Prima pagină Timp Liber

Carti & Reviste

Lucian Vasilescu 07.12.2006 | ● Vizualizări: 103

Textul de fata este dedicat nu atat Editurii Nemira, cat unui gest, unei atitudini de care nu multi sunt capabili. Come back se cheama.

Iata despre ce este vorba: la inceputul anilor ?90, mai exact in 1991, a luat fiinta Editura Nemira si, in scurt timp, aceasta a facut legea pe piata editoriala din Romania. Memoria colectiva retine binomul Nemira-SF; realitatea insa este mai complexa. Aici au fost publicati o multime de autori romani: Daniel Banulescu, Radu Aldulescu, Serban Foarta, Bogdan Ficeac, Aurora Liiceanu, Dan Perjovschi, Danut Ungureanu, Petre Barbu, Luca Pitu, Dan Petrescu, Ion Caraion, Dan Stanca, Andrei Cornea, Cristian Preda, Claudia Golea, Rodica Ojog-Brasoveanu, Ion Baiesu, Mircea Horia Simionescu, Stefan Zeletin, Liviu Cangeopol, Simona Popescu, Caius Dobrescu, Sorin Antohi, Andrei Oisteanu, Paul Goma, Eugen Istodor, Emil Brumaru, Vasile Voiculescu si inca altii. Tot la Nemira a debutat Horia-Roman Patapievici (Cerul vazut prin lentila, 1995), aici a aparut prima traducere in romana din Paulo Coelho (Alchimistul, in 1995), a inceput publicarea operelor complete ale lui Ioan Petru Culianu, a aparut prima editie in limba romana din Pascal Bruckner (Tentatia inocentei). Incepand din anul 1995, Nemira a editat, pentru cativa ani, prima (si pana acum singura) revista de actualitate editoriala, Cartea, si tot Nemira a organizat, din 1993, anual, un concurs national de literatura, a carui finalitate era publicarea cartilor premiate. Si tot aici a aparut prima versiune romaneasca a asa-numitei Trilogii germane a lui Louis Ferdinand Céline (Nord, Rigodon si D?un chateau à l?autre). Apoi, fenomenul Nemira s-a retras, pentru ani buni, in anonimat. Parea ca tot ce era sa se intample cu Nemira se intamplase. Pana de curand, cand editura s-a ridicat din propria legenda si ?ameninta? din nou, in cel mai bun sens al cuvantului, orizontul de asteptare al cititorilor de literatura de calitate. E banal, dar adevarat: este greu sa fii castigator, dar este si mai greu sa revii printre invingatori. Daca Nemira va reusi, vor hotari cititorii. Carora nu fac decat sa le sugerez sa stea cu ochii pe rafturile librariilor.

Saptezeci de inventii ale Antichitatii
O carte masiva, o enciclopedie a resurselor creatoare ale spiritului uman, ingenios pusa in pagina si ilustrata (554 de imagini, dintre care 484 color), realizata de catre un colectiv de circa 50 de colaboratori din toata lumea. Volumul prezinta povestea a saptezeci de inventii, alese dintr-o lista de câteva sute pe baza unor criterii cu care ? editorii sunt constienti de asta ? nu toata lumea va fi probabil de acord. Inovatiile au fost insa selectate dintr-un spectru temporal si spatial suficient de larg pentru a reflecta diversitatea descoperirilor care au schimbat, din multe puncte de vedere, cursul istoriei oamenilor. Aceasta calatorie in copilaria umanitatii este structurata in sase parti. Capitolul Tehnologii, care deschide lucrarea, trateaza problema materialelor fundamentale brute folosite de oameni (piatra si focul, lemnul si osul) pentru fabricarea unei serii intregi de artefacte. Urmeaza Adapostul si mijloacele de trai, care exploreaza modalitatile ingenioase prin care oamenii si-au conceput locuintele. Transportul incepe cu schiurile, rotile, carele si pune sub lupa inventiile care au facut din cai si camile un bun necesar. Vânatoarea, razboiul si sportul este sectiunea care ne demonstreaza imposibilitatea de a separa vânatoarea de razboi si ne infatiseaza unelte precum bumerangul, plasa de pescuit, arcul si sageata s.a. Arta si stiinta acopera un domeniu destul de eclectic. Ne vom afla in fata celor mai timpurii creatii artistice, vom retrai inceputurile scrisului si fascinatia primelor masuratori ale timpului, dar si caile aurorale ale medicinei si geografiei. Ultimul capitol, dar nu cel de pe urma, este Infrumuse- tarea, care, intre altele, se refera la felul cum oamenii au folosit pictarea pielii si tatuajele pentru a se identifica si a marca relatiile de rudenie. De aici pâna la arta podoabelor si la misterioasele unelte ale seductiei nu a mai fost decât un pas.


Amante si regine
Reginele propriu-zise si, alaturi de ele, reginele inimii au incalcat adesea prejudecata generala potrivit careia ?a incredinta unei femei orice responsabilitate de conducere ar fi un lucru impotriva firii, o insulta la adresa lui Dumnezeu, o incalcare a ordinii si a oricarui principiu de justitie?. Au facut asta in multe locuri si timpuri ale istoriei si, in mod special, in Franta vechiului regim, ramanand aureolate, in memoria posteritatii, cu un nimb de bravura, de cerbicie, de istetime si de inegalabil spirit diplomatic. Ca sa se strecoare in angrenajele puterii masculine fara a fi zdrobite, atotputernicele amante regale au fost nevoite sa invete sa-si puna la incercare viclenia, sa creeze aliante, sa distribuie favoruri si sa corupa

Cinci mumii, ca degetele unui singur mormant
La 84 de ani dupa descoperirea mormantului lui Tutankamon (interval in care necropola din Valea Regilor nu si-a mai dezvaluit nici un secret), o alta relicva arheologica majora a fost adusa la lumina la jumatatea lunii februarie a acestui an. Este vorba despre un mormant teban de 3 m3, continand cinci mumii care, potrivit lui Otto Schaden si lui Lorelei Corcoran, cercetatorii de la Universitatea din Memphis care se afla la originea descoperirii, ar data din timpul celei de-a XVIII-a dinastii (1567-1320 i.Hr.). Inghesuite in spatiul stramt care le-a fost alocat, ele par a apartine, potrivit primelor estimari ale specialistilor, familiei regale.



Himerele
Sectiunea Explorari analizeaza lista animalelor fabuloase care, din noaptea timpurilor, au bantuit imaginarul uman. Krakenii si dragonii, licornele si centaurii, hidrele si hesperidele, balaurii si cerberii sunt doar cateva dintre rasele unui bestiar infinit. Redactorii coboara in trecut si lanseaza ipoteza potrivit careia stramosii nostri au fost adesea confruntat i cu urmele preistoriei, care le-a atatat viziunile himerice. Este foarte posibil ca grifonul sa fi fost inchipuit pornindu-se de la ramasitele unui Protoceratops, iar ciclopii greci ? de la craniul elefantului preistoric, ale carui nari (trompa) formau o gaura ampla, precum un ochi in mijlocul fruntii.

Penelopele stiintei
Rationamentul matematic da de capat tuturor problemelor posibile. Fals! Doar nicotina este responsabila pentru dependenta de tutun. Fals! Relativitatea restransa a lui Einstein priveste doar fenomenele fizice, neindeplinind nici un rol in chimie. Fals! Civilizatia mayasilor s-a stins sub asalturile conchistadorilor. Fals! Iata tot atatea teme de dezbatere din actualul numar al revistei. Ideea coagulanta in aceasta varietate descumpanitoare de directii este data de urmatoarele premise: oricare ar fi disciplina in care se exprima, oamenii de stiinta elaboreaza niste teorii care, in momentul cand sunt concepute, satisfac spiritele si par a fi compuse din piese ce se imbuca perfect. Ulterior, privind mai indeaproape, ei obtin rezultate care se indeparteaza de lege. Eroare de calcul? Inevitabila greseala statistica? Orice ar face, multitudinea de puncte aberante ii oblige pe savanti sa-si regandeasca legea, care initial parea rotunda. Asa incat refac, in gand, intregul drum care i-a condus la ea, invata sa se detaseze de macheta mentala pe care tocmai o finisasera si se deprind sa imprumute carari laturalnice care dau, finalmente, spre alte luminisuri. Sa luam exemplul teoriei relativitatii restranse. Recent, chimis tii au demonstrat ca ea poate explica diversele proprietat i surprinzatoare ale anumitor elemente, cum ar fi temperatura de fierbere a mercurului. Tot asa, disparitia mayasilor a fost, vreme indelungata, pusa pe seama faptului ca acestia au pierit in razboaie. De curand, arheologii au avut ideea de a studia clima epocii in care se presupune ca s-a petrecut extinctia civilizatiei maya si au ajuns la concluzia ca intreaga zona vitala a mayasilor fost supusa unui val necrutator de secete care i-a decimat mai neiertator decat orice harta armata. Cu rabdare, oamenii de stiinta tes din nou, iar si iar, o panza pe care noaptea a destramat-o. Ca niste neobosite

 


FACTS


Tunul electric


Anul 1919 a debutat cu aparitia unei reviste putin spus interesanta. Intitulata Ilustratiunea Armatei, ea s-a dorit a fi o "publicatie bilunara", insa, din motive necunoscute, rareori a respectat aceasta periodicitate: a aparut si de doua ori pe luna, dar si o data sau la doua luni. Nu a rezistat decat in 1919.

Periodicitatea intamplatoare a facut ca numarul destinat lunii mai sa fie comasat cu numarul din aprilie sau din iunie, rezultand numere duble (5-6 si 7-8). In nr. 6, aparut in luna mai, a a fost publicat un articol incitant ca tema si bine scris, din care citez: "Este un lucru stiut ca o inventie in faza ei embrionara pare totdeauna irealizabila. In domeniul acesta, cu mult inaintea izbucnirii razboiului mondial, profesorul de fizica de la Lausanne, dl Louis Mayer, a facut curioase experiente, in prezenta mai multor profesori si ofiteri elvetieni. Tunul inventat de dansul avea numai 15 cm; un fel de tun jucarie, care arunca proiectile mici la o distanta de 5 m, cu o iuteala de 14 obuze pe minut. Cam in acelasi timp, un irlandez, M. Simpson, a inventat si el un tun, dar electromagnetic, cu o viteza initiala la gura piesei de 10.000 m/s. S-a vorbit de selenoide, cu ocazia unei inventii similare americane, care utiliza in acest scop tot forta magneto-electrica. Acestea nu au fost decat niste inceputuri mai mult sau mai putin reusite. Toate inventiile au trecut prin faza aceasta de stagnare. Dar etapele acestea sunt premergatoare perfectionarilor. Evident inventia lui Simpson era frumoasa, dar imperfecta. Probabil ca lipsa de incurajare a facut ca nascocirea aceasta sa ramana balta. Inchipuie-si oricine o mitraliera care sa arunce, dispensandu-se de pulbere, proiectile fara fum, flacara sau zgomot!"
DE EMANUEL BADESCU

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI