Home » Știință » Reuşită în premieră în lumea ştiinţifică: cercetătorii au efectuat prima conferinţă video utilizând comunicarea cuantică pe o distanţă de mii de kilometri

Reuşită în premieră în lumea ştiinţifică: cercetătorii au efectuat prima conferinţă video utilizând comunicarea cuantică pe o distanţă de mii de kilometri

Publicat: 04.10.2017
Doi savanţi din Austria, respectiv China au ţinut prima conferinţă video care a fost realizată cu ajutorul tehnologiei cuantice. Această tehnologie este considerată ca fiind cea mai sigură metodă de comunicare, neputând fi decriptată de hackeri, spioni sau servicii de securitate.

O relatare a oficialităţilor Academiei de Ştiinţe Chineze a precizat că preşedintele său, Chunli Bai, a ţinut o conferinţă video cu omologul său austriac al Academiei de Ştiinţe de la Viena, Anton Zeilinger, în „prima demonstraţie de comunicare cuantică intercontinentală autentică”, scrie The Independent.

În declaraţie se mai preciza şi că „odată cu creşterea exponenţială a utilizării internetului şi a comerţului virtual, este de o importanţă crucială stabilirea unei reţele securizate”.

„Criptografia cuantică se bazează pe cuante de lumină individuale (fotoni) aflaţi în stări de superpoziţie pentru a asigura securitate şi imposibilitate de decriptare a informaţiei”, adaugă oficialii în declaraţie.

În trecut, acest tip a fost limitat la distanţe scurte (cel mult de câteva sute de kilometri) din raţiuni tehnice, dar cercetătorii chinezi au venit cu „o soluţie promiţătoare la această problemă”, cu ajutorul satelitului Micius.

În ceea ce priveşte aplicarea tehnologiei la scară largă, cei de la Academia de Ştiinţe Chineză au precizat că sistemul este în teste pentru „aplicaţii de zi cu zi, care pe viitor vor putea fi folosite de bănci, guverne sau companii de asigurări”.

În viitorul apropiat, există o serie de teste similare, unde cineva din China va lua legătura cu persoane din alte patru locuri din lume: Singapore, Italia, Germania şi Rusia.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Pentru prima dată, comunicarea cuantică a fost posibilă în condiţii reale de oraş

Experţii au obţinut, în premieră, comunicarea cuantică contrafactuală

Premieră absolută în ştiinţă: cercetătorii au reuşit teleportarea cuantică sub apă

Un grup de specialişti susţine că a inventat o metodă ”revoluţionară” de calcul cuantic

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață