O boală rară care erodează creierul este în creștere în Japonia și se va răspândi în lume

29 10. 2020, 09:06

This browser does not support the video element.

O boală considerată anterior rară este în creștere în Japonia, unde un număr din ce în ce mai mare de oameni se îmbolnăvesc cronic. Oamenii de știință afirmă că este o manifestare a populației „hiper-îmbătrânite” a țării și avertizează că această tendință ar putea deveni în curând o problemă în multe alte părți ale lumii.

Oamenii de știință de la Universitatea Okayama au analizat numărul de decese și ratele de incidență asociate cu boala Creutzfeldt-Jakob (BCJ) în Japonia, între 2005 și 2014. Astfel au aflat că numărul persoanelor cu BCJ s-a dublat în acest interval de timp, rata de îmbolnăvire crescând cu aproximativ 6,4 la sută în fiecare an.

Boala Creutzfeldt-Jakob este o boală neurodegenerativă extrem de rară care afectează creierul, provocând simptome precum depresie, probleme de memorie și de coordonare, schimbări de comportament și tulburări de vedere. Totodată, boala este fatală și în prezent nu există tratamente.

Boala Creutzfeldt-Jakob este cauzată de prioni

Boala nu este cauzată de virusuri, bacterii, ciuperci sau paraziți, ci de prion, o proteină infecțioasă cu o conformație anormală, capabilă să corupă și să afecteze alte proteine ​​normale. Odată ce un prion se stabilește în creier, declanșează un efect de domino asupra proteinelor din apropiere și le transformă în prioni, conducând la erodarea țesutului cerebral.

La microscop, țesutul cerebral al unei persoane sau unui animal cu o boală prionică prezintă un aspect distinct spongios, cauzat de găuri mici unde celulele au murit. Spre deosebire de majoritatea celorlalți agenți infecțioși, prionii nu sunt inactivați de căldură, lumina ultravioletă sau orice alte proceduri standard de sterilizare, ceea ce îi face extrem de dificil de tratat.

Unele boli prionice pot fi contractate prin consumul de țesutut cerebral infectat de la o persoană  sau un animal. Una dintre descoperirile majore despre bolile prionice a fost făcută când un om de știință și explorator a detectat o boală neobișnuită la un trib care practica canibalismul în Papua Noua Guinee. Există, de asemenea, câteva cazuri neobișnuite de persoane care au contractat boala după ce au mâncat țesuturi infectate, cum ar fi creier de veveriță.

Boala vacii nebune, cauzată de prioni

Poate că cel mai cunoscut incident care a implicat prioni a fost focarul „bolii vacii nebune” (Encefalopatia spongiformă bovină – ESB) din Marea Britanie, în anii 1980 și ’90, în care peste 175 de persoane au murit după ce au contractat varianta bolii Creutzfeldt – Jakob prin consumul de carne de vită infectată. Se crede că vitele s-au infectat cu prioni după ce au fost hrănite cu carne și făină de oase care au fost contaminate cu țesut cerebral infectat.

Prionii sunt proteine infecțioase / Credit foto: Shutterstock

Cu toate acestea, carnea nu pare a fi cauza majoră a numărului tot mai mare de cazuri de boala Creutzfeldt-Jakob din Japonia, notează IFL Science.

Până la 85 la sută dintre cazurile identificate de cercetătorii de la Universitatea Okayama aveau o formă a bolii numită boală Creutzfeldt-Jakob sporadică, care apare aproape întotdeauna la vârstnici.

Oamenii de știință nu sunt pe deplin siguri care este cauza acestei forme a bolii, dar se crede că este asociată cu efectele îmbătrânirii asupra mecanismelor celulare. Cu alte cuvinte, persoanele în vârstă sunt mai predispuse să producă proteine greșite care sunt predispuse să devină prioni.

Îmbătrânirea populației va înmulți cazurile de boala Creutzfeldt-Jakob, la nivel mondial

Deoarece boala Creutzfeldt-Jakob sporadică afectează în primul rând persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, cercetătorii afirmă că prevalența crescută a bolii în Japonia reflectă îmbătrânirea populației. 28 la sută din populația niponă are 65 de ani sau mai mult.

Cu toate acestea, oamenii de știință avertizează că este puțin probabil ca această tendință a bolii să rămână doar în Japonia, deoarece majoritatea țărilor au acum o speranță de viață în creștere și o populație îmbătrânită.

„În ciuda faptului că boala Creutzfeldt-Jakob este o boală rară, fenomenul îmbătrânirii populației poate declanșa o creștere a incidenței și, astfel, a sarcinii socio-economice și medicale a BCJ. Scopul nostru a fost să analizăm aceste tendințe, într-un efort de a răspândi gradul de conștientizare și de a impulsiona noi strategii de tratament”, a spus dr. Yoshito Nishimura, autorul principal al studiului. „Boala Creutzfeldt-Jakob, deși rară, va fi mai răspândită în următorii 5 – 10 ani”, a adăugat el.

Cercetarea a fost publicată în revista Scientific Reports.

Vă recomandăm să citiți și:

Prionii – ucigaşii nevăzuţi din creier

Importul de laptopuri a atins un maxim istoric în Uniunea Europeană. România este pe primul loc

Parkinson, maladia de care suferă şi Ozzy Osbourne. ”Are o zi bună, una rea, iar apoi una şi mai rea”

O moleculă nouă poate reprezenta baza unor noi forme de testare pentru maladii, precum Parkinson, Alzheimer sau boala prionică