Home » Știință » Este timpul ca Norii lui Magellan să fie redenumiți, susțin astronomii

Este timpul ca Norii lui Magellan să fie redenumiți, susțin astronomii

Publicat: 06.11.2023

Dacă locuiți sau ați vizitat vreodată emisfera sudică, este posibil să fi văzut pe cerul nopții două colecții de stele albe neregulate de pe corpul principal al galaxiei noastre, Calea Lactee. Acestea sunt două dintre numeroasele galaxii pitice care orbitează în jurul galaxiei noastre și sunt numite Marele Nor al lui Magellan (LMC) și Micul Nor al lui Magellan (SMC). Însă acum, astronomii cer ca Norii lui Magellan să fie redenumiți.

Aceste două obiecte astronomice poartă numele lui Ferdinand Magellan, exploratorul portughez al cărui echipaj a devenit primul care a înconjurat globul. Magellan și echipajul său au condus o expediție incredibilă de explorare, dar au înrobit și ucis indigeni din Argentina, Guam și Filipine în timp ce făceau acest lucru.

Din aceste motive, astronomii pun sub semnul întrebării dacă aceste două obiecte cerești ar trebui să poarte numele unui colonizator criminal, mai ales că există precedent pentru redenumirea obiectelor cosmice atunci când un nume devine insensibil sau problematic, punctează IFL Science.

De ce ar trebui ca Norii lui Magellan să fie redenumiți?

„Redenumirea nu este ceva nou în astronomie. În 2018, IAU (Uniunea Astronomică Internațională) a redenumit ‘Legea Hubble’ în ‘Legea Hubble-Lemaître‘ pentru a recunoaște contribuțiile științifice ale lui Georges Lemaître”, spune profesoara Mia de los Reyes, de la Colegiul Amherst (SUA).

Mia de los Reyes este cea care a cerut pentru prima dată ca Norii lui Magellan să fie redenumiți.

Aceasta a făcut propunerea într-un articol de opinie din Physics Magazine.

„Redenumirea LMC și SMC ar recunoaște în mod similar contribuțiile comunităților indigene care au identificat și observat Norii cu mult înaintea lui Magellan”, continuă profesoara.

Magellan nu a fost astronom și nu a fost primul care a văzut sau înregistrat Norii. Oamenii din emisfera sudică îi privesc de zeci de mii de ani și există nume istorice și povești asociate cu aceștia în întreaga lume care preced descrierea rămasă de la scribul lui Magellan. Descrierea lui Magellan nu a fost nici măcar prima care a ajuns în Europa de la oameni din emisfera nordică. Atât marinarii italieni, cât și cei arabi au raportat Norii cu cel puțin un deceniu înainte de expediția lui Magellan.

Cererile de redenumire, un subiect controversat

Având în vedere că metoda științifică (în cazul ideal) este de a-ți schimba părerea atunci când ți se prezintă noi date corecte, nu este surprinzător că obiectele sunt redenumite atunci când ies la iveală informații noi. Un exemplu faimos este primul nume provizoriu al lui Arrokoth, cea mai îndepărtată lume vizitată de o navă spațială creată de om, care a fost la început numit Ultima Thule, porecla ținutului fictiv îndepărtat din hărțile vechi. Din păcate, acesta a fost și un nume asociat celui de-al Treilea Reich și de aceea a fost redenumit.

În 2020, IAU și NASA au decis să renunțe la poreclele corpurilor cerești cufundate în colonialism, rasism și alte forme de discriminare. Organizațiile au cerut utilizarea denumirilor științifice pentru mai multe obiecte cu porecle ofensatoare, de exemplu, nebuloasa NGC 2392, care fusese poreclită termenul colonial „Eskimo”. Grupul care solicită redenumirea LMC și SMC spune că cererea de nume științifice neutre nu ar trebui să fie controversată.

Astronomii vor ca Norii lui Magellan să fie redenumiți, dar ce precedente există?

Mai recent, o petiție a astronomilor de a redenumi Telescopul Spațial James Webb (JWST) din cauza legăturilor omonimului James Webb cu epurarea de către guvernul SUA a funcționarilor publici LGBT din slujbele federale în anii 1950 și 1960, când era administrator al NASA, a condus la o investigație completă făcută de către agenția spațială. În acel caz, însă, în ciuda controversei și a opoziției mari din comunitatea astronomiei, agenția a decis să păstreze numele.

„Aproape toți astronomii cu care am vorbit au susținut redenumirea, așa că cea mai mare parte a respingerii pe care am primit-o până acum a fost de la o minoritate vocală a publicului larg”, a spus de los Reyes.

„Am primit câteva e-mailuri care îmi spuneau ‘să mă întorc la știință’. Acestor oameni le-aș spune: nomenclatura face parte din știință, iar știința îmbrățișează progresul”, a declarat profesoara.

Denumirile obiectelor spațiale ar trebui să reflecte întreaga umanitate

După cum subliniază de los Reyes în articolul său de opinie, numirea lucrurilor de pe cerul nopții, care aparține tuturor, ar trebui să reflecte întreaga umanitate. Numirea monumentelor, a unităților, a obiectelor și a misiunilor după indivizi va fi întotdeauna complicată, spune ea. Eroul unei națiuni poate fi răufăcătorul altei națiuni, dar ar trebui făcute încercări de rectificare a numelor care pot reprezenta cele mai dureroase perioade din istorie ale unor oameni și, de asemenea, acest lucru nu ar trebui să fie controversat.

„Cerul nopții este pentru toată lumea, indiferent de naționalitate, rasă sau fundal. Dar astronomia profesională a fost construită pe structuri socioculturale, cum ar fi colonialismul și imperialismul, care au făcut-o neprimitoare pentru oamenii din anumite comunități, de exemplu, oamenii din comunitățile indigene și oamenii din Sudul Global”, a declarat de los Reyes.

„Schimbarea acestor convenții de denumire este o mică modalitate de a ajuta astronomia să fie ceva mai deschisă față de aceste comunități trecute cu vederea din punct de vedere istoric. Desigur, nu va rezolva orice problemă de acces și inechitate din astronomie, dar este cu siguranță un început”, a încheiat ea.

Vă recomandăm să citiți și:

Ar putea cutremurele stelare să dezlege misterul exploziilor radio rapide?

Fără precedent: Astronomii au detectat o explozie radio la 8 miliarde de ani-lumină depărtare de Pământ

Sateliții ar putea începe să ucidă oameni, avertizează Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA

Misiunea Artemis II intră în faza finală! Ultimele pregătiri la cea mai puternică rachetă construită vreodată

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac
Ora la care mănânci micul dejun ar putea prezice cât vei trăi
Ora la care mănânci micul dejun ar putea prezice cât vei trăi
Test de cultură generală. De ce dăm din mâini atunci când mergem?
Test de cultură generală. De ce dăm din mâini atunci când mergem?
Misiunea de salvare a telescopului Swift al NASA a eșuat
Misiunea de salvare a telescopului Swift al NASA a eșuat
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!