De ce relațiile imprevizibile pot părea mai intense decât cele sănătoase

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Atunci când o persoană alternează momente de apropiere și afecțiune cu perioade de retragere sau tăcere, creierul poate intra într-un mecanism cunoscut în psihologie drept întărire intermitentă. Același principiu explică de ce recompensele oferite imprevizibil pot avea un efect mai puternic asupra comportamentului decât cele oferite constant.

Cercetările din neuroștiințe arată că sistemele cerebrale implicate în anticiparea recompensei reacționează puternic la incertitudine. Nu doar recompensa contează, ci și incertitudinea legată de momentul în care aceasta va apărea. În relațiile afective, această imprevizibilitate poate transforma fiecare mesaj, apel sau moment de apropiere într-un eveniment cu încărcătură emoțională disproporționat de mare.

Teoria atașamentului oferă o explicație suplimentară.

Persoanele cu un stil de atașament anxios sunt mai sensibile la semnalele de apropiere și distanțare ale partenerului. Atunci când relația este inconsistentă, sistemul lor de atașament rămâne activat pentru perioade lungi, alimentând preocuparea constantă pentru relație și dificultatea de a se desprinde.

Acest lucru nu înseamnă că oamenii dezvoltă o „dependență de respingere” în sens clinic al termenului. Mai degrabă, ei pot ajunge prinși într-un ciclu în care momentele rare de validare emoțională capătă o valoare psihologică foarte mare tocmai pentru că sunt imprevizibile.

Din această perspectivă, intensitatea unei relații nu este întotdeauna un indicator al compatibilității sau al iubirii profunde. Uneori, ea reflectă activarea repetată a unor mecanisme biologice și psihologice care transformă incertitudinea într-o experiență extrem de captivantă.

Cum ne vindecăm de dependența de o persoană care ne respinge sau ne oferă atenție imprevizibilă?

Primul pas este să înțelegi că reacțiile tale nu înseamnă neapărat că ești „slab” sau „prea sensibil”. Relațiile caracterizate prin recompense intermitente pot activa mecanisme cerebrale implicate în motivație și anticipare, ceea ce poate face desprinderea mult mai dificilă. Din acest motiv, mulți psihoterapeuți recomandă, în anumite situații, o perioadă fără contact („no contact”), mai ales după încheierea unei relații marcate de apropiere și respingere repetată. Reducerea expunerii la mesaje, apeluri, verificarea profilurilor de pe rețelele sociale sau alte interacțiuni poate diminua stimulii care reactivează constant sistemul de recompensă și mențin atașamentul.

Apoi, reconstruiește-ți propria siguranță emoțională. Notează zilnic ce simți (jurnalizare) și întreabă-te: „Ce nevoie reală încerc să acopăr prin această persoană?” (validare, frica de abandon, etc.). Umple-ți viața cu activități care îți oferă recompense predictibile și sănătoase: sport, hobby-uri, întâlniri cu prieteni, somn bun și hrană echilibrată. Aceste activități pot reactiva sistemele naturale de recompensă ale creierului și pot reduce, în timp, dependența de stimulii imprevizibili ai relației.

Învață să recunoști semnele de atașament anxios și să le contracarezi cu acțiuni concrete: stabilește limite clare în relațiile noi și acordă-ți timp să construiești încredere treptat. Vindecarea nu urmează un calendar precis. Pentru unii oameni durează săptămâni, pentru alții luni sau chiar mai mult. Ceea ce contează este că distanța față de sursa durerii permite, treptat, reducerea intensității emoționale și recâștigarea clarității.

Dacă singur nu reușești, un psihoterapeut (în special terapie cognitiv-comportamentală sau bazată pe atașament) poate facilita procesul de recuperare și dezvoltarea unor modele relaționale mai sănătoase.

Paradoxal, relațiile cele mai sănătoase nu sunt întotdeauna cele care provoacă cele mai intense emoții. Siguranța, predictibilitatea și disponibilitatea emoțională pot părea mai puțin spectaculoase la început, însă cercetările le asociază cu relații mai stabile și cu un nivel mai ridicat de bunăstare psihologică pe termen lung.

Știați că?

• Psihologul B. F. Skinner a descoperit că recompensele oferite aleatoriu produc comportamente mult mai persistente decât cele oferite predictibil.
• Cercetările asupra dopaminei arată că aceasta este implicată în anticiparea recompensei și motivația de a o obține, nu doar în senzația de plăcere propriu-zisă.
• Teoria atașamentului, dezvoltată de John Bowlby, sugerează că experiențele timpurii influențează modul în care ne raportăm la apropiere, respingere și siguranță emoțională în relațiile adulte.
• Relațiile caracterizate prin apropiere și retragere repetată pot menține activat sistemul de atașament pentru perioade lungi, amplificând preocuparea față de partener și dificultatea de desprindere.

Surse:

https://www.nature.com/articles/nrn3641

https://www.bfskinner.org/wp-content/uploads/2015/05/Schedules_of_Reinforcement_PDF.pdf

https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-mysteries-of-love/201610/why-we-obsess-over-crushes-who-dont-want-to-be-with-us

Vă mai recomandăm să citiți și:

Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci

Frazele spuse într-o relație care prevestesc o despărțire, potrivit psihologiei

Când femeia câștigă mai mult și afectează bărbatul: impactul asupra sănătății mintale și relațiilor de cuplu

Fenomenul „floodlighting”: de ce unii oameni dezvăluie prea multe prea repede la începutul unei relații