Home » D:News » După ce vedem aceste imagini, este foarte posibil să alegem să mâncăm următoarele alimente

După ce vedem aceste imagini, este foarte posibil să alegem să mâncăm următoarele alimente

După ce vedem aceste imagini, este foarte posibil să alegem să mâncăm următoarele alimente
Publicat: 15.01.2017
Într-un studiu recent, experţii din domeniul sănătăţii arată că ceea ce vedem în mediul înconjurător, cum ar fi operele de artă sau simplele imagini, reprezintă un element cheie care îi poate ajuta pe oameni să facă alegeri mai sănătoase atunci când vine vorba, în special, despre alimentaţie. Această descoperire poate ajuta în lupta cu obezitatea, potrivit studiului citat de Time.

Cercetarea a fost făcută de experţii de la Universitatea din Berna şi conţine, de fapt, două studii care testează impactul pe care vizionarea a două sculpturi foarte cunoscute ale artistului elveţian Alberto Giacometti îl au asupra alegerilor culinare ale unei persoane. 

Primul studiu a implicat 114 persoane cărora li s-a arătat o imagine a unor sculpturi extrem de subţiri. O parte dintre participanţi au văzut imaginile cu sculpturile lui Giacometti proiectate cu ajutorul unui videoproiector pe un perete al unei încăperi, în timp ce ceilalţi nu au văzut aceste proiecţii. Tuturor li s-au dat apoi afine şi ciocolată şi li s-a spus că pot mânca atât cât îşi doresc. În cazul femeilor şi bărbaţilor din grupul celor cărora li s-au arătat imaginile s-a observat o reţinere în ceea ce priveşte consumul de ciocolată, în timp ce celălalt grup nu a avut nicio problemă în a mânca din aceasta. 

În cel de-al doilea studiu au fost implicate 60 de pesoane care au fost rugate să spună primul cuvânt care le vine în minte urmărind fragmente din cuvinte legate de sănătate sau greutate corporală care apăreau pe un ecran. Înainte să treacă prin această probă, o parte dintre oameni au văzut imaginile cu sculpturile lui Giacometti.

Citeşte continuarea în Gândul!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei