Zvonurile despre moartea Căii Lactee sunt exagerate

Zvonurile despre moartea Căii Lactee sunt exagerate. Contrar estimărilor anterioare, în galaxia noastră încă se formează o mulțime de stele.

Timp de zeci de ani, estimările astronomilor au arătat că rata cu care se formează noi stele în Calea Lactee este destul de mică, dar un nou studiu susține că valoarea reală este de zece ori mai mare. Dacă într-adevăr este așa, acest lucru ar răsturna zvonurile despre moartea Căii Lactee și despre cum se compară aceasta cu celelalte galaxii.

• Ce este ura și de ce apare?
• De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea

Astronomii împart galaxiile în cele care formează activ noi stele și cele pe care le clasifică drept „moarte”. Galaxiile „moarte” încă produc multă lumină și ar putea fi locurile în care este cel mai probabil să existe civilizații tehnologice.

Însă galaxiile „moarte” produc doar câteva stele noi. Cu excepția cazului în care ceva (cum ar fi fuziunea cu o altă galaxie) nu schimbă asta, galaxia va avea parte de un declin lung și lent. Supernovele și multe alte evenimente interesante au loc aproape exclusiv la câteva zeci de milioane de ani de la formarea stelelor, așa că o galaxie moartă este una plictisitoare din multe puncte de vedere, scrie IFL Science.

Ghinion pentru cei care au prezis moartea Căii Lactee

Calea Lactee încă are regiuni de formare a stelelor, cea mai faimoasă fiind Nebuloasa Orion, relativ apropiată. Totuși astronomii au concluzionat pentru mult timp că galaxia noastră a depășit de mult cei mai buni ani ai săi, cu o rată de formare a stelelor care ar putea-o clasifica drept „în mare parte moartă”, cu doar una sau două stele noi pe an, după unele estimări, sau două până la cinci stele noi, după altele.

Dar o lucrare acceptată recent de Astronomy and Astrophysics ajunge la un număr considerabil mai mare.

Stelele nu apar dintr-o dată într-o zi, procesul durează milioane de ani. Așadar, estimarea numărului de stele noi este dificilă, în special în propria noastră galaxie, unde zone mai mari sunt ascunse de la vedere. Dr. Thomas Siegert, de la Universität Würzburg, din Germania, și colaboratorii săi folosesc un model de jos în sus care este oarecum indirect, analizând razele gamma asociate cu dezintegrarea izotopilor aluminiu-26 și fier-60, ambii cu timpi de înjumătățire de aproximativ un milion de ani.

Ambii izotopi sunt formați de stele foarte mari, ambii în cazuri în explozii de supernove, iar aluminiul-26 și pe durata de viață a stelei. În consecință, abundența lor oferă un ghid pentru cât de comune sunt aceste evenimente.

Deoarece stelele suficient de masive pentru a deveni supernove au o viață foarte scurtă, frecvența evenimentelor de supernovă oferă o indicație puternică a numărului de stele mari care se formează nu cu mult timp înainte. De acolo, autorii extrapolează la numărul total de stele noi, incluzând majoritatea stelelor care sunt mult prea mici pentru a ajunge la un final atât de interesant.

Câte supernove au loc în galaxia noastră?

Razele gamma trec mult mai bine prin praf decât lumina vizibilă, așa că oferă o măsurătoare a ceea ce se întâmplă în părți ale galaxiei pe care nu le putem vedea în mod direct.

Concluzia că 1,8-2,8 supernove se petrec în fiecare secol în galaxie nu va face decât să sporească frustrarea astronomilor că nu am observat niciuna în propria galaxie de la inventarea telescopului (cu patru secole în urmă) încoace.

Autorii preferă să se concentreze asupra celor patru până la opt mase Solare de stele care se formează în fiecare an, predominant în brațele spiralate ale galaxiei. Stelele mici sunt mult mai frecvente decât cele mari, astfel încât masa este egală cu 10-20 de stele noi pe an.

Probabilitatea existenței vieții în Calea Lactee este acum mai mare

Există destul de mulți pași în lanțul logic prezentat în lucrare care ar putea fi supuși întrebărilor. Pentru început, ar putea exista o eroare în măsurătorile abundenței izotopilor. Probabil mai semnificativ, autorii folosesc această abundență în anumite părți ale galaxiei pentru a crea o estimare pentru întregul corp.

Având în vedere că Calea Lactee este un loc departe de a fi uniform, aceasta este o sarcină greu de rezolvat. De asemenea, se bazează pe relațiile dintre numărul de stele suficient de masive pentru a deveni supernove și omologii mai mici.

Cu toate acestea, lucrarea a atras deja laude de la unii cercetători care nu sunt implicați în studiu și crește posibilitatea ca în galaxie să rămână mai multă viață decât credem. Pe de altă parte, cu siguranță nu ne aflăm în același stagiu ca COS-87259, despre care s-a descoperit la mijlocul lunii februarie că formează stele cu o rată de peste o mie pe an.

Lucrarea este disponibilă pe serverul de preprint arXiv.

Vă recomandăm să citiți și:

Astronomii au descoperit un nou sistem de inele în Sistemul Solar

Astronomii au identificat „motorul” unei lumini intergalactice super puternice

Astronomii încearcă să găsească o galaxie invizibilă. Dar cum știu că există cu adevărat?

Telescopul Webb a găsit „din greșeală” un asteroid între Marte și Jupiter