Care este cea mai sănătoasă pâine?

27 03. 2023, 20:00

Pâinea este unul dintre alimentele de bază care îi face pe oameni să se simt vinovați că o iubesc. Gustul ei este foarte bun și satisface chiar și cele mai pretențioase pofte, dar sfaturile pe care le primim de la specialiști arată că pâinea este slabă nutritiv.

Nutriționistul Natalie Mokari spune că există o multitudine de diete care nu includ deloc pâinea în planul alimentar al pacientului. La polul opus, cei care îndrăznesc să o servească sunt criticați.

„Văd foarte mulți clienți care consideră că nu ar trebui să mănânce deloc pâine, ceea ce este trist, pentru că pâinea este o sursă grozavă de cereale integrale. Și da, este adevărat, pâinea chiar poate fi parte dintr-o dietă echilibrată, iar carbohidrații sunt cruciali pentru o sănătate bună”, a spus nutriționistul, potrivit CNN.

Aceasta a mai subliniat că oamenii au nevoie de carbohidrați pentru a funcționa, mai ales pentru că acești compuși sunt „hrană pentru creier”.

Care este cea mai bună pâine?

Și totuși, există mai multe tipuri de pâine, unul mai sănătos decât altele, în funcție de mai mulți factori și de nevoile consumatorului.

„Este important să îți stabilești de la bun început obiectivele de sănătate. Dar ce înseamnă, de fapt, sănătos?”, s-a întrebat retoric Steph Grasso, dietetician din Washington.

Pâinea din grâu integral oferă mai multe vitamine, cereale integrale, fibre și are, în același timp, un impact mai scăzut asupra zahărului din sânge. Totodată, în continuare, mulți oameni au o slăbiciune pentru pâinea albă, iar nutriționiștii vin cu vești bune și îi sfătuiesc să nu se abțină.

„Dacă le descompui pe amândouă și pui informațiile unele lângă altele, vei observa că nu sunt atât de diferite (pâinea cu grâu de pâinea albă, n.r.). Iar cei care sunt îngrijorați cu privire la tranzitul intestinal sau cei care vor să se bucure de gustul pâinii albe fără același nivel de rafinare, pot încerca pâinea cu maia”, a spus, la rândul ei, Natalie Mokari.

Maiaua este fermentată, un proces benefic pentru microflora intestinală a omului, fiind mai ușor de digerat glutenul.

Pe lângă tipul de pâine, Mokari sugerează să fim atenți și la celelalte ingrediente ale pâinii, care trebuie să fie foarte simple: făină, apă, sare și drojdie. Unii producători strecoară în rețetă sare și sodiu, acestea fiind de evitat.

De ce nu trebuie demonizați carbohidrații?

În ultimii ani, s-a dezvoltat o teorie potrivit căreia carbohidrații (și pâinea, implicit) nu sunt deloc indicați în unele regimuri alimentare, pentru că ar îngrășa. Dieteticianul Steph Grasso spune că fără carbohidrați, omul va simți efectele: va fi iritat și fără energie.

Deci eliminarea lor nu este o soluție, însă este nevoie de un echilibru în alimentație.

„Trebuie înlăturat stigmatul pus asupra pâinii și asupra altor alimente pline de carbohidrați. Este mai sănătos să avem un regim de viață echilibrat și fără restricții”, a spus Grasso.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Bobul de grădină ar putea revoluționa pâinea albă

Ce se întâmplă cu nivelul zahărului din sânge atunci când mănânci pâine?

Românii, cei mai mari consumatori de pâine din UE

Care este diferența între pâinea congelată și cea proaspătă