Lanțul alimentar modern este mai complex decât pare. De la raftul supermarketului până în farfurie, produsele trec prin numeroase procese, iar ingredientele lor nu sunt întotdeauna evidente.
Unele sunt inofensive sau chiar necesare, altele ridică semne de întrebare, mai ales când sunt consumate frecvent și în combinații greu de evaluat, potrivit The Guardian.
„Fiecare aditiv este testat individual și declarat sigur, dar întrebarea este ce se întâmplă când sunt consumate împreună, pe termen lung”, spune Chris Young, din cadrul Sustain, organizație care militează pentru alimente sănătoase.
Contaminarea cu fragmente de insecte este, într-o anumită măsură, inevitabilă în lanțul alimentar. În Europa, regulile sunt stricte și nu permit prezența vizibilă, însă urme microscopice pot apărea în produse precum pasta de roșii sau ciocolata.
Consumul de pește poate implica, uneori, prezența unor paraziți, în special dacă produsul nu este preparat corect. De aceea, peștele destinat consumului crud este congelat la temperaturi foarte scăzute pentru eliminarea riscurilor.
Substanțe precum carbonatul de calciu sau fosfații, folosite pentru textură și conservare, provin din minerale extrase din sol. Deși sunt sigure în cantități reglementate, originea lor surprinde adesea consumatorii.
Carboximetilceluloza, utilizată ca agent de îngroșare, este obținută din pastă de lemn. Un studiu recent sugerează că ar putea influența flora intestinală, însă efectele nu sunt încă pe deplin înțelese.
Metilceluloza, prezentă în alternativele vegetale la carne, ajută la obținerea unei texturi similare cu cea a produselor animale, dar are și efecte asupra digestiei.
„Textura este convingătoare, dar organismul nu procesează ușor aceste fibre”, explică Barry Smith.
Pentru a preveni deshidratarea și deteriorarea, fructele sunt adesea acoperite cu straturi fine de ceară. Acestea pot proveni din surse vegetale sau animale și pot reține impurități dacă nu sunt spălate bine.
Guma xantan, un agent de stabilizare obținut prin fermentație bacteriană, este utilizată pe scară largă în industria alimentară. Efectele asupra microbiomului intestinal sunt încă studiate.
Industria transformă resturi din producția alimentară în ingrediente utile: zerul devine proteină, iar reziduurile din fructe sunt folosite pentru fibre sau coloranți.
Eticheta „natural” nu înseamnă neapărat că ingredientul provine direct din sursa originală. Multe arome sunt recreate prin procese chimice sau biotehnologice.
„Nu putem avea produse complet naturale și sustenabile la scară largă”, spune Jane Parker, de la University of Reading.
Alimentele ultraprocesate, asociate cu probleme cardiace grave
De ce România importă masiv alimentele de bază consumate zilnic?
Dovedit științific: iată de ce alimentele ultraprocesate ar trebui reglementate la fel ca tutunul