Myanmar, tara aurului

La fel ca Myanmar, Yangon (in traducere, sfarsitul luptei) si-a schimbat denumirea de mai multe ori: Dagon, Yangon, Okalapa, Rangoon si acum iarasi Yangon. Localnicii isi considera capitala „regina a oraselor si gradina a Orientului“. In mijlocul unui parc imens, se afla complexul de temple Shwe-dagon, cel mai important loc de rugaciune din tara, un fel de Mecca a budistilor: fiecare birmanez este dator sa ajunga aici macar o data in viata.

Pagoda principala este placata in intregime cu aur. Cativa dintre suveranii tarii si-au aratat generozitatea donand asezamantului echivalentul in metal pretios al greutatii reginelor lor. Turla este din aur masiv si cantareste peste o tona. Partea superioara a fost decorata cu 1.090 de diamante si cu 1.338 de alte nestemate, iar in varf troneaza un glob de aur, impodobit cu 4.350 de diamante. Pagoda e inconjurata de 72 de capele si de alte 64 de pagode, de dimensiuni mai reduse – toate decorate cu sculpturi ale lui Buddha.

Imediat ce am pasit pe acest teritoriu sfant, am avut impresia ca am patruns intr-un oras cu totul din aur, a carui mare pagoda raspandeste invataturile lui Buddha in intreaga Asie.

FACTS

Bagan, teritoriu budist
Sit unic in lume, oras declarat patrimoniu universal si aflat pe lista monumentelor UNESCO, Bagan nu s-a schimbat prea mult in ultima mie de ani. Pe 50 de kilometri patrati, cat reprezinta suprafata sa, se afla o adevarata padure de temple, pagode, manastiri, relicvarii si altare ce se intind pana dincolo de linia orizontului. Este de neimaginat cum au putut fi ridicate toate in mai putin de trei sute de ani.

Secolul de aur al citadelei a inceput o data cu venirea la tron a regelui Anawratha (1044-1077), cand Baganul a devenit capitala primului regat birmanez. Suveranul a introdus aici sisteme de irigatii si a transformat zona intr-o campie fertila.

Inainte sa plec In Myanmar, am incercat sa gasesc si alte informatii decat cele oferite de site-urile guvernamentale birmaneze. Esec anticipat, nimeni nu parea interesat de aceasta tara. De cateva decenii, Birmania este „stearsa“ de pe harta lumii. Un regim dictatorial condamna la izolare si saracie unul dintre cele mai mari si mai bogate state din Asia. Agentiile de turism ofera foarte rar servicii in zona, desi aici se afla una dintre minunile planetei, Bagan, un teritoriu misterios, care gazduieste nu mai putin de 2.000 de temple.

Guvernul militar aflat la putere in Myanmar a anuntat cu surle si trambite ca, anul trecut, tara aurului a fost vizitata de 500.000 de turisti, dar comunicatul seamana mai degraba cu declaratiile comuniste de depasire a planului cincinal. Vecinul din dreapta, Thailanda, primeste anual peste 14 milioane de turisti – cifra reala, de aceasta data… Obtinerea vizei turistice pentru Myanmar a durat o luna de zile.

Am declarat ca lucrez la o banca, iar nu in presa, pentru ca autoritatile nu-i agreeaza pe jurnalistii straini. O gluma autohtona spune ca un birmanez care avea o durere cumplita de dinti a traversat marea ca sa ajunga la dentist. Stomatologul l-a intrebat: „Bine, dar voi nu aveti cabinete acolo?“ „Ba da, dar nu avem voie sa deschidem gura…“

Pentru a ajunge la Bagan, am schimbat 4 avioane – cea mai lunga si mai obositoare calatorie pe care am facut-o vreodata. Aparatul de zbor, ATR 1957, ar fi meritat mai degraba sa se odihneasca intr-un muzeu. In timpul calatoriei, aud comentarii „incurajatoare“: francezul de langa mine spune ca ne-am urcat intr-un sicriu zburator, iar englezul din fata zice ca ne vom arunca de la inaltime fara coarda. Ma uit in jur, sunt singura femeie. Decolam, imi fac cruce si surprind un zambet incurajator, venit de la un calugar budist. Ma simt ceva mai linistita. Dupa un zbor de o jumatate de ora printr-o ceata densa, aterizam pe aeroportul unuia dintre cele mai frumoase orase ale lumii.

Baganul a luat nastere in anul 849 d.Hr., pe malul fluviului Irrawaddy, iar doua secole mai tarziu a atins perioada de maxima inflorire. In orice parte ma uit, sunt vrajita de nenumaratele pagode risipite pe campia nesfarsita. Peisajul arata ca in urma cu un mileniu. O lume de o stralucire aparte, prea putin cunoscuta si deloc mediatizata, un loc al rafinamentului absolut si al artei, un spatiu in care, odata patruns, te simti aproape un initiat.

La sfarsitul iernii, debitul lui Irrawaddy descreste dramatic, asa incat, pe anumite portiuni, fluviul poate fi traversat cu piciorul. Ma plimb prin albia lui si, fascinata de maretia templelor, evit abia in ultimul moment contactul cu un scorpion. Nimic mai diferit pe lumea asta decat cele doua maluri ale lui Irrawaddy. Unul, de o stralucire fara seaman, ma transporta in trecutul glorios al Baganului.