Home » Știință » Care sunt organele de care nu avem neapărat nevoie?

Care sunt organele de care nu avem neapărat nevoie?

Care sunt organele de care nu avem neapărat nevoie?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 01.05.2023

Corpul omului include 78 de organe – sau, cel puțin, aceasta este cifra acceptată, însă se pare că nu toate dintre acestea sunt absolut necesare pentru a putea trăi fără probleme.

Spre exemplu, apendicele – multe întrebări au fost ridicate cu privire la necesitatea lui, mai ales pentru că sunt studii care subliniază că organismul omului ar fi chiar mai bine fără el.

Având în vedere această teorie, apare o altă întrebare la care oamenii de știință au încercat să răspundă: Care este numărul de organe de care corpul omului nu are nevoie?

Organele de care nu avem nevoie

Pentru început, apendicele – acesta este, de fapt, o fâșie din țesut aflat în intestin și își vede de treabă, fără să facă mare lucru pentru organism. Totuși, atunci când acesta este inflamat, totul se poate transforma într-o urgență medicală serioasă: apare apendicita. Din păcate, cauzele apendicitei nu sunt cunoscute, deci nici nu știm cum să o prevenim, notează IFL Science.

Amigdalele – toți cei care au experimentat coșmarului unei crize de amigdale știu cât este de neplăcut. De aceea, înlăturarea cu totul a acestora pare cea mai bună soluție. Amigdalele  și polipii pot cauza probleme privind respirația în timpul nopții, de aceea mulți medici recomandă eliminarea lor, mai ales în cazul copiilor.

Rinichii și ficatul – am putea fi surprinși să aflăm că ficatul se află în această listă. Și totuși, așa este, nu se poate supraviețui fără acest organ. Dar o parte din ficat (lobul stâng la copii și lobul drept la adulți) se încadrează în aceeași categorie ca și rinichii: aceea că putem dona porțiunea cuiva aflat la nevoie, în timp ce suntem în viață. Același lucru este valabil și pentru rinichi.

Uterul poate fi extirpat fără efecte vizibile

Fierea – este un alt chiriaș al abdomenului care toate cauza probleme, la un moment dat. Are, totuși, o funcție – este organul care păstrează bila, de care ficatul are nevoie să funcționeze. Chiar și așa, sistemul digestiv poate exista și fără fiere.

Organele reproductive – în ce privește această categorie, este puțin complicat. În vreme ce se poate supraviețui dacă sunt înlăturate organele reproductive masculine sau femeiești, efectele acestei proceduri variază.

De exemplu, o femeie care nu vrea să aibă copii (sau are deja copii și decide că nu mai vrea nu îi vrea) își poate extirpa uterul fără efecte vizibile. Dacă este extirpat un singur ovar, ciclul hormonal va continua, însă dacă sunt extirpate ambele ovare, femeia va intra instantaneu la menopauză.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce efecte poate avea mâncarea arsă asupra organismului?

Test de cultură generală. Care este cel mai mare organ al corpului uman?

Iată ce se întâmplă cu organismul nostru după o plimbare de doar 10 minute

Ar putea „organele-pe-cip” să înlocuiască animalele în experimentele medicale?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford