Sonda Juno a făcut două descoperiri uimitoare despre Jupiter

O avalanșă de descoperiri uimitoare despre Jupiter făcute de misiunea Juno a NASA ne-a dus sub suprafața lunii vulcanice Io, satelit al gigantului gazos Jupiter, și în mijlocul unui spectacol de cicloane care se ciocnesc ca în mașinuțele tamponate la polul nord Jovian.

Sonda Juno a ajuns în sistemul lui Jupiter în 2016, însă o defecțiune la un propulsor a făcut ca aceasta să rămână blocată pe o orbită polară largă, care o aduce în apropierea planetei și a sateliților săi o dată la 53 de zile. Cu toate acestea, în timpul acestor survoluri, Juno a colectat o cantitate impresionantă de date de înaltă calitate despre atmosfera Joviană, inclusiv din regiunile polare, care nu fuseseră până atunci studiate în detaliu.

• Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
• De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?

Sonda Juno a făcut două descoperiri uimitoare despre Jupiter. La polul nord al lui Jupiter se află o „cupolă” de ceață stratosferică, care, potrivit măsurătorilor lui Juno, este mai rece decât zona înconjurătoare cu 11 grade Celsius. În jurul acestei calote polare suflă jeturi de vânt ce depășesc 160 km/h. Sub stratul de ceață, regiunea polară nordică este dominată de un ciclon central uriaș, cu un diametru de aproximativ 3.000 km, înconjurat de opt cicloane mai mici, cu dimensiuni cuprinse între 2.400 și 2.800 km, mult mai mari decât orice fenomen similar de pe Pământ.

Juno urmărește mișcarea acestui ansamblu de cicloane din 2016, atât în lumină vizibilă (prin JunoCam), cât și în infraroșu (cu instrumentul JIRAM – Jovian Infrared Auroral Mapper), care detectează căldura din straturile mai adânci ale atmosferei.

Noi descoperiri uimitoare despre Jupiter, făcute de sonda Juno a NASA

Observațiile au arătat că fiecare dintre cele opt cicloane se deplasează lent spre pol, printr-un proces numit „derivă beta”, același fenomen observat și la cicloanele terestre, rezultat din interacțiunea dintre forța Coriolis și modelul de vânt circular al fiecărui ciclon. Însă, spre deosebire de Jupiter, pe Pământ aceste cicloane nu ajung niciodată aproape de poli, deoarece pierd sursa de energie, aerul cald și umed, pe măsură ce se apropie de regiunile reci și uscate. Pe Jupiter, însă, dinamica atmosferică permite acest lucru. Odată ajunse la pol, cicloanele încep să se ciocnească între ele.

„Aceste forțe concurente fac ca cicloanele să ricoșeze unele de altele, într-un mod care amintește de arcurile unui sistem mecanic. Această interacțiune nu doar că stabilizează întreaga configurație, dar determină și o oscilație a cicloanelor în jurul pozițiilor centrale, în timp ce acestea derivă lent spre vest, în sensul acelor de ceasornic, în jurul polului”, a explicat Yohai Kaspi, cercetător în cadrul misiunii Juno, de la Institutul Weizmann (Israel).

Noi descoperiri despre luna Io a lui Jupiter

Între timp, dincolo de atmosfera Joviană, Juno a efectuat în ultima vreme mai multe survoluri ale lui Io, cel mai activ obiect vulcanic din întreg Sistemul Solar.

În timpul trecerii sondei pe lângă Io, pe 27 decembrie 2024, Juno a surprins cea mai puternică erupție vulcanică înregistrată vreodată pe acest satelit natural. Când sonda a revenit pe 2 martie, vulcanul încă erupea, iar cercetătorii se așteaptă să fie activ și la următorul survol, programat pentru 6 mai, la o distanță de 89.000 km de suprafața lui Io. Dar adevărata surpriză se află sub suprafața lunii, iar descoperirea a entuziasmat echipa științifică a misiunii Juno.

Combinând datele de la Radiometrul cu microunde (MWR) al sondei spațiale cu imaginile în infraroșu ale JIRAM, cercetătorii au reușit să măsoare temperaturi subterane care indică prezența unor curgeri de magmă încă fierbinte.

Acestei descoperiri uimitoare despre Jupiter schimbă ce s-a știut până acum

„Echipa Juno adoră să combine seturi de date foarte diferite, obținute de la instrumente diferite, și să vadă ce poate descoperi. Când am integrat datele MWR cu imaginile în infraroșu ale JIRAM, am fost surprinși să descoperim dovezi ale magmei care încă nu s-a solidificat sub scoarța în răcire a lui Io. Practic, la fiecare latitudine și longitudine am identificat curgeri de lavă aflate în proces de răcire”, a spus Shannon Brown, de la Jet Propulsion Laboratory al NASA.

Juno a eliminat anterior ipoteza existenței unui ocean subteran de magmă care ar alimenta vulcanii lui Io, însă aceste curgeri aflate în ascensiune ar putea explica mecanismul erupțiilor. Echipa de cercetători estimează că aproximativ 10% din subsolul lunii este traversat de aceste curgeri răcitoare, ceea ce oferă noi indicii despre modul în care căldura din interiorul fierbinte al lui Io ajunge la suprafață, permițând refacerea frecventă a acesteia prin lavă care se revarsă.

„Vulcanii, câmpurile de lavă și curgerile subterane de lavă ale lui Io funcționează ca un radiator auto: transferă eficient căldura din interior spre exterior, răcind astfel suprafața în vidul spațiului cosmic”, a explicat Brown, citat de Space.com.

Cele mai recente rezultate obținute de Juno au fost prezentate pe 29 aprilie în cadrul Adunării Generale a Uniunii Europene de Geostiințe, la Viena.

Vă recomandăm să citiți și:

NASA dezvăluie prima imagine cu roverul Curiosity văzut din spațiu

Astronomii au descoperit un SUPER-Pământ! Ce înseamnă asta pentru noi?

Cercetătorii spun că materia întunecată ar da semnale de existență

Vântul solar ar produce apă pe Lună, dezvăluie un studiu inovator al NASA