Test de cultură generală. De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?

În 2015, NASA a publicat fotografii ale părții îndepărtate a Lunii, oferind o perspectivă pe care nu o vedem. Imaginile au fost capturate de satelitul Deep Space Climate Observatory, aflat între Soare și Lună, cu Pământul în fundal. De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?

Dar de ce este partea întunecată a Lunii, așa cum este cunoscută, atât de evazivă pentru cei de pe Pământ? De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?

• A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
• Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase

În primul rând, partea întunecată nu este cu adevărat mai întunecată decât partea apropiată. La fel ca Pământul, aceasta primește multă lumină solară.

Nu vedem partea îndepărtată pentru că „Luna este blocată pe axa sa față de Pământ. Luna se rotește, dar se rotește cu aceeași viteză cu care orbitează Pământul”, a spus John Keller, cercetător principal adjunct al proiectului Lunar Reconnaissance Orbiter al NASA. Luna face o rotație completă în jurul axei sale în același timp în care orbitează Pământul. Asta înseamnă că aceeași față este mereu orientată spre noi, explică PBS.

De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?

Luna are tendința de a se roti mai repede. Tracțiunea gravitațională a Pământului o ține în loc. Forma Lunii este esențială pentru a o menține sincronizată cu Pământul. Se crede că, în trecut, Luna avea propria sa rotație. De-a lungul timpului, forțele de frecare, inclusiv gravitația, au contribuit la modelarea Lunii în forma actuală: sferică, dar nu perfect sferică.

Gravitația există sub formă de gradient. Dacă Luna ar fi o sferă perfectă, gravitația resimțită pe partea îndepărtată și pe partea apropiată (sau partea dinspre Pământ) s-ar anula reciproc.

Dar pentru că nu este o sferă perfectă, pe măsură ce se rotește, o porțiune mai mică a Lunii se apropie de Pământ, iar o porțiune mai mare se îndepărtează. Această distribuție inegală a gravitației cauzează un cuplu, sau o forță de rotație, care face ca Luna să se restabilească în poziția sa. Mișcarea de tip arc este denumită librație selenară.

Misterele formării Lunii

Primele imagini ale părții îndepărtate ale Lunii au fost făcute în 1959 de către nava spațială sovietică Luna 3. De atunci, misiuni precum Lunar Reconnaissance Orbiter au reușit să ne ofere multe informații despre partea pe care nu o vedem niciodată, iar partea îndepărtată nu seamănă deloc cu partea apropiată.

Oamenii de știință cred că Luna a fost topită, sau lichid fierbinte, când s-a format pentru prima dată și apoi s-a răcit. Dar partea întunecată s-a răcit prima, făcând-o mai veche, cu mai multe cratere, spune Keller. Deși nu se știe de ce, partea apropiată are, de asemenea, mai multă radiație decât partea îndepărtată, ceea ce ar putea contribui la faptul că partea apropiată nu s-a răcit la fel de repede.

„Dintr-un motiv sau altul, o parte a fost favorizată față de cealaltă”, a spus Keller.

Vă recomandăm să citiți și:

Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb

Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte