Pielea calului cel roib al Comisiei Colorii de Rosu Paza, anul XIV nr. 6, iunie 1935
Numarul le dezvaluia cititorilor sai cat de complicat poate fi mecanismul ce deserveste birocratia de tip oriental, in voga inca la 1864 in Principatele Unite. Din masiva culegere de documente adunate de Vasile Daskevici aflam, cu o stupoare in crestere de la document la document, ce aiuritoare proportii putea sa ia un eveniment banal, cata bataie de cap le producea autoritatilor de pe la mijlocul secolului al XIX-lea vinderea pielii unui cal mort, aflat insa in proprietatea statului. In acele vremuri aparent simpatice, Bucurestii erau impartiti pe culori, fiecare culoare fiind condusa de un comisar de vopsea, care avea la dispozitie un cal pentru deplasari si corespondenta. Intamplandu-se sa moara, „de boala numita buba manzului“, cum constatase „domnul vitirinar“, calul vopselei de rosu, a aparut imediat problema vanzarii pielii acelui „cal al statului“. Pusa pe tapet la 20 mai 1864, povestea s-a incheiat abia in ziua de 14 iulie a aceluiasi an, cu un proces verbal de pomina catre ministrul de interne, din care citez: „Pielea calului mort de la Comisia de Rosu, in urma ordinului d-v. Nr. 17386 prin d. Comisar de Albastru vanzandu-se cu licitatie in Targul Tabacilor, pe pretul de numai lei sase, parale treizeci, dupa cum se constata si prin procesul verbal ce s-a incheiat in aceasta de functionarul respective.“ Inarmat cu acest proces-verbal, ministrul de interne urma sa-l instiinteze pe ministrul de finante, care, la randul lui, se ducea sa-l linisteasca pe voda: desi pe un pret modic, pielea calului roib fusese vanduta…