Prima pagină Cultura

Gândirea magică şi cele 7 credinţe iraţionale care ne conduc viaţa

Marius Comper | 25.09.2012 |
Gândirea magică este prezentă în toate culturile     + zoom
Galerie foto (6)

Fiecare om de pe Pământ crede în magie, fie că este creştin, musulman, animist sau ateu. Credinţele iraţionale ne caracterizează pe toţi, indiferent de sex, educaţie, religie sau clasă socială.

Cei mai mulţi oameni cred în fenomene paranormale precum fantomele, deochiul, premoniţiile onirice sau alte manifestări ale unei puteri imateriale. Cu toate acestea, chiar şi persoanele care aparent resping superstiţiile şi refuză existenţa supranaturalului cad adesea în plasa gândirii iraţionale. În ultimele decenii, cercetătorii au început să înţeleagă tot mai bine aceste credinţe, clasificându-le sub denumirea de „gândire magică” („magical thinking” în limba engleză).

Copilăria, punctul de început al gândirii magice

În primii ani de viaţă, copiii dovedesc o imaginaţie bogată, aceasta fiind prima manifestare a „gândirii magice”. Studiile aprofundate realizate în ultima jumătate de secol au arătat că aceste fantezii joacă un rol esenţial în dezvoltarea copiilor, imaginaţia fiind mecanismul care le permite acestora să înţeleagă realitatea. Paul Harris, psiholog şi profesor la Harvard Graduate School of Education, afirmă că „imaginaţia este vitală pentru contemplarea realităţii, nefiind limitată doar la lucrurile pe care le acceptăm ca fiind pure fantezii. Atunci când ne gândim la Imperiul Roman, spre exemplu, ne folosim imaginaţia”.

Studiile efectuate asupra copiilor arată că imaginaţia joacă un rol cheie în dezvoltarea lor, permiţându-le să înţeleagă perspectiva altor persoane. Excepţia o reprezintă copiii care suferă de autism: aceştia rareori se joacă „de-a altcineva”, ceea ce i-a condus pe unii cercetători la concluzia că absenţa acestor fantezii este unul din factorii ce duc la probleme de integrare socială.

Marjorie Taylor, profesor de psihologie la Universitatea Oregon, afirmă că imaginaţia bogată este adesea corelată cu alte trăsături pozitive. În rândul copiilor preşcolari, specialiştii au observat că aceia care aveau mai mulţi prieteni imaginari erau mult mai creativi şi prezentau o mai bună receptivitate socială, reuşind să înţeleagă mai uşor punctul de vedere al altor copii.

Copiii încep să prezinte elemente ale gândirii magice în jurul vârstei de 18 luni, atunci când, jucându-se, încep să creeze lumi imaginare. La 3 ani ei pot distinge realitatea de fantezie, însă în ciuda acestui fapt continuă să creadă în personaje imaginare precum Moş Crăciun sau Zâna Măseluţă până la vârsta de 8 ani.

Unii cercetători consideră că nu este o coincidenţă faptul că în jurul acestei vârste copiii încep să înveţe despre religie. „Momentul în care adulţii îşi retrag susţinerea pentru crezul în Moş Crăciun tinde să coincidă cu acela în care copiilor li se vorbeşte despre rugăciune”, afirmă Jacqueline Woolley, profesor de psihologie la Universitatea din Texas. „Mecanismul există deja, iar copiii cred deja de ceva timp că pot transforma ceva imaginar în realitate doar prin credinţă, doar că la momentul respectiv încep să nu mai creadă în eficienţa acestui mecanism”, afirmă Woolley.

Dacă gândirea magică ar fi doar o superstiţie fără nicio utilitate la maturitate, de-a lungul evoluţiei aceasta ar fi dispărut complet în rândul adulţilor. Cu toate acestea, ea continuă să se manifeste în rândul adulţilor, indiferent dacă au fost expuşi sau nu la credinţe religioase la vârste fragede. Motivul, afirmă cercetătorii, este faptul că aceste superstiţii şi gânduri iraţionale au jucat un rol esenţial în perpetuarea speciei până astăzi.

Supravieţuirea se bazează pe recunoaşterea tiparelor existente în natură - de exemplu, faptul că fructele de culoare roşie dintr-un tufiş de o formă anume duc la moarte, sau faptul că cerul roşiatic dimineaţa prevesteşte ploaia. Deoarece este mult mai periculos să nu observăm o relaţie între două evenimente decât să formăm mai multe cu riscul de a obţine inclusiv conexiuni inexistente, de-a lungul timpului omul şi-a supradezvoltat această capacitate de a forma legături între evenimente, acesta fiind motivul pentru care gândirea magică rezistă până în ziua de azi. 

Cele 7 credinţe iraţionale ce formează gândirea magică

Matthew Hutson, fostul editor al publicaţiei Psychology Today, afirmă că gândirea magică este ubicuă şi că fiecare dintre noi este predispus la manifestările ei. „Chiar dacă de obicei considerăm că perceperea deformată a realităţii este automat ceva rău, uneori aceste gânduri au un efect pozitiv”, explică Hutson.

Hutson a studiat gândirea magică timp de mai bine de şase ani, eforturile sale culminând cu publicarea cărţii „The 7 Laws of Magical Thinking: How Irrational Beliefs Keep Us Happy, Healthy, and Sane”. Hutson defineşte „gândirea magică” drept procesul prin care atribuim proprietăţi mentale unor fenomene non-mentale, dând sens astfel unor fenomene naturale. O altă manifestare a gândirii magice o reprezintă asocierea pe care o facem între gândurile noastre şi anumite evenimente (de exemplu, dacă suntem convinşi că cineva s-a lovit pentru că l-am blestemat).

Studiind dovezile acumulate de neuroştiinţe şi de cercetările asupra evoluţiei umane, Hutson a ajuns la concluzia că gândirea magică a fost un element esenţial în lupta pentru supravieţuire de-a lungul mileniilor. Gândirea magică ne permite să dăm sens unei lumi de neînţeles, oferindu-ne confort şi control asupra sa, ceea ce ar explica de ce ne caracterizează pe toţi.

În cartea publicată în acest an, Hutson descrie şapte manifestări ale gândirii magice:

1. Obiectele conţin esenţe

Această gândire magică explică de ce obiectele care au aparţinut celebrităţilor se vând cu sume colosale la licitaţie, iar casele în care au avut loc evenimente sinistre, precum o crimă, găsesc cu dificultate un cumpărător. Fiecare dintre noi are un obiect pe care îl fetişizează la un anumit nivel, fie că este vorba de un tricou „norocos”, de verighetă sau de pantofii cu care copilul a făcut primii paşi. Cei mai mulţi dintre noi nu ar accepta să primească o replică a obiectului preţuit, chiar dacă aceasta ar fi identică din toate punctele de vedere.

Chiar dacă în mod conştient nu credem că obiectele conţin esenţe, acţiunile noastre demonstrează contrariul. Experimentele au arătat că, atunci când unor voluntari le-a fost oferit un articol de îmbrăcăminte curat şi li s-a spus că fusese purtat de un ucigaş în serie, reacţia involuntară a acestora a fost una de repulsie.

Această manifestare a gândirii magice porneşte de la ideea de „transmitere a proprietăţii” - credinţa că, atunci când atingem ceva murdar, noi devenim la rândul nostru murdari, sau că atingerea unui obiect fierbinte ne va arde pielea. A crede că proprietăţile subiective ale obiectelor pot fi la rândul lor transferate este iraţional, însă acest lucru poate oferi confort şi ne poate da sentimentul de control asupra lumii, sporindu-ne încrederea în propriile forţe.

2. Simbolurile au putere

Matthew Hutson descrie un caz relativ recent, petrecut în Statele Unite ale Americii. Un muncitor care lucra la stadionul echipei de baseball New York Yankees a îngropat în ciment un tricou al echipei sale favorite, Boston Red Sox, cel mai mare rival al newyorkezilor. După un an, când acţiunea sa a ieşit la iveală, în aprilie 2008, oficialii echipei din New York au dorit ca stadionul să nu poarte ghinionul reprezentat de simbolul echipei adverse, astfel că au angajat o echipă de muncitori pentru a extrage tricoul. Aceştia au săpat cu picamărul timp de cinci ore până au găsit tricoul şi l-au extras în faţa reporterilor martori la eveniment.

Acest exemplu ilustrează puterea simbolurilor asupra minţii umane. Specialiştii afirmă că, în vasta majoritate a timpului petrecut de oameni pe Terra, simbolurile nu au existat: atunci când ceva semăna cu un obiect, cel mai probabil era acel obiect. Această credinţă dăinuieşte în subconştient şi astăzi, lucru demonstrat de mai multe cercetări. De exemplu, testele de laborator au arătat că, atunci când este tăiată în două o fotografie ce ilustrează un obiect drag sau o persoană apropiată, senzorii ataşaţi pe pielea voluntarilor înregistrează reacţii de anxietate, chiar dacă e vorba doar de un simbol. De asemenea, atunci când voluntarilor li se cere să joace o partidă de darts, ei aruncă, în medie, la o distanţă mai mare de centrul ţintei dacă pe ţintă e amplasată o fotografie a unei persoane apropiate decât în cazul în care se foloseşte în acest scop imaginea lui Adolf Hitler.

Această credinţă iraţională explică de ce, în sondajele realizate în mai multe ţări, un procent considerabil de respondenţi consideră că incendierea drapelului naţional sau folosirea acestuia pentru a şterge podeaua unei toalete sunt acţiuni ce ar trebui să fie ilegale şi pedepsite prin lege: aceştia percep acţiunile îndreptate împotriva unui simbol ca acţiuni ce afectează întreaga naţiune simbolizată de steag, fiind vorba de o formă modernă de voodoo.

3. Acţiunile au consecinţe îndepărtate

Ritualurile superstiţioase şi tabuurile sunt mecanisme prin care oamenii încearcă să controleze lumea din jurul lor. „Creierul funcţionează prin recunoaşterea de tiparuri, astfel că facem conexiuni şi oferim explicaţii”, afirmă Hutson. Se întâmplă chiar şi atunci când ştim că aceste conexiuni nu au corespondent în realitate. Spre exemplu, pescarii din Alaska refuză să plece din port într-o zi de vineri după ce au avut mai multe probleme în această zi, chiar dacă ştiu că şansele de a avea probleme în larg nu ţin de ziua săptămânii.

Aceste exemple sunt manifestări ale unei tendinţe pe care o avem cu toţii: aceea de a forma „corelaţii iluzorii”, în care presupunem că dacă două evenimente au loc împreună există în mod automat o conexiune logică între ele (spre exemplu, dacă am purtat un tricou la o victorie a echipei favorite, ajungem la concluzia că este vorba despre un «tricou norocos», urmând să-l purtăm şi la alte meciuri la care vom asista).

Experţii afirmă că aceste superstiţii ne permit să dăm sens lumii din jur: dacă identificăm ritualurile pe care trebuie să le îndeplinim (spre exemplu, să batem în lemn sau să purtăm un talisman norocos) şi tabuurile pe care să le evităm, lumea va fi la dispoziţia noastră. Chiar dacă aceste ritualuri nu schimbă lumea din jurul nostru, ele pot avea în mod indirect efecte pozitive care ne îmbunătăţesc şansele de succes în eforturile noastre prin simplul fapt că ne oferă iluzia controlului şi ne cresc astfel încrederea în propriile forţe.

Într-un studiu efectuat de Lysann Damisch, psiholog la Universitatea din Koln, participanţii au avut ca sarcină un joc de golf. Jumătate dintre voluntari au primit o minge de golf descrisă ca „norocoasă”, celorlalţi fiindu-le oferită aceeaşi minge fără precizări suplimentare. Rezultatele studiului au arătat că voluntarii care au jucat cu „mingea norocoasă” au reuşit cu 35% mai multe lovituri bune decât cei care au folosit „mingea normală”.

Un alt studiu, efectuat în timpul celei de-a doua intifade palestiniene asupra membrilor armatei israeliene din oraşul Tzfat, a arătat că 36% dintre femeile-militar care nu credeau în Dumnezeu recitau psalmii în momentele de violenţă. După ce le-au comparat cu femeile necredincioase care nu au recitat psalmii în momentele de stres, cercetătorii au descoperit că cele care au recitat cuvintele sacre prezentau un nivel de anxietate mai scăzut, fiind mai relaxate atunci când se plimbau prin mulţimi, prin centrele comerciale sau când urcau într-un autobuz aglomerat. Richard Sosis, antropologul care a efectuat această cercetare, a concluzionat că acest lucru se datora sentimentului de control conferit de recitarea psalmilor. 

Specialiştii denumesc acest fenomen „iluzia controlului” - sentimentul că avem o mai mare  influenţă asupra lumii înconjurătoare decât avem cu adevărat. Chiar dacă această credinţă nu reflectă cu adevărat realitatea, experţii au descoperit că este cu adevărat utilă, acest simţ al controlului încurajând oamenii să depună mai mult efort decât în mod normal. Mai mult, psihologii au descoperit că estimarea cu precizie a propriilor puteri şi un nivel scăzut al gândirii magice sunt două simptome ce indică prezenţa depresiei clinice.

4. Mintea nu are limite

Această credinţă, cunoscută şi sub numele de „legea atracţiei”, afirmă că prin vizualizarea unui lucru în mintea noastră contribuim la transformarea lui în realitate. Ideea a fost popularizată recent de cartea „The Secret”, un succes internaţional. Hutson afirmă că această lege funcţionează de multe ori, însă nu din cauze supranaturale: atunci când definim obiectivul dorit, este mult mai probabil să recunoaştem oportunităţile ce ne permit să-l atingem, iar optimismul asociat acestei credinţe ne face să proiectăm încredere în exterior, ceea ce contribuie la atingerea ţelului.

Unul din motivele pentru care cădem în această capcană este faptul că mintea umană nu este un statistician prea priceput, astfel că ţinem minte doar predicţiile reuşite. Dacă ne vom gândi la o persoană apropiată, ca apoi la scurt timp să primim un apel telefonic de la aceasta sau să o întâlnim pe stradă, vom avea convingerea că am avut o premoniţie. În schimb, vom uita cu uşurinţă toate celelalte momente în care ne-am gândit la un amic drag fără a fi contactaţi de acesta.

5. Sufletul continuă să trăiască

„Dovezile acumulate de neuroştiinţe arată că sufletul (cu alte cuvinte, conştiinţa), este generat în totalitate de creier”, afirmă Hutson. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor cred că sufletul continuă să existe şi după ce creierul moare, în ciuda tuturor dovezilor care sugerează că acest lucru este fals (de exemplu, bolile neurodegenerative, care fac ca oamenii să-şi piardă personalitatea). Hutson afirmă că această credinţă joacă un rol evolutiv important, ajutând oamenii să depăşească teroarea generată de conştientizarea propriei mortalităţi. De asemenea, ea permite oamenilor să accepte moartea persoanelor apropiate.

Chiar şi persoanele care afirmă că nu cred în existenţa sufletului manifestă de multe ori acest tip de gândire magică. Autoarea Joan Didion relatează în cartea „The Year of Mag­i­cal Think­ing”, scrisă după moartea soţului său, că mult timp nu a dorit să renunţe la pantofii acestuia, pentru că simţea că i-ar trebui dacă s-ar întoarce. Chiar şi în momentul în care şi-a dat seama că gândeşte acest lucru în subconştient, dorinţa iraţională de a-i păstra pantofii s-a menţinut.

6. Lumea este vie

Acest tip de gândire magică presupune atribuirea de calităţi omeneşti animalelor şi obiectelor din jurul nostru, antropomorfizându-le. Fie că ne „certăm” cu propriul computer care nu funcţionează conform dorinţelor noastre sau că sărbătorim ziua de naştere a animalului de companie, manifestările iraţionale de acest tip sunt fireşti, explică Hutson. Acestea se datorează abilităţii noastre de a detecta entităţi ce au capacitatea de a lua decizii, trăsătură esenţială pentru supravieţuire în cazul unei specii sociale, cum este omul. Chiar dacă este iraţional să atribuim calităţi şi intenţii unor entităţi care nu dispun de acestea, efectul poate fi unul pozitiv. De exemplu, compania unor animale contribuie la o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă pentru proprietarii acestora, fapt confirmat de numeroase cercetări.

7. Totul se întâmplă cu un motiv

Cea mai răspândită formă a gândirii magice se manifestă sub forma credinţei într-un destin care dirijează tot ceea ce se întâmplă. „Creăm în mintea noastră o fiinţă invizibilă – un zeu, destinul, karma sau universul – căreia îi atribuim ce ni se întâmplă. Acest lucru conferă un sens vieţii noastre şi ne dă sentimentul că facem parte dintr-o structură mai mare. Acest lucru ne face să interpretăm evenimentele negative ca pe o lecţie sau ca pe o motivaţie pentru o acţiune pozitivă”, explică Hutson.

Tendinţa de a atribui intenţii unor evenimente aleatorii, spre exemplu unui uragan, ar putea fi o consecinţă a faptului că suntem creaturi sociale, ce caută să înţeleagă intenţionalitatea altor fiinţe pentru a colabora cu acestea sau pentru a contracara acţiunile lor.

Studiile realizate de psihologul Laura Kray de la Universitatea din California, Berkeley, au arătat că această credinţă iraţională are la rândul ei beneficii. Atunci când subiecţii unei cercetări interpretau un eveniment important din viaţa lor ca fiind urmarea destinului sau a sorţii, era mai probabil să afirme că respectivul eveniment „a dat sens vieţii”, sau că „a contribuit la transformarea mea în persoana care sunt astăzi”. Astfel, credinţa în destin permite oamenilor să vadă viaţa ca pe o structură narativă coerentă, ceea ce conferă sens ţelurilor personale, făcând mai probabilă realizarea lor. Chiar şi în cazul în care evenimentele importante erau negative, persoanele care le interpretau ca „făcând parte din planul lui Dumnezeu” aveau o reacţie pozitivă, folosindu-le pentru a identifica noi perspective şi dovedind mai multă ambiţie în rezolvarea problemelor.

„Această credinţă este utilă mai ales în cazurile dificile, atunci când ne pierdem locul de muncă, ne despărţim de un partener sau ne moare cineva drag. Dacă percepem acest lucru ca fiind sortit, ne este mai uşor să îl acceptăm şi să gestionăm dificultăţile inerente. Aşadar, această credinţă ne ajută să evităm senzaţia că trăim într-un univers haotic, pentru care viaţa noastră nu e relevantă, chiar dacă acest lucru este probabil adevărat. Uneori e mai bine să atribuim lucrurilor un înţeles”, afirmă Hutson.

Credinţa că „totul se întâmplă cu un motiv” are şi aspecte negative. Hutson afirmă că acest crez iraţional stă la baza tendinţei oamenilor de a învinovăţi victimele unui eveniment neplăcut. „Facem acest lucru pentru că este supărător să acceptăm că o persoană bună poate avea parte de întâmplări negative, astfel că încercăm să le justificăm, spunându-ne că persoana respectivă a făcut ceva ca să merite ce a păţit”, explică autorul.

Ar trebui să respingem gândirea magică?

Toate cercetările efectuate până acum asupra gândirii magice subliniază că aceste credinţe iraţionale conferă anumite beneficii care au ajutat oamenii de-a lungul mileniilor să gestioneze situaţiile stresante. Acest lucru nu exclude însă posibilitatea ca ele să ne conducă pe o cale greşită, explică Hutson. „Gândirea magică poate duce la conflict în cazul în care două persoane sau două culturi prezintă valori sacre diferite şi nu pot ajunge la un compromis. De asemenea, o persoană care crede că viaţa îi este controlată în totalitate de forţe supranaturale poate cădea pradă fatalismului”, afirmă autorul.

Cu toate acestea, concluzia lui Hutson este una pozitivă: „Fără gândirea magică, am fi doborâţi de o angoasă existenţială atunci când am realiza că suntem doar o colecţie nepermanentă de molecule fără scop. Aşadar, a crede în magie la un anumit nivel – lucru pe care-l facem noi toţi – nu ne face proşti, ignoranţi sau nebuni, ci ne face oameni”, concluzionează autorul.