Contact pierdut între NASA și capsula Orion timp de aproape o oră

24 11. 2022, 18:00

NASA a pierdut contactul în mod neașteptat cu capsula sa Orion aflată în drum spre Lună, în dimineața zilei de miercuri (23 noiembrie), din motive care rămân deocamdată necunoscute.

Capsula Orion, fără echipaj, a avut performanțe bune de la lansarea din 16 noiembrie, făcând parte din misiunea Artemis 1 a NASA.

Dar pe 23 noiembrie a apărut o problemă: NASA a pierdut contactul cu Orion la ora 8:09 (ora României) în timp ce reconfigura o legătură între capsulă și Deep Space Network, setul de antene radio pe care agenția spațială americană le folosește pentru a comunica cu nava sa spațială îndepărtată.

Ce s-a întâmplat cât timp NASA a pierdut contactul cu Orion?

„Reconfigurarea a fost efectuată cu succes de mai multe ori în ultimele zile, iar echipa investighează cauza pierderii semnalului”, au scris oficialii NASA într-o scurtă informare de miercuri.

„Echipa a rezolvat problema cu o reconfigurare la sol. Inginerii examinează datele de la eveniment pentru a ajuta la determinarea cauzelor ce au dus la această problemă, iar ofițerul de comandă și de prelucrare a datelor va transfera datele înregistrate la bordul Orion în timpul întreruperii pentru a le include în evaluarea respectivă”, au adăugat ei.

Întreruperea comunicațiilor a durat 47 de minute, iar Orion a revenit în contact fără pagube; nava spațială este „sănătoasă” și nu a suferit efecte negative aparente, au spus oficialii NASA.

Ce urmează să întreprindă Orion?

Orion se pregătește pentru o manevră crucială: este programată să efectueze o ardere a motorului vineri (25 noiembrie) care va introduce capsula pe orbită în jurul Lunii. Dacă totul merge bine, Orion va rămâne pe acea orbită timp de aproximativ o săptămână, apoi se va întoarce spre Pământ pe 1 decembrie, conform Space.com.

Capsula Orion va ajunge înapoi pe Pământ asistată de o parașută și va cădea în Oceanul Pacific, lângă coasta statului american California, pe 11 decembrie.

Misiunea Artemis a NASA

Artemis 1 este misiune de test pentru Orion și pentru giganta rachetă SLS a NASA, cea mai puternică rachetă care a zburat vreodată cu succes. Cele două sunt programate să zboare cu astronauți pentru prima dată în 2024 în misiunea Artemis 2, care va trimite o capsulă Orion cu echipaj în jurul Lunii.

Artemis 3 va urma aproximativ un an mai târziu, ducând astronauți lângă polul sudic al Lunii, loc în care NASA își propune să construiască un avanpost cu echipaj, unul dintre obiectivele principale ale programului său Artemis.

Vă recomandăm să citiți și:

Misiunea Artemis I a ajuns la Lună. Prima survolare a capsulei Orion!

Capsula Orion a surprins primele imagini cu Pământul în drum spre Lună

Cercetătorii se pregătesc pentru primul contact cu o civilizație extraterestră inteligentă

Sfârșitul va fi epic! Astronomii au estimat când și cum va dispărea Soarele nostru