Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?

Dar atitudinile faţă de pisici nu au fost întotdeauna atât de favorabile şi există semne care sugerează că felinele ar trebui să facă unele schimbări dacă vor să îşi mai păstreze popularitatea.

De-a lungul istoriei, imaginea pisicii a suferit mai multe schimbări drastice. Mai întâi ele au fost divinizate, pentru ca apoi, o lungă perioadă de timp să reprezinte imaginea demonică a unor personaje negative. Ulterior, câteva secole mai târziu, ele ajung să îşi recâştige o parte din popularitatea pentru care fuseseră vestite, dar noi ameninţări bat la uşă şi unii specialişti se întreabă care va fi soarta acestor feline. 

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Ultimele cercetări indică faptul că felinele au început să trăiască alături de oameni acum aproximativ 10.000 de ani. Mii de ani mai târziu, în Egiptul Antic, pisicile au făcut trecerea de la feline care scăpau aşezările umane de şoareci, la animale sacre. 

Sacralizarea pisicilor a avut două consecinţe importante atât asupra culturii, cât şi a populaţiei de feline. De la Herodot avem informaţii care explică foarte bine situaţia din Egiptul Antic din secolul V. Potrivit scrierilor sale, atunci când pisica din apropierea unei case murea, toţi membrii familiei îşi rădeau sprâncenele în semn de respect. 

Cu toate acestea, în acelaşi secol a luat naştere un obicei sângeros care a continuat să fie popular pentru mai multe sute de ani. Milioane de pisici au fost crescute special pentru ca odată ajunse la maturitate ele să fie ucise, mumificate şi apoi vândute celor care o venerau pe Bastet, zeiţa pisicilor, a fertilităţii şi lunii. 

Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?    (Foto: Shutterstock.com)

Aşadar, deşi părea că egiptenii îşi respectau pisicile şi aveau grijă de ele, ei nu vedeau nimic rău în sacrificarea lor. 

Şi dacă vă gândiţi că mai rău de atât nu se putea, atunci trebuie să menţionăm că punctul critic pentru pisici a fost atins în Evul Mediu, când Biserica catolică le-a numit animale trimise de diavol. Aşa se face că milioane de pisici au fost ucise, mai ales cele cu blana neagră. În plus, au existat şi cazuri în care împreună cu picile au fost ucise şi proprietarele acestora, considerate vrăjitoare. Dovadă a acestor obiceiuri barbare este festivalul din Ypres, Belgia, unde astăzi se aruncă un coş plin cu pisici de jucărie din turnul oraşului. Evident, în Evul Mediu pisicile erau vii. 

Ceea ce nu şi-au dat seama oamenii din Evul Mediu, însă, a fost că această ură faţă de pisici nu avea să rămână nepedepsită. Nu degeaba, cu mii de ani înaintea lor, alte populaţii au încercat să păstreze pisici pe lângă aşezări. Iniţial, pisicile au fost „adoptate”pentru că omorau rozătoarele şi astfel îi protejau pe oameni de epidemii.  

Prin urmare, odată cu scăderea populaţiei de pisici în Evul Mediu, numărul rozătoarelor din Europa a crescut dramatic, lucru ce a facilitat răspândirea cumplitei ciume negre. 

Popularitate şi probleme de imagine

Chiar şi astăzi există oameni care nu sunt convinşi de faptul că pisicile sunt folositoare sau că ele ar putea fi membri dezirabili în comunitatea umană. Există o minoritate importantă alcătuită din indivizi care au ailurophobie adică frică patologică de pisici. Mai exact, statisticile indică faptul că unul din 20 de indivizi se confruntă cu o frică nejustificată faţă de pisici. Deşi există o fobie similară declanşată de câini, numită cynofobia, aceasta se dezvoltă, de obicei, ca urmare a faptului ca persoana a fost, la un moment dat, muşcată de un câine sau a asistat la un atac de acest fel asupra altcuiva, în timp ce frica de pisici apare de multe ori fără motiv. 

Cu toate aceste, pisicile au cucerit internetul. De la Facebook la Youtube, mediul online este invadat de poze, poveşti şi clipuri video cu pisici. De fapt, clipurile video cu pisici se transformă într-o adevărată industrie profitabilă. 

De exemplu, Henri, motanul existenţialist a fost urmărit pe Youtube de milioane de oameni, iar acum are o gamă personală de produse de îngrijire. Pe de altă parte, Grumpy cat, pisica suferindă de prognatism are propriul manager şi o agendă foarte aglomerată. Cât despre Maru, un „veteran” la capitolul pisici celebre, el se bucură de cea mai mare popularitate pe Youtube. 

Tot de dragul pisicilor, anul acesta mai bine de 10.000 de oameni au luat parte la Cat Video Festival, un eveniment unde sunt difuzate cele mai bune clipuri video cu pisici încărcate pe internet în ultimul an şi unde sunt premiaţi cei mai simpatici protagonişti. 

Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?    (Foto: Shutterstock.com)

În ciuda popularităţii lor de pe internet, cercetările din ultimul timp au scos la iveală faptul că omenirea a subestimat mult latura sălbatică a acestor animale. 

În timp ce pisicile noastre pe care le ţinem în casă şi le hrănim cu mâncare specială din conservă sunt simpatice, alintate, uneori chiar iubitoare şi prietenoase, cele fără stăpân comit masacre. 

Tot mai multe rapoarte vin să demonstreze că pisicile care trăiesc afară dezechilibrează ecosistemul şi ameninţă specii rare de animale.  Un raport publicat anul acesta în Nature Communications arată că pisicile reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa faunei din SUA ucigând anual între 1,4 şi 3,7 miliarde de păsări, între 6,9 şi 20,7 de miliarde mamifere, 95 – 299 de milioane de amfibieni şi între 258 – 822 milioane de reptile. 

Însă, nu doar în SUA apar aceste probleme. Raportul publicat de IUCN (Uniunea internaţională pentru conservarea naturii) a listat pisicile domestice ca una dintre cele mai rele specii invazive. Cercetările au arătat că aceste animale sunt letale mai ales atunci când intră în contact cu ecosistemul unei insule. În 2011, oamenii de ştiinţă au estimat că pisicile fără stăpân sunt responsabile pentru 14% din totalul extincţiilor înregistrate în rândul păsărilor, mamiferelor şi reptilelor. De asemenea, ei au subliniat că felinele sunt cea mai mare ameninţare la adresa a 8 procente din totalul mamiferelor, păsărilor şi reptilelor din ecosistemele de pe insule. 

Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?    (Foto: Shutterstock.com)

Iată câteva exemple:în zona mediteraneană pisicile ar putea duce la extincţia păsării numită furtunar (Puffinus yelkouan). În Hawaii felinele ar putea reprezenta o ameninţare la adresa mai multor păsări aflate pe cale de dispariţie, precum palila (Loxioides bailleui). 

În Australia, pisicile fără stăpân au evoluat având dimensiuni cu mult mai mari decât cele ale pisicilor noastre. Mii de astfel de pisici ameninţă ecosistemul susţine un raport al Australian Wildlife Conservancy în care se specifica faptul că aceste feline ar ucide în jur de 75 de milioane de animale în fiecare noapte. 

Ca urmare a acestor ameninţări la adresa biodiversităţii, anul acesta, Gareth Morgan, un militant pentru salvarea biodiversităţii din Noua Zeelandă a oferit câte 5 dolari pentru fiecare pisică eutanasiată. Desigur, subiectul a născut controverse iar Morgan şi-a retras ulterior oferta. 

Lăsând la o parte ameninţările la adresa naturii, nu trebuie să uităm că pisicile pot pune sănătatea omului în primejdie. Recent, E. Fuller Torreysend şi Robert H. Yolken au publicat un studiu în care au notat că numai în Statele Unite, în fiecare an, pisicile depozitează în mediu aproximativ 1,2 milioane de tone cubice de fecale. Adesea, aceste fecale poartă parazitul infecţios Toxoplasma gondii asociată cu schizofrenia. Toxoplasma gondii este un organism unicelular care poartă agenţi infecţioşi cunoscuţi sub numele de oochişti ce pot infecta femeile însărcinate, cauzând probleme congenitale la făt, precum surzirea, leziuni oculare, convulsii sau retard mental. Mai mult, parazitul îi infectează şi pe indivizii cu sistem imunitar compromis, precum cei care au HIV. 

Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?    (Foto: Shutterstock.com)

Pe de altă parte, pisicile sunt animale solitare. Mulţi oameni interpretează greşit comportamentul pisicilor şi au impresia că acestea sunt indiferente, dar în realitate această atitudine pe care noi o confundăm cu nepăsarea îşi are rădăcinile tocmai în acest caracter solitar. Spre deosebire de câini, de exemplu, care sunt animale sociabile, pisicile descind din strămoşi care trăiau pe cont propriu şi preferau singurătatea, independenţa şi care vedeau în orice animal, chiar şi în cele care făceau parte din aceeaşi specie ca ele, un potenţial rival. Tocmai de aceea pisicile nu îşi dezvăluie trăsăturile de caracter, nu ne arată prea multă afecţiune şi uneori evită chiar să dea semne că ar fi bolnave. 

Cu toate acestea, pisicile sunt foarte atente şi analizează comportamentul uman pentru a vedea cine anume le place şi cine le-ar putea fi de folos. John Bradshwa, fondatorul Institutului de Antrozoologie de la Universitatea din Bristol şi autorul unei noi cărţi despre pisici, susţine că în timpul studiilor s-a constatat că felinele evită să intre în contact cu indivizii care nu le suportă. Totuşi, acesta subliniază că au existat şi situaţii în care odată ce pisicile au observat (analizând limbajul corpului) că o persoană nu le agrează, ele au sărit pe ea şi au început să se gudure în mod exagerat. Oamenii de ştiinţă nu ştiu de ce apare acest comportament, dar susţin că el indică foarte clar că pisicile sunt fiinţe foarte complexe, sensibile şi totodată misterioase. 

În acelaşi timp, nu toate pisicile seamănă între ele, iar proprietarii de pisici ştiu deja asta. Acum, însă, acest lucru a fost demonstrat ştiinţific în urma analizelor genetice. Cu acest prilej, specialiştii au identificat unul dintre motivele pentru care unele pisici sunt de-a dreptul urâcioase, respingând aproape orice atingere a stăpânilor şi preferând să stea câte mai departe de aceştia. Patrick Bateson, de la Universitatea Cambride a studiat întreaga viaţă comportamentul felinelor şi a ajuns la concluzia că ele au personalităţi distincte şi că unele dintre trăsăturile de personalitate ale pisicilor sunt moştenite. De exemplu, testele au indicat că masculii foarte prietenoşi vor avea urmaşi prietenoşi, iar acest lucru rămâne valabil şi în cazul în care puii sunt crescuţi separat de părinţi. 

Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?    (Foto: Shutterstock.com)

Revenind la comportamentul solitar şi la independenţa specifică pisicilor, oamenii de ştiinţă au concluzionat că toate semnele pe care noi le catalogăm drept atitudini ignorante fac parte dintr-un mecanism de apărare. Tot aici se încadrează şi tendinţa mamei de a-şi ascunde puii pentru a-i proteja, dar şi necesitatea pisicii de a-şi schimba frecvent locul în care doarme. 

Pe de altă parte, spre deosebire de câini, au păstrat o relativă distanţă de oameni, până de curând, din cauza faptului că noi nu am ştiut cum să le hrănim. Felinele au un metabolism ciudat, ele având neapărată nevoie de multă carne în regimul alimentar. Dar acest lucru l-am aflat destul de recent, acum aproximativ 40 de ani şi deci abia în ultimele decenii am reuşit să ne apropiem mai mult de pisici şi să începem să le învăţăm că nu mai au nevoie să vâneze pentru a-şi asigura necesarul zilnic de substanţe nutritive. 

Aşadar, există două ameninţări care vor decide soarta pisicilor. Pe de-o parte, populaţia lor s-ar putea să fie redusă de oameni, care încearcă să menţină un echilibru, iar pe de altă parte, felinele sunt puse în pericol de propriul comportament solitar. 

Totuşi există speranţe. John Bradshwa susţine că acum, când oamenii au aflat, în sfârşit, care este alimentaţia corectă pentru pisici, nevoia lor de a vâna se va diminua, asta cel puţin în cazul felinelor ţinute ca animale de companie. 

Deja, spune el, ca urmare a faptului că dispun de suficientă hrană, pisicile domestice au adoptat un nou comportament dezvoltat în ultimele decenii. Este vorba de un sistem social diferit de cel al pisicilor sălbatice, în care femelele încep să coopereze. În mod normal, cooperarea începe atunci când femela le permite fiicelor sale să rămână alături de ea şi să îşi crească împreună odraslele ce vor veni în următorii ani. 

Cu toate acestea, de multe ori, pisicile „de casă” sunt sterilizate, iar Bradshwa susţine că prin această acţiune noi împiedicăm ca pisicile docile şi prietenoase să îşi transmită mai departe genele, în timp ce le permite celor sălbatice să se înmulţească. 

Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?    (Foto: Shutterstock.com)

Se pare că, inevitabil, pisicile vor fi nevoite să se schimbe pentru a-şi asigura supravieţuirea în comuniune cu omul şi poziţia de animale de companie populare. Pentru ca acest lucru să se întâmple, John Bradshwa propune două abordări. 

Prima implică modelarea comportamentului fiecărei pisici în primele săptămâni din viaţa acesteia, astfel încât ea să înveţe să socializeze atât cu oameni cât şi cu alte feline. Astfel, există şanse ca pisicile să înţeleagă că oamenii le pot procura hrana şi să ele nu mai au nevoie să vâneze. 

A doua abordare presupune ca noi să ne asigurăm că următoarele 30 de generaţii de pisici vor beneficia de atenţia noastră şi că vor fi îndrumate spre schimbarea propusă în prima abordare. Dar pentru asta ar trebui să nu mai sterilizăm pisicile domestice „educate” şi prietenoase şi să le lăsăm materialul genetic să fie transmis mai departe pentru a crea o populaţie de pisici capabile să trăiască în strânsă relaţie cu omul şi care nu mai simt nevoia să vâneze pentru a supravieţuii ştiind că primesc oricum hrana de care au nevoie.