Podurile Einstein-Rosen nu sunt găuri de vierme, ci altceva mult mai straniu

Găurile de vierme sunt adesea imaginate ca tuneluri prin spațiu și timp, scurtături cosmice care ne-ar putea permite să călătorim între galaxii îndepărtate, însă această credință s-ar putea să nu fie corectă.

Conform unei cercetări recente publicate în jurnalul Classical and Quantum Gravity, această imagine populară se bazează pe o înțelegere greșită a lucrărilor lui Albert Einstein și Nathan Rosen.

• Adolescenții de astăzi dorm mult mai puțin decât cei de la finalul anilor 2000
• Cercetătorii au dezvăluit cel mai vechi catalog stelar realizat vreodată

În 1935, în timp ce studiau comportamentul particulelor în regiuni cu gravitație extremă, cei doi fizicieni au introdus conceptul de „Poduri Einstein-Rosen”. Aceasta nu a fost concepută ca un pasaj pentru călătorii spațiale, ci ca o legătură matematică între două copii simetrice ale spațiu-timpului, menită să reconcilieze gravitația cu fizica cuantică.

Termenul de „gaură de vierme” a apărut decenii mai târziu, alimentat de speculațiile din anii ’80 despre posibilitatea deplasării dintr-o parte în alta a Universului. Cu toate acestea, teoria relativității generale arată clar că o astfel de călătorie este interzisă: podul se prăbușește mai repede decât ar putea lumina să o traverseze.

În ciuda lipsei dovezilor observaționale, metafora a înflorit în cultura populară. Noua cercetare condusă de Enrique Gaztanaga sugerează însă că realitatea este mult mai stranie: Podurile Einstein-Rosen nu reprezintă un tunel fizic, ci o oglindă temporală.

O moștenire înțeleasă greșit

Reinterpretarea modernă propune că podul reprezintă două componente complementare ale unei stări cuantice. Într-o componentă, timpul curge înainte, în cealaltă, reflectată ca într-o oglindă, timpul curge înapoi.

Această simetrie este esențială pentru a menține consistența legilor fizicii la nivel microscopic. În viața de zi cu zi, noi experimentăm o singură direcție a timpului, dar în apropierea găurilor negre sau în momentele primordiale ale universului, ambele direcții trebuie incluse pentru o descriere cuantică completă.

Această teorie ar putea rezolva celebrul paradox al informației formulat de Stephen Hawking. Dacă o gaură neagră se evaporă, se credea că informația despre obiectele care au căzut în ea dispare definitiv, încălcând principiile mecanicii cuantice.

Dacă însă acceptăm modelul oglinzii temporale, informația nu dispare. Ea traversează ceea ce noi percepem ca un orizont al evenimentelor și continuă să evolueze, dar în direcția temporală inversă, scrie Phys.org.

Universul nostru ar putea fi interiorul unei găuri negre

Astfel, cauzalitatea și informația sunt conservate fără a fi nevoie de „fizică exotică” sau materie negativă.

Cea mai fascinantă implicație a acestui studiu este legată de originile universului nostru. Big Bang-ul ar putea să nu fi fost începutul absolut, ci un ricoșeu cuantic între două faze ale evoluției cosmice, orientate invers în timp.

În plus, Universul nostru ar putea fi interiorul unei găuri negre formate într-un cosmos anterior. Iar rămășițe din faza de dinaintea ricoșeului (cum ar fi găuri negre primordiale) ar putea supraviețui tranziției, explicând parțial misterul materiei întunecate.

Această nouă perspectivă nu ne oferă scurtături prin galaxii, dar promite ceva mult mai profund: o imagine unitară în care spațiu-timpul echilibrează direcțiile opuse ale timpului. Nu răstoarnă teoriile lui Einstein, ci le completează, sugerând că, la nivel fundamental, timpul curge în ambele sensuri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Găurile de vierme ar putea fi cei mai puternici „ochi” de pe cerul nostru

Călătoria prin găurile de vierme este posibilă, susțin astrofizicienii

Fizicienii susțin că omenirea ar fi detectat deja „găuri de vierme”

Cu un pas mai aproape de crearea găurilor de vierme în laborator