, că ar cuprinde corpurile unor victime ale ciumei.) Surprinzător, însă, nu a găsit nici urmă de ADN de Yersinia pestis, bacteria care produce ciuma. (Ulterior, alţi oameni de ştiinţă au emis ipoteza că una dintre cele două gropi comune, aparent bine documentată ca fiind destinată victimelor ciumei, cuprindea, în realitate, oameni care muriseră din cu totul altă cauză şi data, de altfel, dintr-o perioadă anterioară cu zeci de ani pandemiei medievale cunoscute sub numele de Moartea Neagră. Documentele medievale nu sunt întotdeauna aşa de precise şi clare cum ne-am dori.)

Un studiu recent, amplu, a fost realizat în 2010 şi publicat în jurnalul PLoS Pathogens; o echipă internaţională de specialişti a investigat din nou rolul bacteriei Yersinia pestis în apariţia Morţii Negre, încercând să facă lumină în noianul de date care se contraziceau unele pe altele. Prin tehnici de laborator performante, au fost analizate atât secvenţe ADN, cât şi caracteristici moleculare ale unor proteine specifice bacteriei Y. pestis, din material biologic provenit din mai multe gropi comune din nordul, centrul şi sudul Europei, gropi  pentru care existau dovezi suficient de credibile privind asocierea lor cu ciuma. Adunând datele obţinute şi coroborându-le cu informaţii din studiile anterioare, autorii au ajuns la concluzia că pot afirma, fără umbră de îndoială, că agentul care a provocat Moartea Neagră în Europa în Evul Mediu a fost Yersinia pestis. Deci, a fost vorba despre ciumă. 

Ducând mai departe aceste analize, în 2011 alţi cercetători au ajuns la concluzia că Moartea Neagră a fost provocată de o tulpină a Y. pestis care, probabil, nici nu mai există azi; secvenţierea genomului ei  a arătat că e vorba despre o tulpină ancestrală, o strămoaşă a multor tulpini moderne de Y. pestis.

E posibil să fi fost vorba chiar despre două tulpini ancestrale puţin diferite una de alta; ele sunt  asociate cu gropi comune diferite, ceea ce sugerează că au pătruns în Europa în două etape distincte şi au produs două valuri de epidemie care, la un moment dat, s-ar fi suprapus şi contopit.

Analizele par să indice că prima variantă a pătruns pe continent prin Marsilia şi s-a răspândit spre nord, în vreme ce cealaltă variantă a intrat, probabil, printr-un port din nordul continentului. Împreună, au devastat Europa între anii 1347 şi 1350, pandemia scăzând apoi în intensitate şi dispărând pentru o vreme, pentru a reapărea apoi, pentru scurt timp şi în focare mai restrânse, de câteva ori în veacurile care au urmat, până în secolul  XX.

Aşadar, a fost antrax? A fost o pandemie virală determinată de un virus similar cu Ebola? A fost ciumă? Cele mai recente date par să sugereze că au fost, dacă se poate spune aşa, două ciume, produse de două variante ale aceleiaşi bacterii, dar care au produs simptome asemănătoare, fiind, practic, percepute ca o singură boală - ciuma. Implicarea bacteriei Yersinia pestis pare mai plauzibilă ca oricând, în urma celor mai recente descoperiri, dar rămâne încă deschisă posibilitatea ca Moartea Neagră să fi fost o pandemie „amestecată”, poate o combinaţie de antrax şi ciumă, ceea ce ar explica unele dintre descoperirile arheologice şi genetice, dar şi efectele îngrozitoare pe care le-a avut acest fenomen. Orice va fi fost, a fost, fără îndoială, una dintre cel mai grele încercări prin care a trecut populaţia Europei de-a lungul existenţei sale, o catastrofă care a lăsat urme adânci în istoria continentului şi, nu în ultimul rând, un fenomen încă misterios chiar pentru savanţii de azi.