Home » Știință » 64 de antene au înregistrat cea mai clară imagine cu centrul Căii Lactee – FOTO

64 de antene au înregistrat cea mai clară imagine cu centrul Căii Lactee – FOTO

Publicat: 22.07.2018
Deşi pare interiorul unui vas de laborator în care are loc o reacţie chimică în imaginea de mai jos este de fapt centrul Căii Lactee.

Imaginea uimitoare a fost creată prin intermediul observaţiilor realizate cu telescopul MeerKAT din sudul Africii. Conform IFL Science, în această zonă se află 64 de „farfuri” care înregistrează unde radio din univers. 

În acest caz, astrofizicienii au utilizat informaţiile pentru a compune o imagine a unei găuri negre supermasive aflate în inima galaxiei, la 25.000 de ani lumină de Pământ. „Imaginea este remarcabilă. Este extrem de clară, pot fi observate toate trăsăturile”, a declarat Farhad Yusef-Zadeh, din cadrul Universităţii din Northwestern. 

Sursa: MeerKAT

Printre trăsături sunt incluse filamente din apropierea găurii negre ce nu sunt prezente în alte zone din galaxie. Descoperite iniţial în 1980, aceste filamente sunt lungi, înguste şi magnetizate. Originile lor reprezintă un mister, ce ar putea fi rezolvat în mare parte de această cercetare. 

Cercetătorii au creat imaginea pentru a demonstra capacităţile instrumentelor MeerKAT ce au fost activate recent, când toate cele 64 de antene au fost complete. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei

Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august

Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”

Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei

De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei

Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze

Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro