Universul nostru ar putea fi o ”hologramă” cauzată de interacţiunile cuantice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Albert Einstein a arătat că spaţiul şi timpul formează un tot unitar, propunând modelul spaţiu-timp. Acest model presupune combinarea celor trei dimensiuni ale spaţiului cu dimensiunea unică a timpului, negând interpretarea euclidiană care tratează celel două concepte separat.

Deşi Einstein a desluşit natura continuumului spaţio-temporal, munca sa a născut alte controverse, una dintre cele mai importante find identificarea originii spaţiu-timpului. Cercetările din domeniul fizicii cuantice par a se fi apropiat de descoperirea originii celor patru dimensiuni, conform Futurism. 

• Copiii ar putea învăța să iubească legumele încă din uter
• Astronomii s-ar fi înșelat: Ce s-a întâmplat cu navele spațiale trimise pe Venus?

Răspunsul la care au ajuns fizicienii este neaşteptat, spaţiu-timpul este rezultatul fenomenului numit inseparabilitate cuantică, mai exact realitatea ar putea fi o „hologramă” cauzată de acest fenomen cuantic.

Fenomenul de inseparabilitate cuantică are loc atunci când stările a două sau mai multe particule separate de diferite distanţe sunt conectate. În unele cazuri, această interacţiune pare să se producă chiar mai repede de viteza luminii. Situaţia în care legile fizicii par a se fi răsturnate, deoarece cea mai mare vitează pe care o particulă o poate avea în Universul nostru este cea a luminii.

Această complicaţie teoretică este explicată de către Tom Siegfied: „Particulele nu comunică deloc”, citând cercetarea realizată de către Brian Swingle: „Cum reuşesc particulele interconectate să depăşească viteza luminii? Posibil, răspunsul este că nici nu trebuie să facă asta, deoarece această interacţiune nu are loc în continuumul spaţiu-timp. Interacţiunea dintre particulele interconectate creează spaţiu-timpul”.

Exprimarea în limbaj matematic a acestei teorii este complexă, dar pare să sugereze că calculele folosite pentru a înţelege spaţiu-timpul, cu cele patru dimensiuni ale sale, se aseamănă cu cele folosite pentru a înţelege o sare cuantică cu doar trei dimensiuni.

Tom Siegfied este de părere că stângerea mai multor dovezi în ceea ce priveşte această teorie ne aduce mai aproape de înţelegerea şi experimentarea unei realităţi care să cuprindă noi dimensiuni ale spaţiului şi timpului.

Citeşte şi: