Home » Știință » Realizare revoluţionară care va ajuta oamenii paralizaţi: interfaţa creier-computer pentru a controla dispozitive – VIDEO

Realizare revoluţionară care va ajuta oamenii paralizaţi: interfaţa creier-computer pentru a controla dispozitive – VIDEO

Publicat: 28.11.2018
Pacienţii cu paralizie, din cadrul a trei teste clinice, au putut vorbi cu familia şi prietenii, au făcut cumpărături online şi au folosit alte aplicaţii ale tabletelor doar cu ajutorul gândului care controla cursorul.

Proiectul a fost realizat de consorţiul BrainGate. Într-un studiu publicat în PLOS ONE, cercetătorii au descris rezultatele a trei teste clinice, unde s-a înregistrat activitatea neurală direct de la senzorii plasaţi în cortexul motor, scrie Science Daily.

„Timp de mai mulţi ani, colaborarea BrainGate a lucrat pentru a dezvolta ştiinţa şi tehnologia care să permită oamenilor care au pierdut capacitatea motorie să controleze dispozitive externe prin gândirea la mişcare”, a precizat Jaimie Henderson, autor principal al lucrării şi cercetător la Stanford University. „În acest studiu, am putut restaura abilitatea oamenilor de a controla tehnologiile de zi cu zi pe care le foloseau înainte de instalarea bolii”.

Proiectul include implantarea unui mic dispozitiv de dimensiunea unei aspirine care detectează semnalele asociate cu intenţia de mişcare produsă în cortexul motor al creierului. Aceste semnale sunt apoi decodificate şi transmise dispozitivelor externe. 

Semnalele neurale de la BrainGate BCI (brain-computer interface) au fost transmise unei interfaţe Bluetooth configurate pentru a funcţiona ca un mouse wireless. Mouse-ul virtual a fost apoi legat de o tabletă Google Nexus 9 nemodificată. Participanţii au fost apoi rugaţi să efectueze o serie de sarcini. Aceştia au căutat video-uri, muzică, ştiri, au compus e-mailuri şi au discutat pe chat.

Participanţii au precizat că interfaţa este intuitivă şi uşor de folosit. Un pacient chiar a spus că „s-a simţit mai natural decât atunci când foloseam un mouse”.

Cercetătorii au fost mulţumiţi să vadă cât de repede au folosit participanţii interfaţa pentru a-şi explora hobby-urile şi interesele.

„Are un potenţial enorm pentru restaurarea comunicării rapide, de încredere şi detaliate pentru cineva care nu poate vorbi”, a precizat Jose Albites Sanabria, membru al studiului de la Brown University.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Demonul de pe piept şi alte explicaţii despre paralizia în somn

Un implant revoluţionar a ajutat mai multe persoane paralizate să meargă din nou

Implantul minune care va ajuta persoanele cu paralizie parţială sau totală. Dispozitivul va fi aplicat la nivelul creierului

După 5 ani de paralizie, un bărbat merge din nou folosind puterea propriei minţi – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Everest, Chimborazo, Mauna Kea: care este cu adevărat cel mai înalt munte din lume?
Everest, Chimborazo, Mauna Kea: care este cu adevărat cel mai înalt munte din lume?
Când au aprins oamenii primul foc din istorie?
Când au aprins oamenii primul foc din istorie?
Un tratament similar cu Ozempic ar putea ajuta în curând pisicile grăsuțe
Un tratament similar cu Ozempic ar putea ajuta în curând pisicile grăsuțe
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
Geminidele ating vârful în weekendul 13 – 14 decembrie 2025. Cum să le vezi?
Geminidele ating vârful în weekendul 13 – 14 decembrie 2025. Cum să le vezi?
Epidemie „fără precedent” de gripă în Marea Britanie
Epidemie „fără precedent” de gripă în Marea Britanie
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri
Un simplu truc cu lumina dezvăluie căi cerebrale ascunse în detaliu microscopic
Un simplu truc cu lumina dezvăluie căi cerebrale ascunse în detaliu microscopic
Ce a descoperit o echipă de cercetători în structura termică de sub Groenlanda?
Ce a descoperit o echipă de cercetători în structura termică de sub Groenlanda?