Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Un nou studiu sugerează că luna lui Uranus, Miranda, ar putea adăposti un ocean de apă sub suprafața sa, o descoperire care ar pune la îndoială multe ipoteze cu privire la istoria și compoziția lunii și ar putea să o pună în compania celor câteva lumi selecte din Sistemul Solar cu medii care pot susține viața.

„A găsi dovezi ale existenței unui ocean în interiorul unui obiect mic precum Miranda este incredibil de surprinzător”, a declarat Tom Nordheim, cercetător planetar la Johns Hopkins Applied Physics Laboratory (APL) din Laurel, Maryland, și coautor al studiului publicat în The Planetary Science Journal.

• O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos
• „Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?

Dintre lunile din Sistemul Solar, Miranda iese în evidență. Puținele imagini pe care Voyager 2 le-a capturat în 1986 arată că emisfera sudică a lui Miranda (singura parte pe care am văzut-o) este un amalgam de terenuri canelate, delimitate de cicatrice și zone cu cratere, ca niște pătrate pe o cuvertură.

Majoritatea cercetătorilor bănuiesc că aceste structuri bizare sunt rezultatul forțelor mareice și al încălzirii din interiorul lunii.

Caleb Strom, un student absolvent al Universității din Dakota de Nord care a lucrat cu Nordheim și Alex Patthoff de la Planetary Science Institute din Arizona, a revizitat imaginile Voyager 2.

Echipa și-a propus să explice geologia enigmatică a Lunii Miranda prin ingineria inversă a caracteristicilor de suprafață, lucrând în sens invers pentru a descoperi care trebuie să fi fost structura interioară a Lunii pentru a forma geologia sa ca răspuns la forța mareelor.

Una dintre cele mai îndepărtate luni din Sistemul Solar

După ce a cartografiat mai întâi diferitele caracteristici ale suprafeței, cum ar fi fisurile, crestele și coroanele trapezoidale unice ale Lunii Miranda, echipa a dezvoltat un model computerizat pentru a testa mai multe structuri posibile ale interiorului Lunii, comparând modelele de stres prezise cu geologia reală a suprafeței.

Configurația care a produs cea mai bună concordanță între modelele de stres prezise și caracteristicile de suprafață observate a presupus existența unui vast ocean sub suprafața înghețată a Lunii Miranda în urmă cu aproximativ 100-500 de milioane de ani. Potrivit studiului, acest ocean subteran avea o adâncime de cel puțin 100 de kilometri și era ascuns sub o crustă de gheață cu o grosime de cel mult 30 de kilometri.

Având în vedere că Miranda are o rază de doar 235 kilometri, oceanul ar fi umplut aproape jumătate din corpul lunii. „Acest rezultat a fost o mare surpriză pentru echipă”, a declarat Strom.

Cercetătorii consideră că forțele de maree dintre Miranda și lunile din apropiere au fost esențiale pentru crearea acestui ocean. Aceste forțe gravitaționale regulate pot fi amplificate de rezonanțele orbitale – o configurație în care perioada fiecărei luni din jurul unei planete este un număr întreg exact al perioadelor celorlalte.

Lunile Io și Europa de pe Jupiter, de exemplu, au o rezonanță 2:1: Pentru fiecare două orbite pe care Io le face în jurul lui Jupiter, Europa face exact una, ceea ce conduce la forțe mareice despre care se știe că susțin un ocean sub suprafața Europei.

Miranda nu ar fi trebuit să aibă un ocean

Aceste configurații orbitale și forțele de maree rezultate deformează sateliții ca niște mingi de cauciuc, ceea ce duce la fricțiune și căldură care menține interioarele calde. Acest lucru creează, de asemenea, tensiuni care fisurează suprafața, creând o tapiserie bogată de caracteristici geologice. Simulările numerice au sugerat că Miranda și sateliții învecinați au avut probabil o astfel de rezonanță în trecut, oferind un potențial mecanism care ar fi putut încălzi interiorul lunii pentru a produce și menține un ocean subteran.

La un moment dat, baletul orbital al lunilor s-a desincronizat, încetinind procesul de încălzire, astfel încât interiorul lunii a început să se răcească și să se solidifice. Dar echipa nu crede că interiorul lui Miranda a înghețat complet încă. Dacă oceanul ar fi înghețat complet, a explicat Nordheim, s-ar fi extins și ar fi provocat anumite fisuri revelatoare la suprafață, care nu există.

Acest lucru sugerează că Miranda încă se răcește și ar putea avea un ocean sub suprafața sa chiar și acum, scrie Phys.org.

Strom a observat că oceanul actual al Mirandei este probabil relativ subțire. „Dar sugestia existenței unui ocean în interiorul uneia dintre cele mai îndepărtate luni din sistemul solar este remarcabilă”, a spus el.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Oamenii de știință au descoperit „ingredientul secret” care provoacă furtunile de pe Uranus și Neptun

William Herschel, singurul compozitor astronom. Descoperitorul planetei Uranus

Sateliți necunoscuți până acum au fost găsiți pe orbitele planetelor Neptun și Uranus

Adevăratele culori ale planetelor Uranus și Neptun, dezvăluite în noi fotografii