O nouă TEORIE a lui Stephen Hawking ar putea DESCIFRA paradoxul găurilor negre şi i-ar aduce NOBELUL

14 01. 2016, 09:13

Anul trecut, în momentul în care lucra împreună cu colegii săi în cadrul unei cercetări, celebrul fizician britanic Stephen Hawking a declarat că este posibil să fi rezolvat aşa-numitul „Paradox al găurilor negre”. Conform acestei ipoteze, informaţiile despre materia distrusă în interiorul găurilor negre ar putea fi stocate, deoarece el ne-ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a mecanismelor mecanicii cuantice.

Rezultatele observaţiilor au arătat că soluţia Paradoxului găurilor negre s-ar afla în undele ce formează orizonturile lor de evenimente. Aceste unde ar forma o proiecţie holografică bidimensională a fiecărui obiect captat de gaura neagră. Hawking a declarat că existenţa undelor se poate demonstra, iar această descoperire i-ar putea aduce un premiu Nobel.

Teoria Paradoxului găurilor negre a fost îndelung dezbătută de către oamenii de ştiinţă. În mod concret, aceasta demonstrează faptul că orice obiect aflat în apropierea unei găuri negre (zonă denumită „orizont de evenimente”) este absorbit în centrul acesteia şi distrus în mod complet.

În anii ’70, Stephen Hawking venea cu o propunere revoluţionară, emiţând ipoteza conform căreia în Univers există „particule virtuale”, care se distrug între ele, în momentul în care intră în contact. Excepţie ar face particulele aflate de o parte şi de alta a unui orizont de evenimente. Dacă două particule s-ar afla în această situaţie, una dintre ele ar fi absorbită în interiorul găurii negre, în timp ce cealaltă ar fi respinsă.

„Radiaţia emisă de particulele propulsate de pe suprafaţa orizontului de evenimente captează o parte din energia emisă de găurile negre, ceea ce înseamnă că aceasta îşi pierde din masă, pe parcursul timpului. Conform calculelor lui Hawking, radiaţia emisă de găurile negre aflate în curs de dispariţie nu ne poate oferi informaţii legate de modul în care ele s-au format şi au evoluat”, a declarat cercetătorul englez David Powell.

Prin urmare, informaţiile referitoare la evoluţia găurilor negre se pierd pentru totdeauna, în momentul în care orizonturile lor de evenimente încep să se dezintegreze. Această ipoteză se află în contradicţie cu mecanismele mecanicii cuantice, care ar arăta că găurile negre nu trec printr-un astfel de proces.

Sursa: sciencealert.com