Cum se manifestă tifosul, una dintre cele mai mari calamități din istoria omenirii

Tifosul reprezintă o serie de boli infecțioase acute care apar prin debutul brusc de simptome precum dureri de cap, frisoane, febră și dureri generale, iar în a cincea zi apar erupții cutanate și toxemie (acumulare în sânge a unei cantități excesive de toxine). Simptomele dispar după două sau trei săptămâni.

Tifosul (grupul de boli înrudite) este cauzat de diferite specii de bacterii Rickettsia care sunt transmise la oameni prin păduchi, purici, termite sau căpușe. Insectele sunt transmise de la om la om sau aduse la oameni de către rozătoare sau alte animale. Cea mai importantă formă de tifos este tifosul epidemic, cauzat de păduchi. Alte forme de tifos sunt cel endemic (sau murin) și cel tropical.

• Cu un pas mai aproape de fuziunea nucleară! Proiectul SMART a generat plasmă pentru prima dată
• Astronomii au surprins o imagine fără precedent a unei găuri negre supermasive în acțiune

Tifosul epidemic a fost una dintre cele mai mari calamități din istoria omenirii. Tifosul epidemic este asociat de obicei cu oameni înghesuiți în condiții mizere, frig, sărăcie și foamete, cu războaie și foamete, cu refugiați, cu închisori și lagăre de concentrare.

Descrieri recunoscute ale bolii apar în literatura europeană încă din Evul Mediu și epidemii devastatoare de tifos au continuat să apară în mod intermitent în toată Europa în secolele XVII, XVIII și XIX. În timpul războaielor napoleoniene și în timpul marii foamete irlandeze între 1845 și 1849 au apărut focare importante de tifos.

Când au început progresele majore în combaterea tifosului?

Tifosul epidemic a fost clar diferențiat ca boală de febra tifoidă în secolul al XIX-lea. Progrese majore în combaterea tifosului au început abia după 1909, atunci când medicul francez Charles-Jules-Henri Nicolle a demonstrat că tifosul este transmis de la persoană la persoană prin păduchi.

Mai târziu, Nicolle a fost distins cu Premiul Nobel pentru eforturile sale. La începutul secolului XX, cazurile de tifos au scăzut și boala a dispărut practic din Europa de Vest, pe măsură ce au avut loc îmbunătățiri ale condițiilor de viață și ale igienei. Cu toate acestea, boala a continuat în Europa de Est, Orientul Mijlociu și unele regiuni din Africa.

Până la sfârșitul Primului Război Mondial, tifosul a provocat câteva milioane de decese în Rusia, Polonia și România, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a provocat din nou epidemii, de data aceasta în rândul refugiaților și persoanelor strămutate, în special în lagărele de concentrare germane.

Tifosul este acum aproape eliminat din țările dezvoltate

Tifosul este acum aproape eliminat din țările din lumea dezvoltată, însă boala își face apariția în continuare în țările sărace din America de Sud, Africa și Asia, potrivit Britannica.

Tifosul endemic sau murin, cauzat de Rickettsia typhi, are ca principal rezervor de infecție șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus). Uneori, șoarecele de casă și alte specii de rozătoare mici s-au dovedit a fi infectate cu tifosul endemic. Puricele Xenopsylla cheopis este principalul purtător al bolii, iar transmiterea la om are loc prin intermediul excrementelor infectate cu purici.

Apariția cazurilor umane este determinată de contactul pe care oamenii îl au cu rozătoarele domestice. Evoluția tifosului endemic este în esență aceeași ca și cea din cazul tifosului epidemic. Cu toate acestea, tifosul endemic este o formă mai ușoară de boală, complicațiile fiind mai puțin frecvente, iar rata generală a mortalității este mai mică de 5%.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a fost eradicat tifosul în ghetoul din Varșovia, cel mai mare creat de Germania Nazistă

Moartea lui Ginghis Han a fost mult mai banală decât s-a crezut

O boală care a făcut ravagii în Primul Război Mondial, descoperită la un bărbat din Canada

O ”bucurie” nu vine niciodată singură! Războiul Civil American a adus cu sine câteva boli înfricoşătoare