Marele Nor al lui Magellan are efecte nebănuite asupra galaxiei Calea Lactee

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cel mai mare vecin apropiat al galaxiei noastre este Marele Nor al lui Magellan (MNM), o galaxie pitică vizibilă cu ochiul liber în emisfera sudică.

În ultimii ani, noi cercetări teoretice și capacități de observare mai bune i-au învățat pe astronomi multe despre vecinul nostru. Este din ce în ce mai clar că Marele Nor al lui Magellan contribuie la modelarea evoluției Căii Lactee.

„Mult timp s-a presupus că galaxia noastră duce o viață liniștită de pustnic, cel mai apropiat vecin de dimensiuni mari fiind Andromeda, aflată la aproximativ 800 de kiloparsecs distanță”, spune Eugene Vasiliev de la Universitatea din Cambridge.

„Dar, odată cu conștientizarea din ce în ce mai mare a faptului că galaxia Marele Nor al lui Magellan este destul de masivă și din cauza unui moment istoric deosebit (tocmai a trecut aproape de pericentrul orbitei sale, unde viteza sa și efectul reciproc pe care îl imprimă Căii Lactee sunt cele mai mari), nu mai putem ignora perturbațiile pe care le provoacă asupra galaxiei noastre”, a adăugat Vasiliev.

Marele Nor al lui Magellan trebuie luat în serios

Cântărind 10-20% din masa galaxiei noastre, Marele Nor al lui Magellan merit luată în serios. Astronomii cred că se află pe prima sa orbită în jurul Căii Lactee.

Înainte ca această orbită să înceapă, era o galaxie spirală de sine stătătoare. Interacțiunea cu Calea Lactee i-a distorsionat brațele spirale, deși prezintă încă o bară centrală puternică, ca dovadă a structurii sale anterioare. Calea Lactee, de asemenea, a fost modificată de interacțiune.

De exemplu, stelele și fluxurile stelare cele mai apropiate de Marele Nor al lui Magellan și-au deviat orbitele, iar Calea Lactee a suferit modificări structurale mai mari. Deoarece Calea Lactee nu este rigidă, ci mai degrabă alcătuită din stele, praf, gaz și roci cu densități diferite, părțile galaxiei mai apropiate de Marele Nor al lui Magellan au fost afectate mai mult decât părțile îndepărtate.

Rezultatul final a fost o deformare subtilă, dar semnificativă, a formei galaxiei, în special în regiunile exterioare.

Astronomii ar trebui să fie capabili să vadă dovezi ale acestor schimbări, dar nu este o sarcină ușoară. Este dificil să studiem forma galaxiei noastre natale, în mare parte pentru că nu putem face o fotografie a întregii Căi Lactee așa cum putem face cu o galaxie îndepărtată.

O galaxie pitică, vizibilă cu ochiul liber în emisfera sudică

Calea Lactee ne blochează însă vederea unei mari părți din ea însăși: praful interstelar filtrează lumina în regiunile dense ale galaxiei, ascunzând informațiile de la vedere. În plus, cele mai îndepărtate zone ale galaxiei sunt prea îndepărtate pentru ca studiile de poziție și viteză precum Gaia să fie precise.

Prin urmare, cercetătorii trebuie să se bazeze pe modele pentru a umple golurile: ei fac predicții despre părțile îndepărtate ale galaxiei pe baza a ceea ce știm despre părțile mai apropiate. Dar acest lucru face dificilă observarea clară a efectelor pe care le are Marele Nor al lui Magellan asupra Căii Lactee. Dacă există o mică eroare în modele – chiar și o supraestimare de 5% a distanțelor, de exemplu – aceasta ar denatura imaginea noastră despre Calea Lactee și ar masca perturbațiile cauzate de Marele Nor al lui Magellan.

Faptul că este dificil nu înseamnă că astronomii renunță. Dimensiunea și proximitatea Marelui Nor al lui Magellan înseamnă că perturbațiile sale asupra galaxiei noastre ar trebui să fie destul de semnificative.

Răspunsul ar putea să se afle, în parte, în cele mai recente date Gaia, care au arătat un model ciudat de „dungi” în poziția și viteza stelelor din haloul galactic al Căii Lactee. Haloul este o regiune sferică ce înconjoară discul galactic și conține stele cu o densitate mult mai mică decât discul mai populat.

Efectele devin vizibile în vastul halou galactic

Se crede că aceste modele de dungi sunt urmele lăsate în urmă de galaxii de mult timp moarte care au fuzionat cu Calea Lactee în trecutul străvechi, cum ar fi ipoteza galaxiei Gaia-Enceladus.

Atunci când Marele Nor al lui Magellan a trecut pe lângă Calea Lactee în trecutul mai recent, ar fi trebuit să lase distorsiuni în aceste dungi, iar astronomii precum Vasiliev speră să găsească acest lucru. Haloul este locul perfect pentru a căuta, deoarece densitatea scăzută a regiunii o face mai sensibilă la schimbările cauzate de trecerea LMC decât sunt regiunile interioare ale galaxiei, scrie ScienceAlert.

De fapt, Sistemul nostru Solar și regiunile dense ale discului galactic sunt oarecum imune la distorsiunile Marelui Nor al lui Magellan. Aceste zone ale Căii Lactee sunt compacte, astfel încât, la trecerea LMC, fiecare stea a fost deplasată cu aceeași valoare.

Nu ar fi lăsat în urmă nicio distorsiune vizibilă. Vasiliev spune că este util să ne gândim la atracția Marelui Nor al lui Magellan asupra Căii Lactee în același mod în care ne gândim la atracția Lunii asupra Pământului.

În același mod, este puțin probabil să observăm distorsiunile Marelui Nor al lui Magellan în vecinătatea noastră locală, dar în vastul halo galactic, efectele devin mult mai evidente.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Test de cultură generală. De ce se numește galaxia noastră Calea Lactee?

Cum sună una dintre cele mai spectaculoase stele din Calea Lactee? Ascultă AICI!

Astronomii au rezolvat misterul „bulelor Fermi” care învăluie Calea Lactee

Astronomii au elucidat enigma galaxiilor satelit din Calea Lactee