Prima pagină D:News

Tiberiu Uşeriu, la întoarcerea în România: ''Eu nu am dormit trei zile să pot să îmi iau un avans, am avut ceva halucinaţii'' - VIDEO + FOTO

Firuţa Flutur, Vasile Măgrădean | 03.24.2016 | ● Vizualizări: 2429

Câştigătorul maratonului ”6633 Ultra” de la Polul Nord, Tiberiu Uşeriu, a fost întâmpinat, miercuri seara, pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, la sosirea în ţară, de peste 100 de persoane, sportivul spunând că recomandă oamenilor să îşi urmeze visele

Tiberiu Uşeriu a sosit, miercuri seară, în jurul orei 23, de la Londra, pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, fiind întâmpinat de peste 100 de persoane, printre care fratele său, Alin, cei prezenţi având asupra lor pancarte cu mesaje precum ”566 km. Bravo!”, ”6633 Arctic Ultra”, ”Bine ai venit acasă”, ”Welcome home, Tibi”, ”Tibi, ai ajuns până la capăt”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La intrarea lui Uşeriu în incinta terminalului sosiri, cei prezenţi i-au cântat acestuia ”We are the champions”, după care l-au îmbrăţişat şi i-au scandat numele.



Tiberiu Uşeriu a declarat că este foarte emoţionat de primirea făcută şi că cei prezenţi aproape că l-au făcut să plângă.

”Vreau să le mulţumesc celor care au crezut în mine. Sunt un om ca toţi voi de aici în carne şi oase şi mi-am dat seama foarte bine de acest lucru, pentru că am avut probleme de sănătate destul de mari, mi-am dat seama că sunt muritor şi cred că aş fi putut să fi alergat de la Tăşuleasa Social (asociaţie
care îşi propune ca fiecare an să înfiinţeze o pădure nouă în zonele degradate - n.a.) până în Siberia, la Cercul Polar, şi nu s-ar fi auzit nimic dacă nu aş fi avut nişte oameni în spate care m-au ajutat să fac chestia asta. Eu nu consider că ceea ce am făcut a fost o performanţă, nu putem să confundăm sportul de performanţă cu ceea ce am făcut eu. Într-adevăr, este o performanţă pe plan sportiv amator”, a spus Uşeriu.

Foto: Vasile Măgrădean

Acesta a subliniat că maratonul pe care l-a câştigat, deşi a participat ca un concurent ”no name”, a fost o cursă pentru care s-a pregătit şi a încercat să îşi facă un plan, pentru a duce cursa până la capăt aşa cum a putut.

”M-am gândit la un moment dat să fac pentru recordul cursei, dar probleme medicale m-au adus în spate şi abia pe ultima sută de metri am putut să mă
departajez de atletul din Singapore, recunoscut în lume pentru cursele de anduranţă”, a precizat câştigătorul maratonuluii ”6633 Ultra”.

Întrebat dacă are un mesaj pentru cei care vor să încerce ceva asemănător, acesta a răspuns că niciodată nu recomandă aşa ceva.

”Eu recomand oamenilor să îşi urmeze visele, ceea ce fac eu. Nu neapărat trebuie să fugi de nebun la Cercul Polar atâţia kilometri ca să îţi îndeplineşti visul. Eu am povestit prietenilor mei că trebuie să îţi urmezi visele, iar uneori visele trebuie să fie cu o pregătire riguroasă pentru aşa ceva. Şi depinde pentru fiecare care este visul lui. Nu ştiu dacă acesta a fost visul meu, să fug de nebun, visul meu nu mi l-am atins, dar este visul pe care o să-l urmăresc în continuare până mi-l ating. Mi-am dorit să intru în cursa aceasta pentru că ştiam că este una de elită din lumea sportului amator de anduranţă şi mă gândesc că doar aşa, când te baţi cu oamenii tari, de elită, poţi să ajungi şi tu acolo. Altfel, te baţi cu cei mici, rămâi mic”, a susţinut Tiberiu Uşeriu.

Foto: Vasile Măgrădean

Întrebat, mai departe, care a fost cel mai greu moment din timpul cursei, acest a răspuns ”frigul, care ardea pur şi simplu”, menţionând că s-au înregistrat temperaturi şi de – 52 de grade, din cauza cărora s-a ales cu degerături la mâini.

”Nu a fost mai grea cursa decât mă aşteptam. Eu m-am pregătit pentru asta din toate punctele de vedere. Am fost luat prin surprindere de multe ori,
dar îmi place să îmi depăşesc limitele, să ies din zona de confort, şi asta m-a adus în faţă şi să termin cursa aşa cum am terminat-o. Am mers acolo fără niciun nume şi am vrut să îi sperii de la început, să nu se ţină după mine, aceasta a fost strategia mea. Concuram împotriva unor sportivi foarte buni, a fost o cursă grea. (...) Eu nu am dormit trei zile să pot să îmi iau un avans, am avut ceva halucinaţii”, a afirmat sportivul amator.

Acesta a precizat că întrecerea a avut şi părţi frumoase, cum ar fi aurola boreală, pe care a văzut-o pentru prima dată.

”Am adus înapoi din mâncare, m-am gândit la mâncare, dar nu m-am gândit la alte lucruri esenţiale pe care trebuia să le am cu mine, cum ar fi medicamentele. Am avut nevoie de medicamente. Am avut asistenţă, dar trebuia să merg cu un certificat medical şi de la medicul respectiv nu primeşti medicamente doar aşa, fără o reţetă, primeşti doar aspirină, care nu m-a ajutat deloc, pentru că am o infecţie la picior, care se datorează frigului din primele trei zile. (...) Am fost pus la somn de către medic patru ore, cel mai mult, dar nu puteam să dorm, era adrenalina, gândul să termin cursa. Nici nu am avut nevoie de un ceas deşteptător să mă trezesc”, a mai povestit Tiberiu Uşeriu.

Întrebat, în continuare, ce planuri de viitor are, Uşeriu a spus că timp de două săptămâni nici nu vrea să se gândească la alergare.

”Va urma altă cursă, bineînţeles, nu vreau să mă opresc aici, şi ce am învăţat a fost că şi eu am o limită, încă nu am ajuns la ea, dar am şi eu una la un moment dat”, a conchis Uşeriu.

Tiberiu Uşeriu a câştigat săptămâna trecută cel mai greu maraton din lume, 6633 Ultra, care se desfăşoară dincolo de Cercul Polar.

Bistriţeanul de 41 de ani s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopţile geroase de iarnă şi a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista la Polul Nord.

Sursa: MEDIAFAX