Astronomii au detectat un ciripit bizar emis de o supernovă, dezvăluind legi ascunse ale fizicii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

O echipă de cercetători de la Universitatea din California, Santa Barbara (UCSB), a descoperit un model neobișnuit în lumina unei supernove îndepărtate: un semnal pulsat și accelerat, care confirmă teorii fundamentale ale relativității generale aplicate morții stelelor masive.

Atunci când o stea masivă își epuizează combustibilul nuclear, nucleul său se prăbușește sub propria gravitate, provocând o explozie de tip supernovă. Majoritatea acestor evenimente urmează o curbă de strălucire predictibilă. Totuși, există o clasă rară numită supernove superluminoase, care strălucesc de 10 până la 100 de ori mai puternic decât cele obișnuite.

• Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi
• Calea Lactee „a înghițit” o galaxie numită Loki, iar astronomii au descoperit acum resturile sale

În timp ce monitorizau evenimentul SN 2024afav, situat la aproximativ un miliard de ani-lumină de Pământ, astronomii de la Observatorul Las Cumbres (LCO) au observat ceva inedit: fluctuații de luminozitate care nu erau aleatorii, ci formau un ciclu repetitiv cu o frecvență care creștea rapid în timp.

Joseph Farah, doctorand la UCSB și autor principal al studiului publicat în revista Nature, a propus o explicație revoluționară. El a ipotezat că în centrul exploziei a rămas un magnetar, o stea neutronică cu un câmp magnetic colosal care se rotește amețitor.

O nouă eră în înțelegerea dinamicii Universului

Conform modelului său, o parte din materialul exploziei a căzut înapoi spre magnetar, formând un disc de acreție înclinat. Din cauza unui efect de Relativitate Generală, spațiul-timp însuși este „răsucit” de rotația magnetarului, determinând discul să se clatine, scrie SciTechdaily.

Pe măsură ce discul se apropie de magnetar, acesta oscilează din ce în ce mai repede, blocând și reflectând lumina periodic, transformând sistemul într-un adevărat far cosmic intermitent.

„Este pentru prima dată când Relativitatea Generală este invocată pentru a descrie mecanica unei supernove”, a declarat Farah.

Descoperirea a fost posibilă datorită rețelei globale de telescoape LCO, care a urmărit evenimentul timp de peste 200 de zile. Capacitatea de a ajusta parametrii de observare în timp real a permis echipei să prezică următoarele vârfuri de luminozitate și să confirme modelul fizic.

O victorie pentru observația globală

Această lucrare este considerată un punct de cotitură din două motive: identifică o nouă clasă de fenomene observaționale în cazul stelelor care explodează și oferă prima confirmare fără echivoc a modelului magnetarului pentru supernovele superluminoase.

Odată cu intrarea în funcțiune a Observatorului Vera C. Rubin din Chile, astronomii se așteaptă să descopere zeci de astfel de supernove muzicale. Facilitatea va produce 10 terabytes de date în fiecare noapte, deschizând o nouă eră în înțelegerea dinamicii universului.

„Este universul care ne spune direct în față că încă nu îl înțelegem pe deplin și ne provoacă să îl explicăm”, a concluzionat Joseph Farah.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O eroare în măsurarea supernovelor ar putea duce la rezolvarea misterului energiei întunecate

Telescopul James Webb a descoperit cea mai veche supernovă observată vreodată

O supernovă descoperită cu Telescopul Webb confirmă constanta lui Hubble

În urmă cu aproape un mileniu, o supernovă lumina cerul nopţii