Mirosul cărților vechi: cum apare și de ce ne place atât de mult?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În era digitală în care trăim, mulți au prezis că dispozitivele digitale vor înlocui cărțile ale căror pagini le putem simți între buricele degetelor. Adevărul s-a dovedit a fi foarte diferit și, probabil, mirosul cărților vechi a jucat un rol.

Mirosul cărților vechi a fost celebrat în poezie și în proză. Acesta a ajutat la determinarea condiției în care se află un anumit volum. Compușii organici volatili care dau cărților mirosul lor vechi pot fi eșantionați, astfel încât cărțile care au nevoie de eforturi în plus de conservare fără a fi deteriorate să poată fi identificate.

Un „nas electronic” conceput în acest scop a fost descris în ACS Sensors.

Anumite mirosuri de carte veche ar putea fi considerate patrimoniu cultural

Totuși, pentru ca acest lucru să funcționeze, trebuie să știm ce molecule eliberează cărțile pe măsură ce se învechesc și în ce condiții. Profesorul Matija Strlič, de la University College London, din Marea Britanie este liderul acestei nișe, fiind autorul multor lucrări pe această temă.

Într-o lucrarea intitulată „Material Degradomics”, Strlič și coautorii au identificat un număr de compuși volatili produși de descompunerea în timp a colofoniilor din cerneluri și a ligninei din hârtie. În condițiile trecerii timpului, hârtia produce acid acetic, ingredientul esențial al oțetului, potrivit IFL Science.

Într-o lucrare ulterioară, Strlič a propus ca anumite mirosuri să fie considerate patrimoniu cultural și a folosit ca studiu de caz mirosul hârtiei istorice. Profesorul vorbește despre cărți în maniera în care cunoscătorii de vin sau de cafea descriu varietățile, referindu-se la „o combinație de note ierboase, cu un pic de aciditate și o notă de vanilie peste o aromă de muștar”.

Ceea ce au în comun toate acestea este o varietate de compuși, a căror interacțiune la concentrații variabile produce ceva mult mai subtil decât aromele comune dominate de una sau două molecule.

Ce fel de molecule eliberează cărțile pe măsură ce se învechesc?

Compound Chemistry a raportat șase molecule comune găsite la cărțile vechi, dintre care acidul acetic menționat anterior nu era una dintre ele, ceea ce arată cât de multe variații pot exista.

Unul dintre compușii la care Compound Chemistry se referă este toluenul. Denumirea sună mult mai puțin romantic sub numele sistematic de metilbenzen. Deși, de obicei, este considerat extrem de neplăcut ca miros dominant în diluanți pentru vopsele și markere permanente, toluenl este folosit ca inhalant pentru calitățile sale euforice, lucru cu care bibliofilii s-ar putea identifica.

Cărțile noi nu au același miros, deoarece compușii săi sunt mai puțin degradați, dar și întrucât în ultimul secol în industria de carte s-a folosit hârtie cu mai puțină lignină.

În funcție de data la care a fost tipărită o carte, pot fi prezente substanțe chimice suplimentare, iar acestea pot fi utile chiar și atunci când vechimea cărții nu poate fi identifică după dată. De exemplu, concentrațiile mari de furfural sunt un indicator al cărților publicate înainte de mijlocul anilor 1800.

Vă mai recomandăm și:

Un papirus lung de 16 metri din Cartea Morților a fost descoperit la Saqqara

Bram Stoker, autorul uneia dintre cele mai populare cărți din toate timpurile

Câți români mai împrumută cărți de la bibliotecă? Mai puține spectacole și vizite la muzee

O carte incredibil de rară a lui Isaac Newton va fi vândută la licitație