Home » Știință » Reușită parțială pentru prima rachetă printată 3D! Terran 1 a decolat, dar nu a ajuns pe orbită

Reușită parțială pentru prima rachetă printată 3D! Terran 1 a decolat, dar nu a ajuns pe orbită

Publicat: 23.03.2023

Prima rachetă printată 3D din lume a fost lansată la ora 02:25 (ora României), în data de 23 martie 2023, însă nu a reușit să ajungă pe orbita Pământului.

Racheta Terran 1, dezvoltată de Relativity Space, a decolat de la Launch Complex 16, Florida, SUA, în cadrul unui test de zbor numit GLHF (Good Luck, Have Fun).

La început, Terran 1 a funcționat conform așteptărilor. Spre exemplu, racheta a trecut cu brio de Max-Q – etapa din zbor în care racheta trece prin cele mai mari eforturi structurale – iar treptele 1 și 2 s-au separat cu succes. Totuși, ceva nu a decurs cum trebuie la scurt timp după aceea, la aproximativ 3 minute de la decolare, iar treapta superioară a rachetei nu a reușit să ajungă pe orbita Pământului.

„Nimeni nu a mai încercat vreodată să lanseze o rachetă printată 3D pe orbită”

„Nimeni nu a mai încercat vreodată să lanseze o rachetă printată 3D pe orbită, și, deși nu am reușit să ajungem [pe orbită], am colectat suficiente date încât să demonstrăm că rachetele printate 3D sunt viabile”, a declarat Arwa Tizani Kelly de la Relativity Space, citată de Space.

„Tocmai am finalizat un pas major în dezvoltarea de rachete printate 3D care sunt viabile din punct de vedere structural”, a adăugat Kelly.

Într-adevăr, Relativity Space are motive să sărbătorească. Rachetele rareori funcționează perfect la prima lansare. Spre exemplu, noua rachetă H3 a Japoniei a eșuat recent chiar la primul său zbor. Tim Ellis, unul dintre fondatorii Relativity Space, a declarat înainte de lansare că trecerea de Max-Q era importantă pentru misiunea GLHF.

Un deschizător de drumuri

Relativity Space, fondată de Ellis și Jordan Noone de la Blue Origin în 2016, are ca scop lansarea de încărcături relativ mici la bordul rachetei Terran 1. Racheta înaltă de 33 metri este capabilă să livreze până la 1.250 de kilograme pe orbita joasă a planetei, potrivit paginii oficiale a companiei. O lansare cu racheta Terran 1 costă 12 milioane de dolari.

Însă, racheta nu a transportat nimic în timpul zborului GLHF. Totodată, prima rachetă Terran 1 a fost printată 3D în proporție de 85%, însă compania are de gând să ajungă la 95% la viitoarele vehicule.

„Terran 1 este un deschizător de drumuri și o platformă de dezvoltare pentru Terran R”, următorul vehicul spațial pe care Relativity Space va încerca să îl lanseze anul viitor. Terran R va avea 66 metri înălțime și va fi capabilă să transporte 20.000 kg pe orbita joasă a Pământului.

Racheta Terran 1 este alimentată cu methalox

Trebuie menționat faptul că Relativity Space a scris istorie cu zborul GLHF, chiar dacă racheta nu a ajuns pe orbită. Terran 1 este alimentată cu metan lichid și oxigen lichid, spre exemplu. Astfel, Terran 1 ar fi trebuit să fie prima rachetă alimentată cu „methalox” care să ajungă pe orbită, nu doar primul vehicul printat 3D.

Combinația de methalox este preferata adepților misiunilor marțiene. Atât metanul, cât și oxigenul, pot fi extrase local pe Planeta Roșie. Spre exemplu, vehiculul de ultimă generație Starship de la SpaceX, despre care Elon Musk crede că ar putea face colonizarea marțiană fezabilă din punct de vedere economic, este o rachetă alimentată cu methalox.

Lansarea din 23 martie 2023 a fost a treia încercare pentru Terran 1. O încercare din 8 martie a fost anulată din cauza unor nereguli la temperatura combustibulului, iar o altă lansare din 11 martie a fost anulată din cauza vremii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Lansarea pentru prima rachetă printată 3D a fost amânată din nou

Japonia, forțată să-și distrugă racheta H3 într-o lansare eșuată

Reușită pentru Artemis I! NASA a lansat cea mai puternică rachetă construită vreodată

Misiunea Artemis 1 va trimite forme de viață în spațiul îndepărtat. Ce va mai transporta racheta SLS?

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?