Home » D:News » Turismul spaţial, din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare în spaţiu cu balonul? (GALERIE FOTO/VIDEO)

Turismul spaţial, din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare în spaţiu cu balonul? (GALERIE FOTO/VIDEO)

Publicat: 23.10.2013
O nouă companie speră să trimită turişti în spaţiu cu ajutorul unui balon. World View Enterprises vizează să le ofere clienţilor săi posibilitatea de a ajunge la 30 de kilometri depărtare de Pământ, în schimbul a 75.000 de dolari.

Potrivit companiei din Arizona, turiştii vor putea beneficia de această excursie din anul 2016, însă biletele se vor pune în vânzare în lunile ce urmează, pe măsură ce inginerii continuă să lucreze la dezvoltarea balonului. Proiectul a fost anunţat recent, la scurt timp după ce compania a primit aprobarea specialiştilor de la Federal Aviation Administration care s-au convins ca aventura se va realiza mai curând ca în cazul unei nave spaţiale comerciale şi nu ca în cazul unui balon atmosferic. World View susţine că deja a realizat deje o serie de teste în care a analizat sistemele componente ale balonului, urmând ca la începutul anului viitor să fie realizate alte teste prin care vor evalua sistemul la scară redusă. 

Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu     (Foto:World View)Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu

Balonul World View nu va atinge graniţa aflată la 100 de kilometri de Pământ, iar turiştii nu vor simţi senzaţia de gravitaţie zero. În schimb, experienţa le va asigura experienţa de „cer negru” asociată cu zborurile la altitudini foarte mari. 

Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu     (Foto:World View)Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu

„Observarea Pământului din spaţiul întunecat îi va ajuta pe oameni să realizeze legătura noastră cu planeta şi cu universul din jurul nostru”, a declarat directorul executiv Jane Poynter. 

Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu     (Foto: World View)Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu

Biletul de 75.000 de dolari este mult mai ieftin comparativ cu cel oferit de Virgin Galactic (250.000 de dolari) sau de XCOR Aerospace (95.000 de dolari). de asemenea, se pare că tururile World View vor asigura un timp mai lung petrecut departe de Pământ. Compania estimează că înălţarea va dura aproximativ două ore, în timp ce timpul petrecut în spaţiu, pentru observaţii va fi şi el de două ore. În fine, drumul de întoarcere va dura doar o jumătate de oră. De asemenea, potrivit lui  Poynter, se pare că, cel puţin pentru primul al, World View va realiza un singur zbor pe săptămână. 

Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu     (Foto: World View)Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu

Planul iniţial presupune ca în gondola balonului să existe două locuri pentru piloţi şi alte şase pentru pasageri, însă există posibilitatea ca pe viitor să se păstreze doar un singur loc pentru pilot. 

Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu     (Foto: World View)Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu

Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu      (Foto: World View)Turismul spaţial din ce în ce mai accesibil: cât costă să faci o plimbare cu balonul în spaţiu

Sursa: NBC

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă cu sistemul imunitar atunci când ne facem un implant dentar?

Oamenii de știință tocmai au descoperit ceva remarcabil în creierul uman

40 de ani mai târziu, consecințele dezastrului nuclear de la Cernobîl încă nu sunt înțelese pe deplin

Test de cultură generală. Ce sunt numerele imaginare?

Computerele cuantice sunt la un pas să își corecteze propriile greșeli, spun cercetătorii

Cu ce sumă se vinde un castel medieval în care a luat cina regele Henric al VIII-lea?

Barack Obama critică dur administrația lui Donald Trump înaintea alegerilor din 3 noiembrie

Cum a ajuns un tablou pictat de Nicolae Grigorescu să fie evaluat la 3 lei și 50 de bani?

Donald Trump, foarte supărat pe Norvegia pentru că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace

Care sunt țările cu cele mai bune pensii din lume?

Reguli noi pentru telefoane și dispozitive în Uniunea Europeană. Ce se schimbă din februarie 2027?

Cum a ajuns SpaceX să aibă datorii de 40 de miliarde de dolari?

Lipsa luminii naturale ar putea crește riscul de demență, arată un nou studiu

O nouă fosilă confirmă că un strămoș al omului a apărut cu 200.000 de ani mai devreme decât se preconiza

Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?

Cercetătorii au reconstituit chipul celui mai vechi Homo sapiens cunoscut

Muzica poate influența gustul mâncării noastre, indică un nou studiu

Experiment cu rezultate promițătoare: O nouă injecție determină celulele grase să se autodistrugă