Home » Știință » Oamenii de ştiinţă au dezmembrat aproape 20.000 de gene ale cancerului, într-o premieră cu implicaţii majore

Oamenii de ştiinţă au dezmembrat aproape 20.000 de gene ale cancerului, într-o premieră cu implicaţii majore

Oamenii de ştiinţă au dezmembrat aproape 20.000 de gene ale cancerului, într-o premieră cu implicaţii majore
Publicat: 21.04.2019
O echipă de cercetători din Marea Britanie a anunţat că a separat celule canceroase, pentru a depista punctele slabe ale acestora, fiind o premieră ştiinţifică.
Oamenii de ştiinţă de la Wellcome Sanger Institute sunt de părere că au descoperit sute de puncte vulnerabile ale celulelor maligne, care, în viitor, ar putea fi ţintite cu noi medicamente, potrivit Rador.
 

Tratamentele din prezent, precum chimioterapia, omoară tumorile, însă afectează, totodată, şi restul organismului. 

Cancerul reprezintă o versiune alterată a propriilor noastre celule, iar mutaţiile genetice determină creşterea necontrolată a acestora şi răspândirea în întregul organism. 
 
Cercetătorii britanici au dezactivat fiecare instrucţiune genetică din interiorul unor celule canceroase, pentru a stabili care dintre acestea sunt cruciale pentru supravieţuire.
 
În total au fost dezmembrate aproape 20.000 de gene, una câte una, din 30 de tipuri diferite de cancer.
 
Rezultatul cercetării a fost o listă scurtă de 600 de noi vulnerabilităţi ale cancerului, pentru care în viitor s-ar putea dezvolta noi medicamente personalizate.

 

 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută ...
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii
Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii