Prima pagină D:News

Trei scenarii de filme de groază care au avut loc în realitate, dar care au fost şterse din cărţile de istorie

07.24.2015 | ● Vizualizări: 254425

Câteodată, realitatea se dovedeşte a fi cu mult mai terifiantă decât filmele. Citiţi mai jos povestea a trei criminali ce par a fi smulşi dintr-o peliculă horror.

Amelia Dyer a ucis sute de copii

În perioada în care Jack Spintecătorul ţinea primele pagini ale ziarelor, Amelia Dyer, o asistentă medicală din Bristol, ucidea copii.

Ea spunea că are grijă de copiii de care nimeni nu putea să aibă grijă, uneori în schimbul unei sume de bani. Afacerea, în sine, era legală. Odată însă ce îşi primea banii, femeia lăsa copiii, de cele mai multe ori sugari, în voia sorţii. Ei ajungeau să moară de foame sau de sete. Dyer arunca trupurile neînsufleţite în râul Tamisa şi le vindea hainele Aproape 20 de ani a reuşit să îşi ascundă crimele, până când, din neglijenţă, a înfăşurat unul dintre cadavre într-o hârtie pe care era ceva scris de ea. Poliţia a reuşit să facă legătură, iar femeia a fost prinsă în 1896.

Marie Delphine LaLaurie şi mansarda torturii

La începutul secolului al XIX-lea, în New Orleans, Marie Delphine LaLaurie era atât de necruţătoare cu sclavii pe care îi avea încât guvernul local a forţat-o să îi vândă.

Cu toate că toată lumea ştia cât de sadică este, LaLaurie avea foarte multe relaţii şi era bogată.

Un incendiu a atras locuitorii la conacul LaLaurie, unde cei veniţi să ajute au găsit o sclavă în vârstă de 70 de ani legată de aragaz. Ea ar fi fost cea a pornit incendiul, pentru a le atrage atenţia. Femeia le-a spus localnicilor să verifice mansarda conacului deoarece sclavii care erau duşi acolo nu se mai întorceau niciodată. Acolo, ei au găsit şapte oameni atârnaţi de tavan de zgărzile cu ţepi din jurul gâtului. Ei aveau numeroase vânătăi şi leziuni. Unii dintre ei aveau membrele contorsionate, reiese din relatările presei de la acea dată. Alţii fuseseră biciuţi până li se luase toată pielea. Cadavrele celor şapte erau acolo de luni de zile.

LaLaurie a fost nevoită să fugă. Urma i s-a pierdut la Paris. Localnicii au distrus conacul femeii.

”Vampirul din Cinkota”

Bela Kiss fost un tinichigiu din Cinkota, Ungaria. Nimeni nu a bănuit nimic în momentul în care soţia sa a dispărut, bărbatul explicând că ar fi fugit cu un amant în America. Adevărul a ieşit la iveală în 1916, după ce Kiss a plecat la război. Proprietarul apartamentului pe care îl închiria a decis să cureţe casa deoarece se credea că bărbatul nu se va mai întoarce de pe front. În casă, el a găsit mai multe containere mari din metal, având un miros ciudat. În aceste butoaie au fost găsite cadavrele a 23 de femei, inclusiv a soţiei sale, precum şi cadavrul amantului soţiei.

Printre lucrurile sale, anchetatorii au descoperit corespondenţa bărbatului care vorbea cu 74 de femei, pe care le găsise cu ajutorul unui anunţ dat la ziar. Poliţiştii au reuşit să-i dea de urmă. Prizonier de război, el se afla la un spital din Serbia. Până au reuşit însă să ajungă acolo, Kiss dispăruse, iar în patul său se afla cadavrul unui alt militar. Nimeni nu a reuşit să-i mai dea de urmă ”vampirului din Cinkota”, numit aşa pentru că îi plăcea să exsangvineze victimele.

 

Citeşte şi:

► Cel mai pur aer de pe planetă se respiră în România! 7 locuri cu efect terapeutic

 

Tag-uri: filme | criminali | dovedire