Prima pagină Travelling

Myanmar, tara aurului

08.09.2006 | ● Vizualizări: 6669
Myanmar, tara aurului     Myanmar, tara aurului + zoom
Galerie foto (17)

„Un ghid de calatorie Myanmar, va rog“, cere Dana Ceusescu. „Nu avem aceasta editura… spuneti-mi mai bine ce tara cautati?“, raspunde prompt vanzatoarea.

Inainte sa plec In Myanmar, am incercat sa gasesc si alte informatii decat cele oferite de site-urile guvernamentale birmaneze. Esec anticipat, nimeni nu parea interesat de aceasta tara. De cateva decenii, Birmania este „stearsa“ de pe harta lumii. Un regim dictatorial condamna la izolare si saracie unul dintre cele mai mari si mai bogate state din Asia. Agentiile de turism ofera foarte rar servicii in zona, desi aici se afla una dintre minunile planetei, Bagan, un teritoriu misterios, care gazduieste nu mai putin de 2.000 de temple.

Guvernul militar aflat la putere in Myanmar a anuntat cu surle si trambite ca, anul trecut, tara aurului a fost vizitata de 500.000 de turisti, dar comunicatul seamana mai degraba cu declaratiile comuniste de depasire a planului cincinal. Vecinul din dreapta, Thailanda, primeste anual peste 14 milioane de turisti – cifra reala, de aceasta data… Obtinerea vizei turistice pentru Myanmar a durat o luna de zile.

Am declarat ca lucrez la o banca, iar nu in presa, pentru ca autoritatile nu-i agreeaza pe jurnalistii straini. O gluma autohtona spune ca un birmanez care avea o durere cumplita de dinti a traversat marea ca sa ajunga la dentist. Stomatologul l-a intrebat: „Bine, dar voi nu aveti cabinete acolo?“ „Ba da, dar nu avem voie sa deschidem gura…“

Pentru a ajunge la Bagan, am schimbat 4 avioane – cea mai lunga si mai obositoare calatorie pe care am facut-o vreodata. Aparatul de zbor, ATR 1957, ar fi meritat mai degraba sa se odihneasca intr-un muzeu. In timpul calatoriei, aud comentarii „incurajatoare“: francezul de langa mine spune ca ne-am urcat intr-un sicriu zburator, iar englezul din fata zice ca ne vom arunca de la inaltime fara coarda. Ma uit in jur, sunt singura femeie. Decolam, imi fac cruce si surprind un zambet incurajator, venit de la un calugar budist. Ma simt ceva mai linistita. Dupa un zbor de o jumatate de ora printr-o ceata densa, aterizam pe aeroportul unuia dintre cele mai frumoase orase ale lumii.

Baganul a luat nastere in anul 849 d.Hr., pe malul fluviului Irrawaddy, iar doua secole mai tarziu a atins perioada de maxima inflorire. In orice parte ma uit, sunt vrajita de nenumaratele pagode risipite pe campia nesfarsita. Peisajul arata ca in urma cu un mileniu. O lume de o stralucire aparte, prea putin cunoscuta si deloc mediatizata, un loc al rafinamentului absolut si al artei, un spatiu in care, odata patruns, te simti aproape un initiat.

La sfarsitul iernii, debitul lui Irrawaddy descreste dramatic, asa incat, pe anumite portiuni, fluviul poate fi traversat cu piciorul. Ma plimb prin albia lui si, fascinata de maretia templelor, evit abia in ultimul moment contactul cu un scorpion. Nimic mai diferit pe lumea asta decat cele doua maluri ale lui Irrawaddy. Unul, de o stralucire fara seaman, ma transporta in trecutul glorios al Baganului.

Celalalt, pe care se catara cateva asezari de pescari, ma readuce in prezentul sordid. Oamenii traiesc intr-o mizerie halucinanta. Myanmar se numara printre cele mai sarace tari din lume, mai mult de o treime din populatie supravietuind cu mai putin de o jumatate de dolar pe zi. Paradoxal lucru, pentru ca tara este, de fapt, foarte bogata. Birmania e cel mai mare exportator mondial de tek si una dintre sursele cele mai importante de pietre pretioase – in special jad, perle, rubine si safire.

Solul este deosebit de fertil si, in plus, exista importante resurse de petrol si gaz. In ciuda saraciei crunte si a regimului dictatorial, oamenii nu au uitat, totusi, sa zambeasca. Remarc vestimentatia barbatilor: aproape toti poarta niste fuste lungi, cu picatele, numite longyin, si sunt incaltati cu slapi, poate si pentru ca accesul in templele budiste este permis doar in picioarele goale. Exista si un machiaj traditional, pe care il folosesc in special femeile. Cele mai multe au fata pictata cu o substanta alba, tanaka, obtinuta din coaja de copac.

Bucataria locala este plina de seductii. Exista influente thailandeze si indiene, doar ca mancarea e mai putin condimentata, ceea ce o apropie de mancarurile europene. Spre deosebire de Occidentul nostru, insa, aici bucatele se consuma toate in acelasi timp, de obicei cu mana sau cu betisoarele. Daca cereti tacamuri, veti primi lingura si furculita, niciodata cutit – dar acesta nici nu v-ar fi util, pentru ca, de obicei, preparatele sunt taiate in bucati foarte mici. Cel mai mult mi-au placut supele de pui fierte in nuca de cocos si pestele dulce-acrisor.

Orezul e nelipsit de pe mesele birmanezilor. Produsele cumparate din piete sau de la vanzatorii stradali sunt extraordinar de ieftine, dar extraordinara este si precaritatea conditiilor lor de igiena.

De la Bagan plec la Yangon, capitala tarii, aflata la doar 30 de kilometri de Marea Andaman. Desi aici locuiesc aproape cinci milioane de oameni, orasul nu are nimic din frenezia celorlalte capitale asiatice. Ma mira curatenia si linistea acestei asezari semiadormite, ale carei mari bulevarde sunt aproape pustii.La fel ca Myanmar, Yangon (in traducere, sfarsitul luptei) si-a schimbat denumirea de mai multe ori: Dagon, Yangon, Okalapa, Rangoon si acum iarasi Yangon. Localnicii isi considera capitala „regina a oraselor si gradina a Orientului“. In mijlocul unui parc imens, se afla complexul de temple Shwe-dagon, cel mai important loc de rugaciune din tara, un fel de Mecca a budistilor: fiecare birmanez este dator sa ajunga aici macar o data in viata.

Pagoda principala este placata in intregime cu aur. Cativa dintre suveranii tarii si-au aratat generozitatea donand asezamantului echivalentul in metal pretios al greutatii reginelor lor. Turla este din aur masiv si cantareste peste o tona. Partea superioara a fost decorata cu 1.090 de diamante si cu 1.338 de alte nestemate, iar in varf troneaza un glob de aur, impodobit cu 4.350 de diamante. Pagoda e inconjurata de 72 de capele si de alte 64 de pagode, de dimensiuni mai reduse – toate decorate cu sculpturi ale lui Buddha.

Imediat ce am pasit pe acest teritoriu sfant, am avut impresia ca am patruns intr-un oras cu totul din aur, a carui mare pagoda raspandeste invataturile lui Buddha in intreaga Asie.

FACTS

Bagan, teritoriu budist
Sit unic in lume, oras declarat patrimoniu universal si aflat pe lista monumentelor UNESCO, Bagan nu s-a schimbat prea mult in ultima mie de ani. Pe 50 de kilometri patrati, cat reprezinta suprafata sa, se afla o adevarata padure de temple, pagode, manastiri, relicvarii si altare ce se intind pana dincolo de linia orizontului. Este de neimaginat cum au putut fi ridicate toate in mai putin de trei sute de ani.


Secolul de aur al citadelei a inceput o data cu venirea la tron a regelui Anawratha (1044-1077), cand Baganul a devenit capitala primului regat birmanez. Suveranul a introdus aici sisteme de irigatii si a transformat zona intr-o campie fertila.Tot Anawratha a impus budismul ca religie de stat. Dinastia instaurata de acesta a dat Baganului 55 de suverani. Perioada de maxima stralucire a fost atinsa sub domnia lui Kyanzittha (1084-1113), considerat de localnici cel mai mare rege al tuturor timpurilor. El a cucerit nenumarate teritorii si a extins Baganul, dobandind astfel acces la mare. Legenda spune ca, in acele vremuri, Baganul avea patru milioane de temple.

Cercetatorii afirma insa ca numarul acestor asezaminte nu depasea 5.000, la un numar de aproximativ 500.000 de credinciosi. Cele mai multe temple au fost construite din caramida, dar exista si cateva ridicate din piatra. Influenta hindusa este de necontestat in arhitectura cladirilor, dar, dincolo de aceasta, birmanezii s-au dovedit a avea o inspiratie inepuizabila, inventand chiar stiluri unice in lume.

Suprematia Baganului s-a pastrat pana in anul 1286. Nu atat atacurile mongolilor si ale celorlalti migratori au distrus aceste edificii marete, cat cele doua cutremure din anii 1975 si 1980. In prezent, numarul templelor s-a injumatatit, majoritatea fiind refacute cu sprijin international.

Shweizigon
Unul dintre cele mai importante lacasuri de cult din Myanmar, Shweizigon este un centru de pelerinaj atat pentru adeptii credintei animiste arhaice, cat si, mai ales, pentru fidelii mai "recentei" religii budiste. Templul este faimos pentru cele cateva fire de par si fragmente de oase ale lui Buddha pe care le gazduieste. Arhitectural, Shweizigon este realizat in stil pur birmanez: cele trei terase si domul, in egala masura masiv si delicat, au servit ca modele pentru multe alte edificii religioase. Intre terase se afla 547 de placi emailate, pe care sunt gravate scene din viata lui Buddha.


Regele Anawratha a inceput lucrarile la Shweizigon in anul 1060. Succesorul sau, Kyanzittha, le-a desavarsit 30 de ani mai tarziu. Legenda spune ca locul pe care urma sa fie amplasat sanctuarul a fost ales de catre un elefant alb, care purta asupra sa un os de-al lui Buddha. Cand a ajuns la amplasamentul actualului templu, animalul, considerat sfant, a ingenuncheat si a refuzat sa se mai ridice. Intreaga constructie este acoperita cu 30.000 de placute de cupru, care au fost aurite de mai multe ori in ultimele decenii.

Birmanezii afirma ca budismul practicat in Myanmar (curentul Theravada) este unul pur. Paradoxal, la Shweizigon, reprezentarile lui Buddha sunt rare. Doar patru statui de bronz de peste 4 metri inaltime, infatisandu-l pe Iluminat, ocrotesc templul, plasate in cele patru puncte cardinale.

Cultul arhaic, animist, este reprezentat, la randul lui, prin 37 de statui ale unor spirite calauzitoare pe care birmanezii le numesc nat. Acestea inconjoara si pazesc templul. In fiecare an, sculpturilor li se schimba vestimentatia. In partea estica, sapata in piatra, se afla o cavitate circulara umpluta cu apa, in care se oglindeste varful constructiei. Astfel, suveranii puteau sa-l admire fara sa-si dea capul pe spate. Riscul de a le cadea coroana era astfel inlaturat.
Tag-uri: Myanmar | tara aurului