Eclipsa de Soare 2015. Cea mai veche relatare a unei eclipse în România

„S-au întunecat soarele într-acel anu, la luna lui iunie, cu mare groaze, cât perise soarele cu puţin nu toată lumina, tocmai amiazazdi şi mulţi oameni, neştiindu a se feri de o întunecare ca aceia şi privind la soare mulţu, au pierdut vederea în toată viaţa lor”, scria cronicarul Miron Costin (1633-1691) despre o eclipsă parţială de soare în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace”. Reprezentant de seamă al culturii Moldovei, cronicarul Miron Costin, logofat al Moldovei, a continuat cronica începută de Gr. Ureche, consem­nând documente, mărturii ale contemporanilor săi, dar mai ales evenimente la care de multe ori a fost el însuşi martor. Letopiseţul său cuprinde fapte petrecute între anii 1594-1675.

• Rob Reiner, regizorul care a știut să spună povești pentru toată lumea
• Micile ritualuri care aprind spiritul Crăciunului

Miron Costin (1633-1691)

Eclipsa de Soare, relatată de Ion Neculce

Următoarea relatare a eclipsei a fost făcută de continuatorul său Ion Neculce (1672-1745), pe rând spătar, hatman şi vornic al Moldovei

„Atunce s-au făcut mare eclipsis, întunecare de soare, cât nu se vide om cu om. Întunecasa lumea în anul 7208 septemvrie, în doaospradzeci dzile (12 septembrie 1699 nrr), întru o dzi de marţi”, scria Ion Neculce în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la Ioan-vodă Mavrocordat”.

Ion Neculce (1672-1745)

Eclipsa de Soare, în relatarea lui Dimitrie Cantemir: „Într-o dzi eclipsis în soare s-au facut”

O altă relatare a eclipsei de soare apare în „Istoria ieroglifica”, scrisă de Dimitrie Cantemir (1673-1723), fost domnitor al Moldovei în două rânduri (martie – aprilie 1693 şi 1710 – 1711) şi unul dintre cei mai mari cărturari.

Dimitrie Cantemir (1673-1723)

„Eu, odată pre malul mării, în borta unii stânci lacuind, într-o dzi eclipsis în soare s-au facut, atât cât ochii a toată jiganiia închizându-sa şi fietecarea la culcuşul său ca de sara aşedzând-sa, singur eu, cu luminoşi ochi, toate malurile în sus şi în gios cutreieram. Eu, aşe nopţii nedejduindu-mă şi de nepriietin nicicum în grija purtând, spre latul mării câteva mile de la uscat m-am depărtat. Unde soarele din umbra lunii scăpând şi totdeauna radzele şi pre faţa pământului lovind, noaptea mea scurtatră şi dzua altora lungira. Unde neprietinii miei cei vecinici, rândunelele, vadzându-mă, din toate părtile a mă bate şi în toate locurile a mă trage începură…”, scria Dimitrie Cantemir despre eclipsa de soare.