De ce ateismul este la fel de natural ca religia, iar oamenii nu sunt născuţi să creadă în Dumnezeu. TEORIA unui profesor de la Cambridge

Necredinţa în Dumnezeu (sau zei) îşi poate avea originile în civilizaţiile politeiste din Grecia antică şi Roma precreştină. În aceste societăţi antice, ateismul cel mai probabil că a prosperat, citează Daily Mail.

 

O nouă carte, ” Battling the Gods”, a lui Tim Whitmarsh, profesor de cultură greacă şi un membru al Colegiului St John, de la Universitatea din Cambridge, explică faptul că ateismul a fost lăsat în afară o mare parte a istoriei scrise.

 

Acest lucru a condus dezbaterile actuale dintre atei şi credincioşi să ajungă la două ipoteze, explică cercetătorul.

Una dintre ele este că ateismul este o stare de spirit modernă, iar cealaltă este că susţine „universalismul religios”, ceea ce sugerează că pentru om credinţa religioasă este o „setare implicită”.

 

Potrivit lui Tim Whitmarsh , ambele  idei sunt incorecte. În schimb, Whitmarsh susţine că ateismul a fost întotdeauna prezent.

 

 

Cercetătorul consideră că ateismul poate fi urmărit încă din societăţile antice, începând cu scrierile ateiste ale lui  Xenofan din Colofon (anii 570-475 î. Hr) şi până la Scrierile lui Platon, din sec IV în Hr. Potrivit scrierilor lui Platon, ”necredincioşii nu sunt primii care au avut acest punct de vedere despre zei”.

 

Whitmarsh sugerează că ateismul este „la fel de vechi ca dealurile şi chiar a fost considerat a fi o normalitate în societăţile politeiste din Grecia şi Roma precreştină”.

 

Cercetătorul consideră că faptul că acest lucru se întâmpla cu mii de ani în urmă sugerează că formele de ateism pot exista în toate culturile, şi, probabil, au existat dintotdeauna. Politeismul în Grecia antică a permis să se dezvolte ateismul, deoarece nu a existat nici un text religios unificat printre culturile individuale ale celor mai mult de 1.000 oraşe ale statului. 

 

Cercetătorul explică că nu au existat preoţi sau cler care să dicteze viaţa oamenilor, astfel ateismul nu era considerat a fi moral greşit.

 

”Mulţi gânditori timpurii au valorificat neîncrederea în zei împotriva predestinării şi controlului global al zeilor. Numai puţini dintre ei, precum Socrate, au persecutat în mod activ această idee”, explică Whitmarsh. 

 

Schimbarea a venit în mod dramatic după ce Roma a adoptat creştinismul în secolul IV Era Noastră, când forţele imperiale au cerut societăţii să accepte „Un singur Dumnezeu adevărat” . După aceasta, ateismul a fost în mare asuprit, iar abaterea de la credinţă religioasă nu a mai fost tolerată.

 

Sursa:  Mail Online

 

Vă recomandăm şi aceste articole: