Home » Știință » Câtă cafea poţi să bei pe zi fără să ai probleme cu inima? Concluzie după analizarea a aproape 8.500 de oameni

Câtă cafea poţi să bei pe zi fără să ai probleme cu inima? Concluzie după analizarea a aproape 8.500 de oameni

Publicat: 07.06.2019
Consumarea unei cantităţi mari de cafea pe zi nu are efecte negative asupra sănătăţii inimii, arată un studiu realizat de Universitatea Queen Mary din Londra.

Studii anterioare sugerau că această băutură, adorată de foarte mulţi oameni, ar provoca rigidizarea arterelor, punând presiune pe inimă şi mărind probabilitatea de infarct sau accident vascular cerebral, autorii cercetărilor recomandând astfel reducerea consumului de cafea.

Efectuat pe 8.412 oameni din Marea Britanie, noul studiu a arătat că cei care beau de la cinci ceşti de cafea până la 25 de ceşti, pe zi, nu au un risc mai mare de afectare a arterelor comparativ cu indivizii care beau mai puţin de o ceaşcă pe zi, potrivit The Guardian. 

Cercetarea, finanţată parţial de către British Heart Foundation (BHF), a fost prezentată în cadrul conferinţei British Cardiovascular Society desfăşurate în Manchester.

Cele 8.412 de persoane care au participat la studiu au fost împărţite în trei grupuri.

Din primul grup au făcut parte cei care beau mai puţin de o ceaşcă de cafea pe zi, din al doilea, cei care consumau între una şi trei ceşti pe zi, iar din al treilea, cei care beau mai mult de trei ceşti.

Câţiva dintre voluntarii din al treilea grup au băut zilnic până la 25 de ceşti, deşi media de consum în acest grup a fost de cinci ceşti pe zi.

Concluzia trasă de cercetători a fost că nici cei care au consumat până la 25 de ceşti de cafea pe zi nu au un risc mai mare de rigidizare a arterelor în comparaţie cu cei care beau mai puţin de o ceaşcă zilnic.

Tuturor participanţilor la studiu li s-a efectuat câte un RMN cardiac, precum şi teste cu unde pentru măsurarea elasticităţii arteriale, iar rezultatele au confirmat concluzia cercetătorilor chiar şi după ce au fost luaţi în calcul factori precum vârsta, greutatea corporală şi statutul de fumător.

„În ciuda popularităţii imense a cafelei în lumea întreagă, anumite studii i-ar putea face pe oameni să nu se bucure de ea. Deşi, în acest studiu, nu putem demonstra o legătură de cauzalitate, cercetarea noastră arată că băutul cafelei nu este atât de dăunător pentru artere aşa cum au sugerat studii anterioare”, a afirmat dr. Kenneth Fung, de la Queen Mary University.

Un alt studiu prezentat în cadrul aceleiaşi conferinţe a arătat că persoanele internate, în câteva spitale din reţeaua naţională de sănătate britanică, cu stop cardiac, în zilele de weekend, nu au avut un risc mai mare de deces comparativ cu cele internate în restul săptămânii.

Acest studiu, condus de experţi de la Universitatea Aston, a inclus 4.803 de persoane care au ajuns la spital în stop cardiac.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă