Secretele campionilor

In fata unei intamplari brutale, creierul declanseaza un veritabil plan de supravietuire, iar ca efect corpul isi mobilizeaza toate resursele pentru a reactiona la pericol. Atunci cand insa socul este prea puternic, acest mecanism-reflex pozitiv se transforma in angoasa si ne impiedica sa gandim sau sa actionam in mod corect: ramanem paralizati si ne lasam in voia sortii.

Competitiile in general si cele sportive mai ales fac parte dintre situatiile stresante de prim rang. Ele reunesc toate ingredientele necesare pentru testarea limitelor, considera Nadine Debois, specialist in psihologia sportului la Institutul National de Sport si Educatie Fizica din Franta. Printre aceste ingrediente, „publicul care te observa si te judeca, adversarii care incearca sa te intimideze, spectrul unei evolutii proaste. Dar nu se pune problema de a-i invata pe atleti sa elimine stresul, ci sa si-l transforme intr-un aliat“. Asta pentru ca, intr-o proportie rezonabila, stresul reprezinta pentru organism un adevarat carburant, ideal atunci cand ai de batut un record.

• Chiar și șefii se tem că Inteligența Artificială le va lua locul de muncă!
• Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri

Subtilitatea antrenamentului mental al sportivilor de performanta rezida insa in mentinerea lor in ceea ce ei numesc „zona“, o stare intermediara care le permite sa beneficieze de o concentrare maxima fara a bascula pe versantul negativ al stresului. Nu este vreo reteta miraculoasa, ci mai curand o serie de tehnici intre care primele sunt exercitiile de respiratie.

Acestea controleaza nivelul de excitatie: fara a atinge performantele yoghinilor, care actioneaza direct asupra anumitor organe (scazand sau crescand la comanda ritmul cardiac, de exemplu), simplul fapt de a-ti controla ritmul respiratiei actioneaza asupra stresului: mai lenta, respiratia reduce aprovizionarea cu oxigen a creierului si a muschilor, pentru a le incetini activitatea; mai rapida, mareste aportul de oxigen si ca atare si excitatia.

FACTS

Setea

In mod normal, pierdem intre 3 si 7 litri de apa pe zi. Atunci cand nu bem apa, organismul nu are decat un singur mijloc pentru a limita aceste pierderi: sa opreasca putin robinetul rinichilor. Rinichii filtreaza sangele in permanenta, eliminand din el toxinele si excesul de sare prin intermediul urinei.

Pentru aceasta operatiune, rinichii se folosesc in mod normal de 1-2 l de apa/zi. Dupa 100 de ore fara apa, moartea este aproape. Caci apa, care reprezinta 70% din greutatea trupului nostru, este vitala mai ales pentru ca ne mentine sangele in stare lichida. In acest stadiu, am pierdut deja 20% din rezerva de apa, iar sangele devine mai vascos si circula cu greutate, riscand sa blocheze arterele.

In plus, intampina greutati in alimentarea celulelor cu oxigen si nutrienti, asa incat acestea mor. Procesul este accelerat si de acumularea de toxine in sange. Pentru a mentine un minimum de circulatie in organism, catre rinichi este trimis spre filtrare din ce in ce mai putin sange, iar deseurile nu mai sunt eliminate – mai ales potasiul care, in concentratie mare, provoaca stop cardiac.

Foamea

In medie, daca dispune de suficienta apa, un om normal constituit poate trai 70 de zile fara sa manance, deoarece corpul sau beneficiaza de rezerve de substante nutritive, sub forma zaharurilor si a grasimilor. Acestea sunt stocate in ficat, in muschi si in tesutul adipos (grasimea). Atunci cand incetam sa mai mancam, organismul apeleaza intai la rezervele de zaharuri din ficat, mai usor de mobilizat, care ii permit sa reziste in jur de patru ore.

Pentru a mentine nivelul de zahar din sange – sursa esentiala de energie in principal pentru creier –, organismul ataca apoi rezervele de zahar din muschi. Ulterior, rechizitioneaza si grasimile stocate in ficat si in tesutul adipos, pe care le transforma in zahar, pentru a supravietui vreme de mai multe saptamani.

Cand grasimile sunt si ele epuizate, corpul apeleaza la proteinele celulelor – mai intai la cele din muschi, apoi la cele din organe –, cu obiectivul protejarii la maximum a organelor vitale. Dar cand a fost consumata o cantitate prea mare din proteinele inimii, aceasta din urma nu mai poate functiona si moartea devine inevitabila.

Frigul

Organismului uman nu ii este bine decat la 37 de grade C. Aceasta temperatura este mentinuta gratie caldurii produse in permanenta de celulele si muschii nostri si se imprastie in organism prin reteaua sanguina. Daca-ti trece prin cap sa te arunci intr-o apa cu temperatura de 18 grade C, trebuie sa stii ca, in astfel de situatii, corpul pierde prin piele caldura de 25 de ori mai repede decat in aer. Hipotalamusul, termostatul pe care il avem in creier, declanseaza de urgenta contractarea vaselor superficiale pentru a concentra sangele in profunzime si a mentine organele vitale la 37 de grade Celsius.

Apoi, daca este necesar, sacrifica circulatia in membre in beneficiul trunchiului si al creierului. Totodata, el declanseaza secretia de noradrenalina, care stimuleaza activitatea celulelor pentru ca acestea sa produca mai multa caldura. La 35 de grade Celsius, muschii incep sa se contracte din ce in ce mai violent, generand un maximum de caldura. Problema este ca aceasta caldura este captata aproape imediat de apa.

In plus, efortul consuma rapid si ultimele rezerve de energie ale organismului. De la 32 de grade, incepe delirul cu frisoanele de rigoare. Dupa frisoane, corpul nu mai are nici o solutie antifrig. Temperatura sa scade rapid si toate celulele muncesc la ralenti. Unul dintre primele organe afectate este creierul.

Sub 30 de grade Celsius, apare coma. Bataile inimii si respiratia devin din ce in ce mai lente. La 20 de grade, stopul cardiac este garantat. Daca esti salvat si incalzit corect, poti fi salvat; daca nu, urmeaza decesul.