Inimile liliecilor mame bat mai repede la auzul propriilor pui. O mamă liliac trebuie să-și recunoască puii printre sute de alți lilieci din colonie, pentru a se asigura că îi hrănește și îi îngrijește doar pe ai săi. În cazul liliecilor Pipistrellus abramus, mamele își identifică puii după sunetele pe care aceștia le emit când sunt separați.
Un studiu a arătat că inimile liliecilor mame bat mai repede la auzul propriilor pui, în timp ce sunetele puilor străini nu provoacă aceeași reacție.
Studiul a fost publicat în revista Frontiers in Ethology.
Cercetătorii au pornit de la o observație făcută într-o colonie de laborator: atunci când un pui era separat de locul în care se odihnea, numai mama sa biologică venea imediat să-l recupereze. „Știam că puii emit semnale acustice de suferință atunci când sunt separați, dar această selectivitate comportamentală ne-a făcut să ne întrebăm ce se întâmplă în corpul mamei când le aude”, a explicat Kazuki Yoshino-Hashizawa, autorul principal al studiului, de la Universitatea Doshisha (Japonia).
Pentru cercetare, oamenii de știință au capturat patru femele gestante dintr-o colonie aflată în apropierea universității. Fiecare femelă a născut câte trei pui, iar când aceștia aveau două zile, cercetătorii le-au înregistrat chemările emise în timpul separării de mamă. Au fost folosite doar înregistrări ale puilor masculi, pentru a elimina eventualele diferențe asociate sexului.
Aceste sunete funcționează asemenea plânsului unui bebeluș și o ajută pe mamă să-și găsească puiul într-o colonie întunecată. Fiecare pui are particularități acustice care permit diferențierea chemărilor.
Pe măsură ce creșteau, puii au început să emită semnale de ecolocație, folosite pentru orientare. După aproximativ 12 zile, au încetat să mai scoată sunete de izolare, iar la 30 de zile puteau zbura și se orientau asemenea adulților, fără să mai stea lângă mame.
La aproximativ 40 de zile după naștere, cercetătorii au separat mamele de pui și le-au monitorizat activitatea cardiacă în timp ce le redau înregistrări cu diferite chemări, inclusiv cu cele ale unui mascul adult necunoscut.
Ritmul cardiac al mamelor creștea atunci când auzeau chemările propriilor pui, dar nu și când ascultau sunetele puilor străini. „Creșterea accentuată a ritmului cardiac sugerează că aceste vocalizări pregătesc rapid organismul mamei pentru comportamentul matern”, a spus Yoshino-Hashizawa.
În mod neașteptat, cea mai puternică reacție a apărut la sunetele de ecolocație ale puilor mai mari, deja independenți. Cercetătorii presupun că mamele erau mai familiarizate cu aceste semnale recente, însă ipoteza necesită verificări suplimentare, menționează EurekAlert.
Și chemările unui mascul adult necunoscut au accelerat ritmul cardiac, posibil pentru că acesta era perceput ca o amenințare. Totuși, măsurarea ritmului cardiac nu permite diferențierea emoțiilor pozitive de cele negative, precum stresul sau alarmarea. Analizarea variației ritmului cardiac ar putea oferi informații mai clare despre aceste reacții.
Studiul a inclus puține exemplare, deoarece femelele gestante sunt dificil de îngrijit în captivitate. Cercetările viitoare, desfășurate pe grupuri mai mari, ar putea clarifica mecanismele fiziologice prin care liliecii își recunosc puii.
Oamenii de știință au detectat o accelerare bruscă a încălzirii globale
Cum știu plantele atunci când sunt „sătule”? Cercetătorii au descoperit un mecanism uimitor!
Miezul Pământului ar putea ascunde o formă neobișnuită de hidrogen
Erupțiile vulcanice din Cercul de Foc al Pacificului ar fi răcit Pământul timp de secole