Home » D:News » Enigmatica materie neagră: cât de aproape suntem de a o „vedea”? (VIDEO)

Enigmatica materie neagră: cât de aproape suntem de a o „vedea”? (VIDEO)

Enigmatica materie neagră: cât de aproape suntem de a o „vedea”? (VIDEO)
Publicat: 04.04.2013
Un experiment în valoare de 2 miliarde $, realizat cu ajutorul unui instrument aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, este pe cale să identifice dintre cele mai misterioase componente ale Universului nostru: materia neagră, care ţine laolaltă toate elementele ale Cosmosului.

O echipă internaţională de oameni de  ştiinţă afirmă că este posibil un detector de radiaţii cosmice să fi găsit primul indiciu al prezenţei materiei negre, care până acum nu a fost niciodată observată în mod direct.

Spectrometrul Magnetic Alfa (Alpha Magnetic Spectrometer – AMS), trimis în spaţiu în urmă cu 2 ani, a adus dovezi ale unui nou fenomen fizic, care ar putea fi asociat cu strania materie neagră.

Materia neagră alcătuieşte cea mai mare parte din masa Universului; ea înconjoară galaxiile din tot cuprinsul Cosmosului, dar este invizibilă deoarece nu reflectă lumina. Corpurile cereşti ce pot fi văzute reprezintă doar 4,9% din masa Universului.

Deşi materia neagră nu poate fi văzută direct cu ajutorul telescoapelor, astronomii ştiu că ea există acolo, datorită efectelor gravitaţionale pe care le are asupra materiei vizibile.

Galaxiile, de pildă, nu s-ar putea roti în  modul în care o fac şi nu şi-ar putea păstra forma dacă n-ar exista materia neagră, spun cercetătorii.

Specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene explică fenomenul printr-o analogie: 

„Aprindeţi o lanternă într-o cameră întunecată şi veţi vedea numai ceea ce luminează lanterna. Dar asta nu înseamnă că restul camerei nu există. În mod similar, ştim că materia neagră există, dar nu a fost observată niciodată în mod direct.”

Fizicienii de la CERN au descoperit ceea ce cred ei a fi primul indiciu fizic al prezenţei materiei negre, studiind radiaţia cosmică înregistrată la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale în ultimele 18 luni.

Ei au observat o creştere a numărului pozitronilor – particule subatomice încărcate cu sarcină electrică pozitivă – care e posibil să se fi format prin dezintegrarea materiei negre.

AMS-02 este un ansamblu de 7 instrumente care monitorizează radia cosmică din spaţiu. Este rodul uneia dintre cele mai ample colaborări ştiinţifice, implicând 56 de instituţii din 16 ţări. Instalaţia a fost montată pe Staţia Spaţială Internaţională în 2011. Acolo, neprotejate de atmosfera terestră, instrumentele sunt bombardate permanent de valuri de particule provenite din spaţiul cosmic. Pe  măsură ce trec prin instrumentele AMS-02, acestea înregistrează viteza, energia şi direcţia particulelor. Astfel, au fost înregistrate date privind caractersticile a peste 400.000 de electroni, împreună cu „particulele gemene” de antimaterie ale acestora, pozitronii.

Fizicianul Samuel Ting, laureat al Premiului Nobel, care conduce echipa de specialişti de la laboratorul european de fizică a particulelelor din apropiere de Geneva, a declarat că mai sunt necesare date pentru confirmarea descoperirii şi că se aşteaptă ca, în câteva luni, să aibă un răspuns mai concludent.

„În cursul următoarelor luni, AMS ne va putea spune clar dacă aceşti pozitroni sunt un semn al prezenţei materiei negre sau dacă au o altă origine.”

E posibil ca sporirea numărului de pozitroni să aibă drept origine pulsarii – stele neutronice rotitoare care emit pulsuri de radiaţii.

Oricum, vestea descoperirii a stârnit entuziasm. Oamenii de ştiinţă încearcă de 80 de ani să dovedească experimental existenţa materiei negre, iar aceste noi descoperiri ar putea reprezenta finalul acestor îndelungate căutări.

Identificarea, în final, a alcătuirii enigmaticei materii negre ar deschide noi perspective în cercetare, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea existenţei unor universuri multiple şi a altor dimensiuni.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
România, într-un coșmar strategic și militar
România, într-un coșmar strategic și militar
Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?
Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești
Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum