Sri Lanka si India- ultimul episod

In perioada aceea, satul participa la un festival religios hindus, dar, din pacate, engleza nu ne-a ajutat sa intelegem semnificatia acestuia. Doamnele din familia care ne gazduia au gatit toata ziua, cat pentru o nunta, iar seara au fost invitati toti vecinii pentru a sarbatori impreuna – dar separat: femeile in curtea din spatele casei, barbatii in fata. Eu am fost chemata sa ma alatur femeilor, insa am fost intampinata de un hohot general de ras. M-am retras intimidata si mi s-a explicat ca vecinele nu mai vazusera o fata in pantaloni.

Gabi s-a integrat mai bine in grupul barbatilor, desprinsi parca din filmul Pisica alba, pisica neagra. In Rajasthan, barbatii poarta un turban colorat – o fasie de material, lunga de 16 metri, care ii fereste de soarele puternic –, mustati rasucite, pieptanate cu mare grija, si cercei in ambele urechi, cu o floricica aurie si cu piatra rosie, culoarea Rajasthanului. Femeile sunt bogat impodobite, poarta sari sau fusta si bluza, dupa casta din care fac parte, si isi protejeaza fata de soare cu un val colorat.

Ne-am bucurat de racoarea serii si am iesit la plimbare prin sat. Curiozitatea fiind reciproca, am umblat dupa noi cu un mic alai, format din copii si din caini. Toate casele, oricat de sarace, erau vopsite vesel, in culori naturale, de catre fete si femei. Langa casele mai instarite, se odihneau camile cu ochi frumosi si gene lungi. Am stat indelung de vorba cu gazda noastra, care ne-a povestit despre familia lui, despre faptul ca nu si-a cunoscut sotia pana in ziua cununiei si despre casta din care face parte.

Dupa chinul din timpul zilei, am profitat de racoarea noptii si am incercat sa dormim pe acoperisul plat, asemanator unei terase. Mare esec. Nu am putut inchide un ochi toata noaptea, din cauza cantarilor religioase de la templul care nici macar nu se afla in apropiere; in schimb ne-am bucurat de un cer senin si bogat impodobit, cum rar ne-a fost dat sa vedem.

Ne-am sculat cu nisipul in picioare (ca roua – ioc) si am inchiriat de la gazde doua camile, pentru o plimbare la dune. Animalele, inalte, cu picioare lungi si x-ose si cu blana moale, mergeau leganandu-se asemeni unor barci. Sus, pe varful dunelor ondulate de vant, rasaritul vestea o noua zi senina si arzatoare. Cred ca nici acum nu realizam cu adevarat ce viata duc oamenii in desert. Din cauza temperaturilor extreme si a aerului fierbinte, toti, chiar si copiii, arata mai in varsta decat sunt in realitate.

Apa e adusa pe camile, de la mare departare, si este depozitata in bazinul fiecarei case. Probabil ca multi dintre acesti oameni nu vor gusta niciodata dintr-o apa rece si limpede de izvor. Dar am descoperit inca o data apropiere umana acolo unde ne asteptam mai putin: in satul Khuri din desertul Thar.