Home » Știință » Cercetătorii au măsurat cât și cum își folosesc copiii telefonul la școală

Cercetătorii au măsurat cât și cum își folosesc copiii telefonul la școală

Cercetătorii au măsurat cât și cum își folosesc copiii telefonul la școală
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 09.01.2026

Cât și cum își folosesc copiii telefonul la școală? Adolescenții din Statele Unite petrec, în medie, peste o oră pe zi pe smartphone în timpul orelor de școală, iar cea mai mare parte a acestui timp le este alocată rețelelor sociale.

Studiul a fost publicat în revista JAMA. Concluziile sunt relevante pentru profesori, părinți și factori de decizie.

Cercetarea a analizat comportamentul a 640 de adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, înscriși în cadrul studiului Adolescent Brain Cognitive Development. Atât participanții, cât și părinții lor și-au dat acordul pentru instalarea unui software pe telefoanele Android, care a permis monitorizarea pasivă a utilizării. Datele au fost colectate între septembrie 2022 și mai 2024.

Cât și cum își folosesc copiii telefonul la școală? Principalele concluzii ale studiului arată că adolescenții folosesc smartphone-ul, în medie, 1,16 ore pe zi în timpul programului școlar. Aplicațiile de social media, precum Instagram, TikTok și Snapchat, domină timpul petrecut pe telefon, fiind urmate de YouTube și jocuri. Utilizarea este mai ridicată în rândul adolescenților mai mari, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, și al celor proveniți din familii cu venituri mai mici, în comparație cu alți tineri de aceeași vârstă.

Cât și cum își folosesc copiii telefonul la școală? Rețelele sociale sunt în topul preferințelor

„Aceste aplicații sunt concepute pentru a crea dependență. Ele le răpesc elevilor șansa de a fi pe deplin implicați la ore și de a-și dezvolta abilitățile sociale în relația cu colegii și profesorii”, a declarat dr. Dimitri Christakis, autor al studiului. Acesta este profesor de pediatrie la University of Washington School of Medicine și profesează la Seattle Children’s Hospital (SUA).

Bazat pe un eșantion național de elevi, studiul completează rezultatele publicate anul trecut în JAMA Pediatrics, care au inclus mai puțini participanți, dar și utilizatori de iPhone.

Există soluții?

În prezent, cel puțin 32 de state americane și Districtul Columbia obligă districtele școlare să interzică sau să restricționeze utilizarea telefoanelor mobile în școli. Efectele acestor politici „rămân de văzut”, a precizat Christakis, citat de EurekAlert.

„Până acum, ele au fost foarte slab aplicate, asta dacă au fost aplicate vreodată. Cred că Statele Unite trebuie să recunoască implicațiile pe termen lung ale privării copiilor de oportunitățile de a învăța la școală”, a adăugat el.

Autorul principal al articolului este dr. Jason Nagata, profesor asociat de pediatrie la University of California San Francisco (SUA).

„Acest studiu mută discuția dincolo de anecdote și autoevaluări, către comportamentul real din viața de zi cu zi. Adolescenții nu raportează întotdeauna corect cât timp își petrec în fața ecranelor. Datele obiective de pe smartphone ne oferă o imagine mult mai clară asupra utilizării reale”, a spus Nagata.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce bătrânii sunt mai predispuși să distribuie informații greșite online?

Un studiu a descoperit cel mai frumos mod prin care să-ți menții creierul tânăr

Predicțiile The New York Times pentru 2026. Cum va răspunde lumea la excesul tehnologic?

De ce nu ne putem mișca degetele de la picioare unul câte unul?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării